Coty a retras oferta de 10,7 miliarde dolari pentru Avon

Coty a retras oferta de 10,7 miliarde dolari pentru preluarea Avon Products, deoarece compania de vânzări directe de cosmetice nu a respectat termenul impus de ofertant pentru deschiderea negocierilor, transmite Reuters.
Economica.net - mar, 15 mai 2012, 07:33
Coty a retras oferta de 10,7 miliarde dolari pentru Avon

Coty a lansat oferta în luna martie, propunând atunci un preţ de 10 miliarde de dolari, care a fost ridicat săptămâna trecută la 10,7 miliarde de dolari. Creşterea sumei oferite a fost însoţită de stabilirea unui termen limită, până luni, pentru un răspuns din partea Avon Products.

Avon trece printr-o perioadă dificilă, cu scăderi ale vânzărilor pe unele pieţe, care au afectat profitul şi preţul acţiunilor.

Oferta nesolicitată a Coty pentru Avon a fost susţinută financiar, printre alţii, şi de grupul Berkshire Hathaway controlat de miliardarul american Warren Buffett.

Avon a respins oferta iniţială de 10 miliarde de dolari fără nicio discuţie sau negociere şi a anunţat la sfârşitul săptămânii trecute că urma să analizeze propunerea la preţul de 10,7 miliarde de dolari şi să dea un răspuns în termen de o săptămână.

Marţi dimineaţa, Avon Products a anunţat că Coty şi-a retroas oferta luni, 14 mai, la cinci zile după transmiterea scrisorii privind creşterea preţului propus.

Coty a precizat că niciun membru al conducerii Avon, inclusiv directorul general Sheri McCoy, nu a răspuns solicitărilor pentru explicaţii privind perioada de o săptămână cerută pe 10 mai pentru analizarea ofertei.
Contactaţi de Reuters, reprezentanţii Avon nu au comentat informaţiile.

Reacţia Coty, de a impune un termen limită şi a retrage oferta dacă negocierile nu încep, este caracteristică tranzacţiilor efectuate în trecut de Warren Buffett. Miliardarul s-a arătat întotdeauna hotărât să nu implice Berkshire Hathaway în rivalităţi care să umfle preţul unei achiziţii şi a urmat mereu o strategie simplă, de a propune un preţ considerat corect şi a retrage oferta în lipsa unui răspuns ferm.

Mai mulţi acţionari ai Avon au declarat recent pentru Reuters că oferta Coty este prea scăzută, însă companiile ar trebui „cel puţin” să negocieze.

Avon are venituri anuale de aproape trei ori mai mari decât Coty, iar producătorul de parfumuri a indicat că nu doreşte să lanseze o ofertă ostilă (negociere direct cu acţionarii, ocolind conducerea companiei).
Acţiunile Avon au scăzut cu 38,8% de la ultimul maxim, atins pe 16 mai 2011, până pe 30 martie 2012, ultima şedinţă bursieră încheiată înainte ca oferta Coty să fie cunoscută publicului.

Te-ar mai putea interesa și
Turcia – Erdogan va discuta cu secretarul general al NATO, Mark Rutte, despre războiul din Ucraina
Turcia – Erdogan va discuta cu secretarul general al NATO, Mark Rutte, despre războiul din Ucraina
Preşedintele turc Recep Tayyip Erdogan va discuta luni despre cele mai recente evoluţii din războiul Rusia-Ucraina cu secretarul general al NATO, Mark Rutte, în cadrul vizitei acestuia la Ankara,......
Cristian Buşoi, despre conducerea PNL: Există argumente extrem de puternice în favoarea lui Ilie Bolojan
Cristian Buşoi, despre conducerea PNL: Există argumente extrem de puternice în favoarea lui Ilie Bolojan
Liberalul Cristian Buşoi a declarat luni că există argumente "extrem de puternice" în favoarea lui Ilie Bolojan pentru ...
ROBOR a urcat la 5,81% pe an
ROBOR a urcat la 5,81% pe an
Indicele ROBOR la trei luni, în funcţie de care se calculează costul creditelor de consum în lei cu dobândă variabilă, ...
Utilizarea Inteligenței Artificiale începe să fie reglementată
Utilizarea Inteligenței Artificiale începe să fie reglementată
Companiile care achiziţionează şi utilizează sisteme de Inteligenţă Artificială (IA) cu grad ridicat de risc la locul ...