Investitorii în energia solară trebuie să se grăbească. De la anul, regulile s-ar putea schimba

Energia solară era creditată de mulţi specialişti ca fiind zona din care se va plămădi noul boom verde, după ce deja turbinele eoliene au cucerit aproape în totalitate Dobrogea.
Economica.net - sâm, 12 mai 2012, 07:40
Investitorii în energia solară trebuie să se grăbească. De la anul, regulile s-ar putea schimba

Schema de sprijin pusă la dispoziţie de statul român pentru acest tip de proiecte era magnetul principal, energia solară fiind copilul răsfăţat al regenerabilelor prin valoarea subvenţiilor acordate. Bucuria a durat însă numai câteva luni, scrie revista Business Magazin, citată de ZF.

„Începuseră să se dezmorţească şi băncile şi investitorii, dar asta ar fi concluzia din ceea ce vedem. Se va reduce numărul de certificate verzi începând cu ianuarie 2013. Informaţii oficiale nu există, sunt supoziţii, dar aceasta ar fi concluzia discuţiilor de până acum”, spune Robert Cruceru, directorul executiv al Asociaţiei Române a Industriei Fotovoltaice (RPIA).

Certificatul verde este inima întregului sistem de sprijin gândit de statul român pentru energia regenerabilă. Citeşte mai mult pe ZF

Te-ar mai putea interesa și
Cum poți cere despăgubiri în cazul achiziționării unor produse defecte. Comisia Europeană a clarificat situația platformelor digitale și a producătorilor de gadgeturi
Cum poți cere despăgubiri în cazul achiziționării unor produse defecte. Comisia Europeană a clarificat situația platformelor ...
Din decembrie 2026 va fi în vigoare o nouă legislație care va susține demersurile consumatorilor care au achiziționat produse defecte și au suferit prejudicii din cauza aceasta. Sunt vizate de......
Prețul gazelor crește și a a ajuns la nivelul maxim al ultimului an pe piața românească. Posibile probleme cu plafonarea
Prețul gazelor crește și a a ajuns la nivelul maxim al ultimului an pe piața românească. Posibile probleme cu plafonarea
Prețul gazelor pe piața spot a BRM a ajuns la cel mai mare nivel al ultimului an. Prețuile sunt în creștere în toată ...
COP29 – Cel mai recent proiect de acord a fost respins de UE, SUA, China și statele arabe
COP29 – Cel mai recent proiect de acord a fost respins de UE, SUA, China și statele arabe
Ţările bogate şi cele în curs de dezvoltare nu s-au apropiat de un acord joi, în cadrul conferinţei privind schimbările ...
Turiștii care aleg Grecia încep să se orienteze către lunile din afara sezonului de vârf tradițional
Turiștii care aleg Grecia încep să se orienteze către lunile din afara sezonului de vârf tradițional
În Grecia, cererea de călătorii în timpul verii se modifică, de la lunile de vârf tradiţionale iulie şi august, la ...