Efectul plecării Tnuva din România-vânzări în creştere la producătorii locali de lactate

Plecarea peste noapte a producătorului israelian de lactate din România are şi efecte pozitive. Carmo-Lact, producătorul brandului de lactate Monor, a avut creşteri ale vânzărilor peste medie. 
Alina Stanciu - Dum, 13 mai 2012, 21:04
Efectul plecării Tnuva din România-vânzări în creştere la producătorii locali de lactate

Carmo-Lact Prod SRL, producătorul de lactate din Bistriţa Năsăud, care comercializează sub brandul Monor, a avut în primele luni ale anului creşteri de peste 30% a vânzărilor, printre motive numărându-se şi ieşirea din piaţă a producătorului israelian Tnuva.

„În aprilie creşterea a fost de 12%, dar în ianuarie a fost de 21%, iar în februarie de 30%. La brânza Făgăraş am avut o creştere importantă, în mare parte datorită plecării Tnuva din România, pentru că se concura oarecum cu brânza lor cottage”, a declarat pentru ECONOMICA.NET Alin Neagoş, directorul economic al companiei. Acesta explică că un alt factor de creştere a fost vremea, are a dus la scăderea importurilor şi a creat panică în rândul populaţiei. „Când oamenii se sperie cumpără foarte mult”, mai spune managerul Carmolact.

Investiţii noi

Compania este în curs de finalizare a unei investiţii de aproximativ 1,8 milioane de lei (400.000 de euro) din fonduri europene într-o nouă linie de producţie caşcaval, mozarella şi ricotta, proiect ce se va finaliza în toamna acestui an. Producătorul a investit în 2010 alte aproximativ 4 milioane de euro în construcţia unei ferme zootehnice cu o capacitate de 35.000 de litri de lapte pe zi, în localitatea Monor din judeţul Bistrişa.

Carmo-Lact deţine trei fabrici de lactate şi trei ferme şi distribuie în toate lanţurile de magazine moderne, cu excepţia Kaufland. Societatea a înregistrat în 2010 o cifră de afaceri de peste 53 de milioane de lei (12 milioane de euro)  şi un profit net de 1,1 milioane de lei (261.000 de euro). Acţionarii firmei sunt oamenii de afaceri Ioan Neagoş şi Creoşteanu Eugen-Adrian. 

 

 

 

 

Te-ar mai putea interesa și
ALUMIL: Angajament pentru un viitor sustenabil, dedicat oamenilor și naturii
ALUMIL: Angajament pentru un viitor sustenabil, dedicat oamenilor și naturii
Transparența și comunicarea activă cu toți partenerii sunt esențiale în strategia de dezvoltare durabilă a ALUMIL, lider în domeniul sistemelor arhitecturale din aluminiu. Compania a publicat......
HARTĂ – Vreme rea în toată ţara, Cod roşu de viscol în şapte judeţe, în următoarele ore; Cod galben şi portocaliu de vreme rea, până sâmbătă seara
HARTĂ – Vreme rea în toată ţara, Cod roşu de viscol în şapte judeţe, în următoarele ore; Cod galben şi portocaliu ...
Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM) a emis, vineri, o serie de noi avertizări Cod roşu, Cod portocaliu şi ...
Cartierul Primăverii din București este cel mai scump cartier din România. La capătul celălalt al topului se află Valea Aurie din Sibiu și George Enescu din Craiova
Cartierul Primăverii din București este cel mai scump cartier din România. La capătul celălalt al topului se află Valea ...
Cartierul Aeroport din Sibiu (76,6), Craiovița Nouă din Craiova (74,3) și Aleea Carpați din Târgu Mureș (73,7) se află ...
România în Schengen terestru – Austria ar putea debloca în curând aderarea deplină, relatează presa internaţională
România în Schengen terestru – Austria ar putea debloca în curând aderarea deplină, relatează presa internaţională
Austria ar putea ridica în curând vetoul prin care împiedica până acum aderarea deplină a României şi Bulgariei la ...