Zamfirescu Racoţi Predoiu deschide un birou la Cluj

Societatea de avocaţi Zamfirescu Racoţi Predoiu (ZRP) deschide primul birou din teritoriu la Cluj. Biroul va fi coordonat de avocatul Laura Retegan. Societatea de avocatură face recrutări pentru biroul din Cluj, în această perioadă.
Cristina Şomănescu - joi, 10 mai 2012, 07:43
Zamfirescu Racoţi Predoiu deschide un birou la Cluj

Proiectul de extindere a operaţiunilor societăţii ZRP la Cluj a fost demarat în urmă cu câteva luni, iar în prezent, toate demersurile administrative pentru funcţionarea biroului de la Cluj au fost finalizate, ne-au spus oficialii ZRP.

Decizia de înfiinţare a unui birou la Cluj a fost influenţată de prezenţa unui segment semnificativ din portofoliul de clienţi ZRP în regiune, de dezvoltarea mediului de afaceri local în ultima perioadă, şi de tendinţa multinaţionalelor de a se reloca sau de a deschide sucursale în judeţul Cluj şi zonele învecinate, explică oficialii ZRP.

Biroul de la Cluj este coordonat de Laura Retegan, doctor în drept şi avocat senior în cadrul departamentului Litigii al ZRP din anul 2007. Laura Retegan este absolventă a Facultăţii de Drept (2005, şef de promoţie) din cadrul Universităţii Babeş-Bolyai, şi este specializată în drept civil, drept comercial, drept bancar şi insolvenţă.
Pentru biroul înfiinţat aici, ZRP are în plan angajarea unor avocaţi colaboratori din Cluj.

„Avem clienţi în zona de vest a ţării şi intenţionăm să fim mai aproape de aceştia, să eficientizăm serviciile juridice oferite acestora. Prezenţa avocaţilor ZRP în regiune va diminua timpul de răspuns la solicitările curente de natură juridică şi ne va ajuta să ne adaptăm rapid la cerinţele pieţei locale. În prezent derulăm proiecte de litigii, de consultanţă şi de insolvenţă pentru clienţii zonali”, a spus Stan Tîrnoveanu, managing partner la Zamfirescu Racoţi Predoiu.

ZRP oferă servicii de asistenţă juridică în zona avocaturii de business, dar şi în litigii, arbitraje şi consultanţă fiscală.
ZRP are o echipă de 40 de avocați, dintre care cinci parteneri – Stan Tîrnoveanu (managing partner), Ioana Racoți (senior partner), Călin-Andrei Zamfirescu (senior partner), Anca Danilescu (partner) şi Cosmin Vasile (partner).

Te-ar mai putea interesa și
Registrul Auto Român: Stațiile ITP pot efectua inspecția tehnică, dar nu vor putea elibera documente
Registrul Auto Român: Stațiile ITP pot efectua inspecția tehnică, dar nu vor putea elibera documente
Problemele tehnice cu care se confruntă Registrul Auto Român (RAR) continuă, însă instituția a anunțat reluarea activități la stațiile ITP. Fără însă ca acestea să poată elibera......
„Regele eolienelor” a vândut un parc fotovoltaic de 50 MW cu stocare către NEPI Rockastle, cel mai mare proprietar de malluri din România
„Regele eolienelor” a vândut un parc fotovoltaic de 50 MW cu stocare către NEPI Rockastle, cel mai mare proprietar ...
Grupul Monsson a transferat 100% din părțile sociale ale unui parc de 50MW în zona Chișineu-Criș din județul Arad. ...
Ilie Bolojan este noul președinte interimar al PNL. Partidul o va susține în turul doi pe Elena Lasconi fără nicio negociere
Ilie Bolojan este noul președinte interimar al PNL. Partidul o va susține în turul doi pe Elena Lasconi fără nicio negociere
Biroul Executiv al PNL l-a validat, luni seara, preşedinte interimar al partidului pe preşedintele Consiliului Judeţean ...
Kazahstanul vrea să-și crească masiv exportuirle de petrol ocolind Rusia
Kazahstanul vrea să-și crească masiv exportuirle de petrol ocolind Rusia
Kazahstanul şi-ar putea majora semnificativ exporturile de ţiţei de la portul turcesc Ceyhan, a declarat luni ministrul ...