Acţiunile europene au închis la minimul ultimelor patru luni

Acţiunile marilor companii europene au încheiat tranzacţiile de miercuri în scădere la minimul ultimelor patru luni, din cauza incertitudinilor politice tot mai mari din Grecia şi a temerilor privind problemele sistemului bancar din Spania, transmite Reuters.
Economica.net - mie, 09 mai 2012, 16:59
Acţiunile europene au închis la minimul ultimelor patru luni

Indicele pan-european FTSEurofirst 300 a coborât cu 0,4%, la cel mai redus nivel stins după luna ianuarie, chiar dacă a mai recuperat din pierderi spre sfârşitul şedinţei.

„Există temeri că ceea ce s-a întâmplat în Grecia se va întâmpla şi în Spania”, a declarat Adrian Redmond, broker la firma JN Financial din Londra.

Indicele IBEX 35 al bursei din Madrid a scăzut cu 2,8%, FTSE 100 al bursei londoneze cu 0,5%, CAC 40 al bursei din Paris a pierdut 0,2%, iar DAX al bursei din Frankfurt a urcat cu 0,5%.

La Atena, indicele general ASE a scăzut cu 0,87%. Acţiunile National Bank of Greece au coborât cu 2,44%, iar Alpha Bank cu 0,9%. Titlurile Bank of Cyprus şi Piraeus Bank au urcat cu 2,4%, iar EFG Eurobank cu 6,09%.

Te-ar mai putea interesa și
Kazahstanul vrea să-și crească masiv exportuirle de petrol ocolind Rusia
Kazahstanul vrea să-și crească masiv exportuirle de petrol ocolind Rusia
Kazahstanul şi-ar putea majora semnificativ exporturile de ţiţei de la portul turcesc Ceyhan, a declarat luni ministrul Energiei, Almasadam Satkaliyev, o decizie care ar reduce ponderea de peste......
Elon Musk consideră că SUA ar trebui să renunțe la avioanele de vănâtoare în favoarea dronelor
Elon Musk consideră că SUA ar trebui să renunțe la avioanele de vănâtoare în favoarea dronelor
Miliardarul american Elon Musk, desemnat de preşedintele ales al SUA, Donald Trump, să conducă un departament care va ...
Olaf Scholz se opune amenzilor impuse de UE companiilor auto care nu respectă limitele impuse emisiilor de carbon
Olaf Scholz se opune amenzilor impuse de UE companiilor auto care nu respectă limitele impuse emisiilor de carbon
Cancelarul german Olaf Scholz a declarat luni că nu ar trebui să existe amenzi în Uniunea Europeană pentru companiile ...
Romanian Business Leaders cere partidelor pro-occidentale să strângă rândurile în fața lui Călin Georgescu pentru a apăra libertatea și democrația
Romanian Business Leaders cere partidelor pro-occidentale să strângă rândurile în fața lui Călin Georgescu pentru ...
În urma desfășurării ieri a turului I al alegerilor prezidențiale, Fundația Romanian Business Leaders a transmis un ...