Reîntregirea salariilor bugetarilor, 8% din 1 iunie şi 7,4% din 1 decembrie – proiect

Proiectul de Ordonanţă de urgenţă care prevede reîntregirea salariilor bugetarilor cu opt la sută din 1 iunie şi cu 7,4 la sută din 1 decembrie a fost pus, luni, în dezbatere publică pe site-ul Ministerului Muncii, Familiei şi Protecţiei Sociale (MMFPS).
Economica.net - lun, 14 mai 2012, 11:45
Reîntregirea salariilor bugetarilor, 8% din 1 iunie şi 7,4% din 1 decembrie - proiect

Potrivit proiectului de Ordonanţă de urgenţă privind aprobarea unor măsuri pentru recuperarea reducerilor salariale, cuantumul brut al salariilor de bază/soldelor funcţiei de bază, salariilor funcţiei de bază/indemnizaţiilor de încadrare de care beneficiază personalul plătit din fonduri publice se va majora în două etape, respectiv cu opt la sută începând cu 1 iunie 2012 faţă de nivelul acordat pentru luna mai 2012 şi cu 7,4 la sută începând cu 1 decembrie 2012 faţă de nivelul acordat pentru luna noiembrie 2012.

„Cuantumul sporurilor, indemnizaţiilor, compensaţiilor şi al celorlalte elemente ale sistemului de salarizare care fac parte, potrivit legii, din salariul brut, solda lunară brută, salariul lunar brut, indemnizaţia brută de încadrare, de care beneficiază personalul plătit din fonduri publice, se majorează în măsura în care personalul îşi desfăşoară activitatea în aceleaşi condiţii”, se arată în proiectul de act normativ.

Cuantumul brut al salariilor de încadrare, al sporurilor, indemnizaţiilor, compensaţiilor şi al celorlalte elemente ale sistemului de salarizare aferent personalului didactic şi didactic auxiliar din învăţământ, care se stabileşte în conformitate cu prevederile Legii privind încadrarea şi salarizarea în anul 2011 a personalului didactic şi didactic auxiliar din învăţământ, se majorează în măsura în care personalul îşi desfăşoară activitatea în aceleşi condiţii.

Pentru personalul din autorităţile şi instituţiile publice finanţate integral din venituri proprii, aflate în subordinea, sub autoritatea, în coordonarea Guvernului, ministerelor şi celorlalte organe de specialitate ale administraţiei publice centrale şi locale, precum şi din cele aflate în coordonarea primului-ministru şi cele aflate sub controlul Parlamentului, cuantumul brut al salariilor de bază/soldelor funcţiei de bază/salariilor funcţiei de bază, indemnizaţiilor de încadrare se majorează fără a depăşi nivelul stabilit prin Legea-cadru nr. 284/2010 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice, cu modificările ulterioare.

Pentru personalul din autorităţile şi instituţiile publice finanţate integral din venituri proprii, aflate în subordinea, sub autoritatea, în coordonarea Guvernului, ministerelor şi celorlalte organe de specialitate ale administraţiei publice centrale şi locale, precum şi din cele aflate în coordonarea primului-ministru şi cele aflate sub controlul Parlamentului, ale cărui contracte colective de muncă îşi încetează valabilitatea după data intrării în vigoare a prezentei ordonanţe de urgenţă, salariile se stabilesc potrivit anexei nr. VIII la Legea-cadru nr. 284/2010 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice, cu modificările ulterioare, potrivit proiectului de OUG.

Începând cu luna iunie 2012, cuantumul drepturilor prevăzute la articolul 14 din Legea 118/2010, adică ale urmaşilor membrilor Academiei Române şi urmaşilor membrilor Academiei Oamenilor de Ştiinţă din România, ajutorul lunar pentru soţul supravieţuitor, indemnizaţia pentru instituirea indemnizaţiei de merit şi indemnizaţiile pentru eroii-martiri şi luptătorii care au contribuit la victoria Revoluţiei române din decembrie 1989, precum şi faţă de persoanele care au murit sau au avut de suferit în urma revoltei muncitoreşti anticomuniste de la Braşov din noiembrie 1987, se majorează cu 2,3 la sută faţă de cuantumul aflat în plată în luna mai 2012, fără a depăşi nivelul în vigoare în luna iunie 2010.

Proiectul de act normativ mai prevede şi majorarea cuantumului compensaţiei băneşti, respectiv al alocaţiei valorice pentru drepturile de hrană şi valoarea financiară anuală a normelor de echipare, precum şi a drepturilor de echipament, care se majorează cu opt la sută începând cu data de 1 iunie 2012 faţă de nivelul acordat pentru luna mai 2012 şi cu 7,4 la sută începând cu data de 1 decembrie 2012 faţă de nivelul acordat pentru luna noiembrie 2012, fără a depăşi nivelul în vigoare în iunie 2010.

În acelaşi fel se majorează, din iunie, contribuţia lunară de care beneficiază personalul neclerical angajat în unităţile ce aparţin cultelor religioase din România.

Personalul din instituţiile publice care a intrat sub incidenţa Legii-cadru privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice şi ale cărui venituri de natură salarială nu au fost diminuate potrivit Legii 118/2010 nu vor beneficia de majorările salariale prevăzute în proiectul de ordonaţă de urgenţă.

În nota de fundamentare care însoţeşte documentul se arată că impactul financiar al acestor măsuri, pentru anul 2012, este de 858,5 milioane de lei.

După reducerea salariilor cu 25% în iulie 2010, bugetarii au beneficiat anul trecut de o majorare salarială cu 15%.

Te-ar mai putea interesa și
Vot diaspora / Alegeri prezidenţiale. Care sunt ţările unde au votat cei mai mulţi români – Top 5
Vot diaspora / Alegeri prezidenţiale. Care sunt ţările unde au votat cei mai mulţi români – Top 5
Cei mai mulţi români care au votat în străinătate şi-au exercitat dreptul la vot în Germania. Economica.net vă prezintă topul ţărilor cu cele mai multe voturi. Datele sunt cele comunicate......
Erdogan doreşte „expansiunea” comerţului dintre Turcia şi Rusia
Erdogan doreşte „expansiunea” comerţului dintre Turcia şi Rusia
Preşedintele turc Recep Tayyip Erdogan a afirmat că doreşte "expansiunea" volumului de schimburi comerciale între Turcia ...
Referendum Bucureşti – A fost atins pragul de 30% din numărul celor înscrişi în listele electorale, potrivit datelor AEP
Referendum Bucureşti – A fost atins pragul de 30% din numărul celor înscrişi în listele electorale, potrivit datelor ...
Referendumul iniţiat de primarul general, Nicuşor Dan, în Capitală, a atins pragul de 30% din numărul celor înscrişi ...
Iran anunţă discuţii cu Franţa, Germania şi Regatul Unit asupra programului său nuclear
Iran anunţă discuţii cu Franţa, Germania şi Regatul Unit asupra programului său nuclear
Iranul va purta vineri discuţii asupra programului său nuclear cu Franţa, Germania şi Regatul Unit, trei ţări care ...