Berceanu: Declaraţiile privind mărirea salariilor duc la creşterea inflaţiei

Senatorul PDL Radu Berceanu a declarat, joi, într-o conferinţă de presă, că declaraţiile pe care le face premierul Victor Ponta şi Guvernul condus de acesta privind creşterea salariilor conduc la sporirea inflaţiei.
Economica.net - joi, 17 mai 2012, 11:54
Berceanu: Declaraţiile privind mărirea salariilor duc la creşterea inflaţiei

În opinia lui Berceanu, una dintre consecinţe va fi aceea că românii ale căror salarii vor fi mărite cu 8% din luna iunie nu vor mai beneficia practic de banii respectivi, din cauza scumpirilor care ar urma să intervină pe fondul deprecierii monedei naţionale.

Radu Berceanu a reaminitit că, în 2010, când s-a operat tăierea salariilor bugetarilor a făcut o serie de declaraţii în care a atenţionat asupra faptului că în cazul în care „nu se umblă la salarii” se poate ajunge la creşterea inflaţiei.
„Cred că acest lucru se întâmplă acum. Practic, s-au făcut foarte multe declaraţii cum că or să se dea măriri de salarii de 8% din luna iunie. Până-n iunie s-ar putea ca acei 8% să nu mai existe, având în vedere că, deja, cursul s-a dus în sus cu vreo 5% de când este acest Guvern Ponta, de la 4,2 lei/ euro, la 4,4 lei/euro. Şi, probabil, până în luna iulie, când o să se ia aceste prime salarii reîntregite, o să fie tăiate de inflaţie”, a declarat Radu Berceanu.

El a acuzat faptul că măsurile luate acum de Guvern s-au mai practicat de către PSD.
„N-aş vrea să vă aduc aminte de anii ’93-’94 când inflaţia era de 300%-400% şi când se măreau salariile odată la două luni numai că puterea de cumpărarea scădea permanent.(…) Când erau în opoziţie, cei de la PSD spuneau că toate acestea se întâmplă datorită Guvernului. Acum se întâmplă datorită situaţiei europene, externe, datorită Greciei. I-aş transmite domnului Ponta că ar trebui să se gândească la această chestiune. Aş putea să-i spun : Victoraş dragă, nu-i aşa că e mai greu din teren, decât din tribună ?! Uite, după două săptămâni a început să constate”, a mai spus democrat-liberalul.

Senatorul PDL a mai declarat că, pentru a nu crea premise pentru creşterea inflaţiei, „Ponta ar trebui să facă declaraţii legate de situaţia actuală, de felul în care doreşte să gestioneze situaţia actuală şi nu despre 2013, pentru că nu interesează pe nimeni”.
„Cei care fac operaţiuni valutare nu se uită deloc la declaraţiile unui Guvern despre 2013. (…)Drept urmare, ar trebui (premierul Victor Ponta -n.r.) să facă declaraţii foarte clare precise despre ce face acum, mâine, poimâine, legat de stabilitatea României, de ţinerea în frâu a cheltuielilor acestea cu angajări şi tot felul de astfel de lucruri în care s-au lansat care să dea impresia, pentru că în zona aceasta se trăieşte cu impresii.(…) Peste tot, în Europa şi în lume, România a fost lăudată în toată această perioadă.(…) În toată această perioadă, România a fost exemplu. Acum, nu mai este. S-a schimbat Guvernul, nu se ştie ce se mai întâmplă, sunt alegeri locale, nu se ştie ce se întâmplă cu alegerile locale. Guvernul pare că ia măsuri din acestea electorale: dă, face, angajează, scapă lucrurile din mână. Nu reuşeşte să creeze această imagine că e o perioadă grea, că ea poate să fie şi mai grea şi că e Guvern care se pregăteşte pentru aşa ceva”, a declarat Radu Berceanu.

Senatorul PDL l-a acuzat pe Ponta că este „permanent la televizor”şi i-a transmis, pe un ton uşor ironic, premierului: „mai multă energie în motor şi mai puţină în claxon, pentru că altfel nu o să funcţioneze vehiculul acesta”.
„Şi acest vehicul care se numeşte România, şi cetăţenii români care aşteaptă rezolvări de la Guvern, este un vehicul care trebuie să funcţioneze acum, în 2012 şi nu în 2013 când visăm că o să fim la guvernare. (…) Nu ştiu când mai stă pe la Palatul Victoria pentru că sunt lucruri grele de făcut şi decizii de luat”, a mai afirmat Berceanu.

Te-ar mai putea interesa și
Autostrada A1, închisă din cauza rafalelor de vant care ajung la 120 km/h
Autostrada A1, închisă din cauza rafalelor de vant care ajung la 120 km/h
Autostrada A1 a fost închisă vineri dimineaţa, între Sibiu şi Boiţa, din cauza vântului puternic, a informat DRDP Braşov. ...
Producția de mașini a României a urcat cu 19%, după primele zece luni din 2024, până la 466.838 de unități. Câte automobile au făcut Dacia şi Ford
Producția de mașini a României a urcat cu 19%, după primele zece luni din 2024, până la 466.838 de unități. Câte ...
Raportul ACAROM cu privire la producția de mașini a României arată că, în perioada ianuarie - octombrie 2024 au fost ...
MedLife va deschide complet un nou spital la Craiova cu 87 de paturi la începutul anului viitor
MedLife va deschide complet un nou spital la Craiova cu 87 de paturi la începutul anului viitor
MedLife a inaugurat, ieri, noului Spital MedLife Craiova, o investitie de aproape 6 milioane euro, Noul spital se intinde ...
149.000 de contribuabili s-au înscris pentru a beneficia de aministia fiscală
149.000 de contribuabili s-au înscris pentru a beneficia de aministia fiscală
Peste 149.000 de contribuabili au notificat intenţia de a beneficia de amnistia fiscală până la data de 19 noiembrie, ...