Millennium Bank România şi-a înjumătăţit pierderile în primul trimestru

Millennium Bank România şi-a redus pierderile cu 47,5% în primul trimestru, de la 6,4 milioane de euro în primele trei luni ale anului trecut la 3,4 milioane de euro, a anunţat grupul financiar portughez care controlează banca.
Economica.net - mar, 08 mai 2012, 08:29
Millennium Bank România şi-a înjumătăţit pierderile în primul trimestru

Îmbunătăţirea rezultatului pentru primul trimestru a fost susţinută de reducerea provizioanelor constituite pentru credite neperformante, notează grupul Millennium în raportul financiar.

Veniturile din operaţiuni bancare ale Millennium Bank România au scăzut cu 19,4%, de la 6,4 milioane de euro în primul trimestru al anului trecut la 5,2 milioane de euro în acest an, în timp ce costurile operaţionale au scăzut cu un procent apropiat, de 18%, de la 10,9 milioane de euro la 9 milioane de euro.

Soldul brut al creditelor a urcat cu 19,2% în intervalul analizat, de la 343 milioane de euro la 409 milioane de euro. La sfârşitul anului trecut, soldul creditelor se situa la 398 milioane de euro.

Depozitele clienţilor au avansat cu numai 0,9%, de la 293 milioane de euro la 295 milioane de euro. Banca notează că evoluţia depozitelor a fost condiţionată de politica de protecţie a veniturilor nete din dobânzi. În decembrie, banca avea în România depozite ale clienţilor de 275 milioane de euro.

Reţeaua de sucursale a Millennium Bank România a scăzut de la 66 de unităţi în martie anul trecut la 65 de unităţi în martie anul acesta, în timp ce numărul angajaţilor a coborât de la 699 la 689 în această perioadă. La sfârşitul anului trecut, reţeaua Millennium Bank România era formată din 66 de unităţi, cu 690 de angajaţi.

Anul trecut, Millennium România a avut pierderi de 17,8 milioane de euro, cu 24,5% mai mici faţă de 23,6 milioane de euro în anul anterior.

La nivel de grup, Millennium BCP a raportat pentru primul trimestru o scădere a profitului net de 55%, la 41 milioane de euro, din cauza agravării recesiunii economice pe piaţa de origine, Portugalia. Rezultatul a fost însă mai bun compartiv cu estimările analiştilor consultaţi de Reuters, de 29 milioane de euro.

Te-ar mai putea interesa și
„Regele eolienelor” a vândut un parc fotovoltaic de 50 MW cu stocare către NEPI Rockastle, cel mai mare proprietar de malluri din România
„Regele eolienelor” a vândut un parc fotovoltaic de 50 MW cu stocare către NEPI Rockastle, cel mai mare proprietar ...
Grupul Monsson a transferat 100% din părțile sociale ale unui parc de 50MW în zona Chișineu-Criș din județul Arad. Proiectul este autorizat complet, iar NEPI Rockcastle are planificată......
Ilie Bolojan este noul președinte interimar al PNL. Partidul o va susține în turul doi pe Elena Lasconi fără nicio negociere
Ilie Bolojan este noul președinte interimar al PNL. Partidul o va susține în turul doi pe Elena Lasconi fără nicio negociere
Biroul Executiv al PNL l-a validat, luni seara, preşedinte interimar al partidului pe preşedintele Consiliului Judeţean ...
Kazahstanul vrea să-și crească masiv exportuirle de petrol ocolind Rusia
Kazahstanul vrea să-și crească masiv exportuirle de petrol ocolind Rusia
Kazahstanul şi-ar putea majora semnificativ exporturile de ţiţei de la portul turcesc Ceyhan, a declarat luni ministrul ...
Elon Musk consideră că SUA ar trebui să renunțe la avioanele de vănâtoare în favoarea dronelor
Elon Musk consideră că SUA ar trebui să renunțe la avioanele de vănâtoare în favoarea dronelor
Miliardarul american Elon Musk, desemnat de preşedintele ales al SUA, Donald Trump, să conducă un departament care va ...