Banca Angliei a încheiat programul de suplimentare a lichidităţilor

Banca Angliei a decis joi să pună capăt programului de achiziţii de obligaţiuni guvernamentale menit să susţină economia prin suplimentarea lichidităţilor şi a menţinut dobânda cheie la 0,5%, temerile legate de nivelul ridicat al inflaţiei depăşind riscul unei recesiuni prelungite.
Economica.net - joi, 10 mai 2012, 14:05
Banca Angliei a încheiat programul de suplimentare a lichidităţilor

Oprirea programului de achiziţii de obligaţiuni va îngreuna sarcina guvernului conservator, care se bazează pe politica monetară permisivă pentru atenuarea impactului măsurilor de austeritate menite să reducă îndatorarea ţării, transmite Bloomberg.

Banca Angliei a cumpărat în total obligaţiuni guvernamentale în valoare de 325 de miliarde de lire sterline, prin tipărire de bani, achiziţii de 50 de miliarde de lire având loc în ultimele trei luni, dar joi a decis că politica monetară susţine suficient economia.

Economia britanică nu şi-a revenit complet după declinul provocat de criza financiară din 2007-2009, perioadă în care veniturile populaţiei au fost erodate de creşterea preţurilor şi majorări de taxe.

În urma anunţului băncii centrale, lira sterlină s-a apreciat aproape de maximul ultimilor trei ani şi jumătate faţă de euro.

Banca Angliei nu a emis un comunicat pentru explicarea deciziei, bazată pe estimările revizuite referitoare la creştere economică şi inflaţie ale instituţiei, care vor fi anunţate săptămâna viitoare.

Economia britanică s-a contractat cu 0,2% în primele trei luni ale acestui an, dar creşterea producţiei industriei prelucrătoare în martie arată că situaţia se îmbunătăţeşte.

Te-ar mai putea interesa și
Sebastian Burduja, ministrul Energiei: Proiectul Neptun Deep îşi continuă parcursul fără impedimente
Sebastian Burduja, ministrul Energiei: Proiectul Neptun Deep îşi continuă parcursul fără impedimente
Proiectul Neptun Deep îşi continuă parcursul fără impedimente, în ritm accelerat, iar activităţile de foraj pentru cele zece sonde de exploatare din perimetru sunt derulate conform......
Aquatique este desemnată, din nou, Cea mai bună apă minerală plată pentru copii și Cea mai bună apă minerală plată pentru sugari
Aquatique este desemnată, din nou, Cea mai bună apă minerală plată pentru copii și Cea mai bună apă minerală plată ...
Forbes Kids și D&D Research au realizat un studiu amplu privind opinia mamelor despre cele mai de încredere produse pentru ...
ALUMIL: Angajament pentru un viitor sustenabil, dedicat oamenilor și naturii
ALUMIL: Angajament pentru un viitor sustenabil, dedicat oamenilor și naturii
Transparența și comunicarea activă cu toți partenerii sunt esențiale în strategia de dezvoltare durabilă a ALUMIL, ...
HARTĂ – Vreme rea în toată ţara, Cod roşu de viscol în şapte judeţe, în următoarele ore; Cod galben şi portocaliu de vreme rea, până sâmbătă seara
HARTĂ – Vreme rea în toată ţara, Cod roşu de viscol în şapte judeţe, în următoarele ore; Cod galben şi portocaliu ...
Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM) a emis, vineri, o serie de noi avertizări Cod roşu, Cod portocaliu şi ...