Jeffrey Franks a primit propunerea de fi conferenţiar la Universitatea din Piteşti

Negociatorul şef al misiunii FMI pentru România, Jeffrey Franks, aflat, marţi, la Universitatea din Piteşti, a primit din partea rectorului instituţiei propunerea de fi conferenţiar pentru un salariu de 3.000 de euro, el spunând că dacă programul îi va permite, va accepta "cu plăcere".
Economica.net - mie, 09 mai 2012, 05:58
Jeffrey Franks a primit propunerea de fi conferenţiar la Universitatea din Piteşti

Vizita lui Jeffrey Franks la Piteşti a fost ultima în calitate de negociator şef al actualei misiuni a Fondului Monetar Internaţional în România. El şi-a prezentat calităţile de expert în economie în faţa studenţilor şi oamenilor de afaceri, cărora le-a spus că problema României, dar şi rezolvarea ei, o reprezintă absorbţia fondurilor europene.

Rectorul Universităţii din Piteşti, Ionel Didea, a declarat că lui Franks i s-a propus să fie conferenţiar la această instituţie, contra sumei de 3.000 de euro, bani pe care puţine cadre universitare cu experienţă i-ar putea obţine, reprezentantul FMI spunând că dacă programul din următoarea misiune îi va permite, va accepta.

„În condiţiile în care programul din următoarea misiune îmi va permite, accept cu placere. Misiunea mea în Romania a luat sfârşit, dar nu voi rămâne şomer şi sunt onorat să susţin teze în faţa studenţilor din Piteşti. Iar dacă voi preda, nu o voi face pentru bani, ci pentru plăcerea de a fi la catedră.(…) Aveţi potenţial, dar este nevoie de muncă pentru a valorifica acest potenţial. (…) Am devenit în ultimii ani foarte ataşat de poporul român. Aveţi o ţară minunată şi un potenţial nemaipomenit şi aş fi bucuros să văd cum România îşi atinge acest potenţial pe viitor”, a declarat Jeffrey Franks.

În opinia sa, principalele atuuri pe care România le are în prezent pentru a realiza o creştere economică sunt stabilitatea macroeconomică, poziţia geografică, resursele naturale şi o populaţie cu un nivel ridicat de educaţie şi de calificare.

Jeffrey Franks a susţinut, marţi, la Universitatea din Piteşti, o conferinţă cu tema „Repere economice româneşti compatibile politicilor financiare ale FMI”. Acţiunea s-a încadrat în preocupările conducerii Universităţii din Piteşti de creştere a vizibilităţii interne şi internaţionale, de promovare a programelor de studii şi încheierea de noi parteneriate cu universităţi de prestigiu din lume.

Te-ar mai putea interesa și
COP29 – Cel mai recent proiect de acord a fost respins de UE, SUA, China și statele arabe
COP29 – Cel mai recent proiect de acord a fost respins de UE, SUA, China și statele arabe
Ţările bogate şi cele în curs de dezvoltare nu s-au apropiat de un acord joi, în cadrul conferinţei privind schimbările climatice COP29 de la Baku, după publicarea unui proiect ce a fost......
Turiștii care aleg Grecia încep să se orienteze către lunile din afara sezonului de vârf tradițional
Turiștii care aleg Grecia încep să se orienteze către lunile din afara sezonului de vârf tradițional
În Grecia, cererea de călătorii în timpul verii se modifică, de la lunile de vârf tradiţionale iulie şi august, la ...
Vladimir Putin declară că Rusia a folosit o rachetă balistică hipersonică cu rază medie de acţiune pentru a lovi o țintă militară ucraineană
Vladimir Putin declară că Rusia a folosit o rachetă balistică hipersonică cu rază medie de acţiune pentru a lovi o ...
Preşedintele rus Vladimir Putin a declarat joi seara, într-un discurs către naţiune, că Rusia a lansat un atac cu rachetă ...
Agenția GMP & U a câștigat contul TAZZ
Agenția GMP & U a câștigat contul TAZZ
Agenția de comunicare GMP & U anunță că a câștigat contul Tazz, în urma unei licitații, completându-și astfel portofoliul ...