Topul pe mărci la patru luni este format de Dacia, cu 5.261 unităţi vândute (25,7% din total), urmată de Volkswagen (2.395 unităţi / 11,7%), Skoda (1.919 unităţi / 9,4%), Ford (1.572 unităţi / 7,7%) şi Renault (1.353 unităţi / 6,6%).
„Pe modele, cu plusul din această lună (1.063 unităţi, probabil şi ca urmare a lansării programului Rabla), Dacia Logan ajunge în 2012 la un volum total de 2.412 unităţi vândute, cu care ocupă poziţia de lider, depăşind Duster, care, cu cele 1.775 unităţi, trece pe locul 2. Podiumul este completat de către Skoda Octavia (1.020 unităţi), urmată de către Logan MCV şi Ford Focus”, se arată într-un comunicat al APIA.
În ceea ce priveşte autoturismele, livrările la patru luni s-au redus cu 11,8% comparativ cu perioada similară a anului trecut, la 20.482 unităţi. În schimb, în aprilie faţă de luna martie vânzările de autoturisme au crescut cu 14,4%, la 6.650 unităţi.
Vânzările de vehicule comerciale uşoare au coborât cu 13,2% în perioada ianuarie-aprilie, la 3.879 maşini, şi cu 1,3% în luna aprilie, la 1.171 vehicule.
În ceea ce priveşte vehiculele comerciale uşoare (LCV), pe mărci, primele locuri sunt ocupate de Dacia, Volkswagen, Renault, Ford şi Fiat, acestea acoperind peste 63% din totalul pieţei.
În funcţie de tipul de combustibil, în primele patru luni raportul dintre diesel şi benzină la autoturisme se inversează în favoarea motoarelor diesel, care înregistrează o cotă de piaţă de 55,6% faţă de cea de 43,5% obţinută anul trecut.
Producţia de autovehicule a scăzut cu 1%, la 110.088 unităţi. Producţia de autoturisme s-a redus cu 0,7%, la 103.570 unităţi, iar cea de vehicule comerciale cu 21,6% la 6.518 unităţi.
„În condiţiile unei cereri interne, în continuare, extrem de reduse, 93% din producţia pe aceste prime patru luni a fost exportată”, se precizează în comunicatul APIA.
Exporturile au înregistrat o creştere de 2,2% faţă de aceaşi perioadă a anului trecut, la un volum total de 102.219 unităţi. Exporturile de autoturisme au avansat cu 4,2%, la 96.522 maşini, în timp ce livrările de vehiculele comerciale au scăzut cu 23,4%, la 5.697 unităţi, faţă de 7.439 în 2011).
Scăderea înregistrată la vehiculele comerciale este cauzată de absenţa din date a modelului Transit Connect, scos din producţia de către uzina Ford de la Craiova.
Cel mai căutat model la export este în continuare Dacia Duster, cu 9.644 unităţi în aprilie şi un total de 48.277 în primele patru luni (ceea ce reprezintă peste 50% din numărul total de autoturisme exportate), urmat de Sandero (4.949 unităţi în aprilie şi un total de 20.822 în acest an) şi Logan (3.728 unităţi în aprilie), acesta din urmă înregistrând practic o dublare a volumului total exportat în acest an, la 14.489 unităţi.
Pe de altă parte, importurile au coborât cu 10,6% în ianuarie-aprilie, la 18.807 unităţi, din care 15.221 au fost autoturisme (-11,6%) şi 3.350 vehicule comerciale uşoare (-5,3%).
Totodată, APIA a revizuit în scădere evoluţia pieţei auto din acest an din cauza rezultatelor „dezamăgitoare” din primele patru luni, dar şi a condiţiilor economice generale.
„Având în vedere rezultatele dezamăgitoare înregistrate în primele patru luni din 2012, datorate într-o oarecare măsură şi derulării deficitare a programului Rabla, iar pe de altă parte, condiţiilor economice generale, considerăm ca fiind necesară o ajustare a estimării noastre făcută la începutul anului (când anumite elemente ne-au făcut să apreciem pentru 2012 o piaţă totală de cca. 117.000 unităţi / autoturisme + vehicule comerciale), către un volum total de cca. 90.000 – 92.000 de unităţi, din care autoturisme circa 75.000 unităţi”, arată sursa citată.