Borcea: Dinamo – Steaua se va juca pe Naţional Arena

Preşedintele executiv al FC Dinamo, Cristian Borcea, a declarat, miercuri, pentru prosport.ro, că derbiul cu Steaua, din cadrul etapei a XVI-a a Ligii I, programat la începutul lunii decembrie, se va disputa pe Arena Naţională.
Economica.net - mie, 09 nov. 2011, 16:17

Borcea e sigur de faptul că noul stadion va fi plin la această partidă şi că majoritatea suporterilor vor fi dinamovişti. „Va vedea toată lumea ce înseamnă un meci mare într-o lume civilizată. Suntem singura echipă care a adus 50.000 de oameni pe un stadion, la meciul cu Manchester United. Au fost 50.000 şi cu Lazio, şi cu Hamburg. Toate meciurile importante le-am jucat în faţa a peste 50.000 de oameni. Dacă Naţional Arena ar fi avut 100.000 de locuri, cu siguranţă se umplea de dinamovişti. Stadionul va fi alb-roşu, Steaua nu va avea nicio şansă”, a declarat Cristi Borcea pentru ProSport.

Te-ar mai putea interesa și
Liga Arabă cere Iranului să nu stârnească discordie în Siria după fuga aliatului său Bashar al-Assad
Liga Arabă cere Iranului să nu stârnească discordie în Siria după fuga aliatului său Bashar al-Assad
Liga Arabă a cerut joi Iranului să nu stârnească discordie în Siria după căderea preşedintelui Bashar al-Assad, un aliat al Teheranului, informează AFP, citată de Agerpres....
Putin: Premierul Robert Fico ne-a propus ca Slovacia să fie gazda negocierilor de pace dintre Rusia și Ucraina. E o soluție acceptabilă
Putin: Premierul Robert Fico ne-a propus ca Slovacia să fie gazda negocierilor de pace dintre Rusia și Ucraina. E o soluție ...
Preşedintele rus Vladimir Putin a declarat joi că Slovacia s-a oferit să fie o "platformă" pentru posibile negocieri ...
Uniunea Europeană amenință că va impune sacțiuni împotriva flotei fantomă de petroliere rusești, după avarierea unui cablu submarin din Marea Baltică
Uniunea Europeană amenință că va impune sacțiuni împotriva flotei fantomă de petroliere rusești, după avarierea ...
Uniunea Europeană a ameninţat joi că va impune noi sancţiuni împotriva navelor ruseşti, după ce Finlanda a anunţat ...
Vladimir Putin anunță că nu mai este timp anul acesta pentru a semna un nou acord de tranzit al gazelor prin Ucraina și dă vina pe Kiev pentru refuzul de a prelungi înțelegerea
Vladimir Putin anunță că nu mai este timp anul acesta pentru a semna un nou acord de tranzit al gazelor prin Ucraina și ...
Preşedintele rus Vladimir Putin a declarat joi că nu mai este timp în acest an pentru a semna un nou acord de tranzit ...