CFR închiriază 1.600 de kilometri de cale ferată

CFR SA organizează joi la Bursa Română de Mărfuri o licitaţie publică cu strigare pentru închirierea a circa 1.600 de kilometri de cale ferată.
Economica.net - joi, 10 nov. 2011, 07:43

Durata contractului este de patru ani, iar criteriul de atribuire este preţul cel mai mare. Ziariştii de la jurnalul.ro scriu că închirierea unor părţi din infrastructură are ca scop reducerea cheltuielilor şi a activităţilor neprofitabile.

Guvernul a decis în iunie închirierea a circa 1.000 de kilometri de linii de cale ferată şi închiderea altor aproximativ 1.000 de kilometri tronsoane fe­ro­viare. Executivul estimează că ope­ra­ţiu­nea va aduce economii de 109 milioane de lei la bugetele companiilor CFR, măsură convenită cu FMI.

Te-ar mai putea interesa și
Liga Arabă cere Iranului să nu stârnească discordie în Siria după fuga aliatului său Bashar al-Assad
Liga Arabă cere Iranului să nu stârnească discordie în Siria după fuga aliatului său Bashar al-Assad
Liga Arabă a cerut joi Iranului să nu stârnească discordie în Siria după căderea preşedintelui Bashar al-Assad, un aliat al Teheranului, informează AFP, citată de Agerpres....
Putin: Premierul Robert Fico ne-a propus ca Slovacia să fie gazda negocierilor de pace dintre Rusia și Ucraina. E o soluție acceptabilă
Putin: Premierul Robert Fico ne-a propus ca Slovacia să fie gazda negocierilor de pace dintre Rusia și Ucraina. E o soluție ...
Preşedintele rus Vladimir Putin a declarat joi că Slovacia s-a oferit să fie o "platformă" pentru posibile negocieri ...
Uniunea Europeană amenință că va impune sacțiuni împotriva flotei fantomă de petroliere rusești, după avarierea unui cablu submarin din Marea Baltică
Uniunea Europeană amenință că va impune sacțiuni împotriva flotei fantomă de petroliere rusești, după avarierea ...
Uniunea Europeană a ameninţat joi că va impune noi sancţiuni împotriva navelor ruseşti, după ce Finlanda a anunţat ...
Vladimir Putin anunță că nu mai este timp anul acesta pentru a semna un nou acord de tranzit al gazelor prin Ucraina și dă vina pe Kiev pentru refuzul de a prelungi înțelegerea
Vladimir Putin anunță că nu mai este timp anul acesta pentru a semna un nou acord de tranzit al gazelor prin Ucraina și ...
Preşedintele rus Vladimir Putin a declarat joi că nu mai este timp în acest an pentru a semna un nou acord de tranzit ...