Cât au cheltuit spaniolii veniţi să vadă meciul în Bucureşti

Finala Ligii Europa a pus Bucureştiul şi România pe harta turistică a Europei şi a generat încasări din turism de milioane de euro. Cu această ocazie, Capitala a avut, potrivit FPTR, cel mai ridicat număr de turişti străini înregistrat vreodată, aproximativ 25.000.
Economica.net - joi, 10 mai 2012, 11:03
Cât au cheltuit spaniolii veniţi să vadă meciul în Bucureşti

Finala Europa League a generat încasări din turism de aproximativ 10 milioane de euro, potrivit unei analize a Federaţiei Patronatelor din Turismul Românesc (FPTR).

„Cu ocazia acestui eveniment, Bucureştiul a fost invadat de pasionaţi ai fotbalului: spanioli, români şi alte naţionalităţi. Cu câteva zile înainte de finală au sosit primii spanioli, astfel hotelierii din Bucureşti au găzduit în această perioadă aproximativ 10.000 de turişti spanioli, gradul de ocupare ajungând la 95%, pentru că în Capitală s-au cazat şi peste 10.000 de români veniţi din provincie”, se arată într-un comunicat al federaţiei.

Capitala are aproximatv 22.000 de locuri de cazare în hoteluri.

Deşi au fost hoteluri care au practicat în această perioada tarife „uriaşe”, numărul acestora a fost mic, astfel că media cheltuielilor de cazare a fost de 120 euro de persoană pe noapte. Durata medie a sejurului a fost de 2,5 nopti, încasându-se pentru cazare aproximativ 3 milioane de euro de la turiştii spanioli.

Turiştilor spanioli din hoteluri li s-au alaturat alţi 15.000 de compatrioţi sosiţi cu avioane charter, care au stat în Bucureşti sub 24 ore.

Cei aproximativ 25.000 de turişti spanioli au cheltuit în fiecare zi, în medie, 150 de euro pentru mâncare, băutură şi cumpărături, valoarea totală a încasărilor fiind de aproximativ 6 milioane de euro.

Acestor cheltuieli li se adaugă un milion de euro reprezentând transportul în Bucureşti şi transferurile de la şi către aeroport.

„Am constatat în această perioadă sprijinul deosebit al organelor abilitate, care au verificat unităţile de cazare şi alimentaţie publică şi au dispus planuri de măsuri fără a aplica amenzi, pentru ca oaspeţii noştri să plece cu o imagine bună despre Bucureşti”, au afirmat reprezentanţii FPTR.

Formaţia spaniolă Atletico Madrid a câştigat Europa League pentru a doua oară în istorie, după ce a învins, cu scorul de 3-0 (2-0), o altă echipă din Spania, Athletic Bilbao, miercuri, pe Arena Naţională din Bucureşti, în faţa a 52.347 de spectatori.

Te-ar mai putea interesa și
UE și China sunt aproape de a ajunge la un acord cu privire la taxele impuse importurilor de mașini electrice chinezești în blocul comunitar
UE și China sunt aproape de a ajunge la un acord cu privire la taxele impuse importurilor de mașini electrice chinezești ...
Uniunea Europeană şi China se apropie de o soluţie privind taxele vamale suplimentare la importurile de vehicule electrice chineze în blocul comunitar, a declarat Bernd Lange (foto),......
Ucraina a pierdut peste 40% din teritoriul controlat în regiunea rusă Kursk, după contraatacul forțelor ruse
Ucraina a pierdut peste 40% din teritoriul controlat în regiunea rusă Kursk, după contraatacul forțelor ruse
Ucraina a pierdut peste 40% din teritoriul din regiunea rusă Kursk pe care l-a cucerit în urma unei ofensive surpriză ...
Alianţa pentru Agricultură şi Cooperare solicită autorităților române să blocheze semnarea acordului comercial între Uniunea Europeană și Mercosur
Alianţa pentru Agricultură şi Cooperare solicită autorităților române să blocheze semnarea acordului comercial între ...
Alianţa pentru Agricultură şi Cooperare (AAC) solicită autorităţilor române blocarea semnării tratatului comercial ...
Agricultorii polonezi au blocat un punct de trecere a frontierei de la granița cu Ucraina, pentru a protesta împotriva semnării acordului comercial dintre UE și Mercosur
Agricultorii polonezi au blocat un punct de trecere a frontierei de la granița cu Ucraina, pentru a protesta împotriva ...
Fermierii polonezi au blocat sâmbătă un important punct de trecere a frontierei cu Ucraina pentru a protesta împotriva ...