Băncile italiene reacţionează cu furie la retrogradările Moody’s

Băncile şi comunitatea de afaceri din Italia au reacţionat marţi cu furie la retrogradările în masă efectuate de Moody's, calificând măsura drept iresponsabilă şi un atac asupra ţării afectate de măsurile de austeritate şi criza economică, transmite Reuters.
Economica.net - mar, 15 mai 2012, 16:06
Băncile italiene reacţionează cu furie la retrogradările Moody's

Ratingurile a 26 de bănci italiene, între care Intesa Sanpaolo şi UniCredit, au fost revizuite în scădere de către Moody’s cu una până la patru trepte, ceea ce va amplifica dificultăţile de finanţare ale acestora.

Retrogradările au avut loc pe fondul apelurilor tot mai numeroase din zona euro pentru trecerea la o politică de stimulare a creşterii economice, după luni de zile de disciplină fiscală strictă.

Este probabil ca noul preşedinte francez Francois Hollande să insiste pentru măsuri de compensare a efectului austerităţii, în timpul unei întâlniri de marţi cu cancelarul german Angela Merkel, la Berlin, având în vedere instabilitatea politică din Grecia şi agravarea problemelor băncilor spaniole.

„Decizia Moody’s este un atac la adresa Italiei, companiilor, familiilor. Încă o dată, agenţiile de rating se dovedesc un factor destabilizator pentru pieţele financiare, cu declaraţiile lor părtinitoare şi contradictorii”, potrivit asociaţiei bancare italiene ABI.

Şefa celei mai mari asociaţii patronale din Italia, Confindustria, Emma Marcegalia, a afirmat la rândul ei că este îngrijorată de un astfel de atac împotriva Italiei.

Moody’s a retrogradat în februarie ratingul suveran al Italiei de la nicelul „A2” la „A3”, iar în urma măsurii de luni, calificativele băncilor au ajuns printre cele mai scăzute din Europa de Vest.

Băncile mari precum Intesa Sanpaolo şi UniCredit au suficientă anvergură internaţională şi capital pentru a absorbi şocul, dar situaţia este mai problematică pentru instituţiile de credit mai mici, cum sunt Banca Monte dei Paschi di Siena, care este cu numai o treaptă peste nivelul „junk”, nerecomandat pentru investiţii.

Agenţiile de rating au fost puternic criticate după criza financiară din 2008, iar printre cei mai vocali critici au fost cei din mediul de afaceri italian.

Procuratura italiană a deschis totodată o anchetă referitoare la o posibilă manipulare a pieţei de către Standard&Poor’s, Moody’s şi Fitch.

„Este urgent să analizăm rolul agenţiilor de rating şi felul în care operează. În condiţii de piaţă atât de volatile, acţiunile lor sunt inutile, dacă nu dăunătoare”, a declarat preşedintele Banca Ifis, Giovanni Bossi.

Preşedintele autorităţii italiene de reglementare a pieţei financiare, Giuseppe Vegas, a avertizat luni faţă de posibile conflicte de interese între agenţiile de rating şi investitori, sugerând ca utilizarea ratingurilor să fie limitată pentru a evita amplificarea crizei.

Concentrate pe servicii de retail şi în pofida faptului că au renunţat la obligaţiunile subprime, băncile italiene sunt considerate riscante întrucât suferă de o dublă problemă, creşterea deţinerilor de obligaţiuni ale guvernului italian şi contractarea cererii interne.

Băncile italiene au cumpărat masiv obligaţiuni italiene iar rolul lor este vital pentru refinanţarea datoriei publice a Italiei, de 1.900 miliarde euro. Deţinerile lor de obligaţiuni ale guvernului italian au crescut în martie cu 9%, la 290,54 miliarde euro.

Expunerea lor la riscurile suverane le face vulnerabile, pe fondul persistenţei temerilor legate de integritatea zonei euro.

Majorările de taxe şi reformele din sistemul pensiilor aplicate de guvernul condus de Mario Monti au agravat problemele economice ale Italiei, cel puţin pe termen mediu.

Economia italiană s-a contractat peste aşteptări în primele trei luni ale anului, cu 0,8%, faţă de trimestrul al patrulea.

Băncile italiene şi-au asigurat necesarul imediat de finanţare, prin atragarea unor împrumuturi ieftine de 255 miliarde de euro de la Banca Centrală Europeană (BCE), dar se menţin incertitudinile privind capacitatea de a obţine finanţare pe termen lung, dacă criza datoriilor va continua.

Te-ar mai putea interesa și
GM, Toyota și Volkswagen i-au cerut lui Trump să mențină creditele fiscale pentru mașinile electrice
GM, Toyota și Volkswagen i-au cerut lui Trump să mențină creditele fiscale pentru mașinile electrice
Un grup care reprezintă mari producători de automobile, inclusiv General Motors, Toyota Motor Corp și Volkswagen, l-a îndemnat pe președintele ales Donald Trump să păstreze credite fiscale......
Război comercial – China extinde investigaţia antisubvenţii privind importurile de produse lactate din UE
Război comercial – China extinde investigaţia antisubvenţii privind importurile de produse lactate din UE
China şi-a extins vineri investigaţia antisubvenţii cu privire la importurile de produse lactate din Uniunea Europeană, ...
CEC Bank a încheiat cu succes o nouă emisiune de obligaţiuni în valoare de 300 de milioane de euro pe pieţele internaţionale
CEC Bank a încheiat cu succes o nouă emisiune de obligaţiuni în valoare de 300 de milioane de euro pe pieţele internaţionale
CEC Bank a încheiat cu succes o nouă emisiune de obligaţiuni în valoare 300 de milioane de euro printr-o nouă emisiune ...
Sebastian Burduja, ministrul Energiei: Proiectul Neptun Deep îşi continuă parcursul fără impedimente
Sebastian Burduja, ministrul Energiei: Proiectul Neptun Deep îşi continuă parcursul fără impedimente
Proiectul Neptun Deep îşi continuă parcursul fără impedimente, în ritm accelerat, iar activităţile de foraj pentru ...