„Grecia se află într-un punct crucial (…), dilema este menţinerea ţării în zona euro, nu pentru că unii vor să ne scoată, ci pentru că nu vom fi noi capabili să răspundem angajamentelor care ne garantează menţinerea în euro”, a precizat ministrul socialist.
După ce a participat luni seara la o reuniune a miniştrilor de Finanţe din zona euro la Bruxelles, Sahinidis a subliniat că menţinerea ţării în euro „este punctul crucial şi determinant al următoarelor alegeri”.
Ministru al Finanţelor din martie, după plecarea predecesorului său Evangelos Venizelos, care a fost ales la conducerea partidului socialist Pasok, Sahinidis a deplâns eşecul formării unui Guvern de coaliţie după nouă zile de negocieri, „în pofida eforturilor” depuse de Venizelos.
După incapacitatea liderilor principalelor partide alese în Parlament în urma scrutinului de la 6 mai de a forma un Guvern de coaliţie, noi alegeri urmează să fie convocate miercuri, la finalul unei întrevederi între liderii politici şi şeful statului, Carolos Papoulias.
Sahinidis a subliniat în acelaşi timp că „nici juridic, nici politic nu este posibil să determini ieşirea unei ţări din euro”.
„Toţi cei care pretind că ţara ar trebui să iasă din euro se joacă cu focul, pentru că, dacă o ţară din zona euro este expulzată violent din zona euro, pieţele vor crede că alte ţări ar putea urma, ceea ce ar provoca un prejudiciu important zonei euro”, a adăugat el.