Turcia îşi reia drumul anevoios spre UE

Ankara şi Comisia Europeană îşi reiau dialogul pentru relansarea procesului de integrare europeană a Turciei. Comisarul european responsabil cu extinderea, Stefan Füle, a efectuat o vizită în capitala Turciei, pentru a demara aşa-zisul "mecanism de dialog complementar".
Economica.net - vin, 18 mai 2012, 06:15
Turcia îşi reia drumul anevoios spre UE

În virtutea acestui mecanism vor fi create opt grupuri de lucru formate din experţi europeni şi turci, care vor aborda punctele de blocaj ale negocierilor de integrare. Aceste negocieri au început în 2005, 35 de capitole sunt în discuţie, dar dintre toate, doar unul, cel legat de ştiinţă şi cercetare, a fost terminat şi parafat cu succes. Opt capitole sunt blocate, din cauza faptului că Turcia nu recunoaşte Republica Cipru, iar zece sunt blocate din diverse motive politice, de diverse ţări membre ale Uniunii Europene, scrie RFI Romania.

Nu este exclus ca acest „nou elan” în privinţa negocierilor să fie dorit de ambele părţi, pe fondul schimbărilor din Franţa. Fostul preşedinte, Nicolas Sarkozy, a afirmat fără încetare timp de cinci ani că se opune integrării europene a Turciei şi că vede viitorul acestei ţări în strânsă cooperare cu Europa, dar sub forma unui parteneriat strategic. François Hollande nu şi-a afirmat până acum o poziţie radical diferită de cea a fostului preşedinte, dând totuşi de înţeles că există un spaţiu de negociere, care trebuie explorat. Ankara consideră deci că socialistul François Hollande şi noul Guvern instalat la Paris ar putea treptat să-şi modifice poziţia şi să iasă din rigiditatea anterioară.

Turcia între timp a început redactarea unei noi Constituţii, care se doreşte mai liberală decât cea actuală, moştenită de la lovitura de stat militară din 1980. În Turcia se resimte o reală frustrare din cauza încetinelii cu care evoluează negocierile de intregrare europeană. În 2005, de exemplu, 75% dintre turci se pronunţau în favoarea intrării în Uniunea Europeană, dar astăzi doar 52 de procente mai consideră că acesta ar fi un proiect viabil, de natură să îi intereseze.

Din punct de vedere economic, Turcia este un partener atractiv al Europei, dată fiind robusteţea economiei turce, deşi există şi temerea unei „invazii” musulmane pe teritoriul european.

Te-ar mai putea interesa și
Utilizarea Inteligenței Artificiale începe să fie reglementată
Utilizarea Inteligenței Artificiale începe să fie reglementată
Companiile care achiziţionează şi utilizează sisteme de Inteligenţă Artificială (IA) cu grad ridicat de risc la locul de muncă vor face obiectul unor exigenţe stricte în ceea ce priveşte......
Politica monetară a BCE nu trebuie să rămână restrictivă prea mult timp
Politica monetară a BCE nu trebuie să rămână restrictivă prea mult timp
Chiar dacă va mai dura o perioadă până când inflaţia în zona euro va reveni, sustenabil, la ţinta de 2%, politica ...
Ce planuri are Călin Georgescu pentru România – programul „Hrană, Apă, Energie „
Ce planuri are Călin Georgescu pentru România – programul „Hrană, Apă, Energie „
Candidatul independent Călin Georgescu a obţinut 22,38% din voturi la la primul tur de scrutin al alegerilor prezidenţiale. ...
CEC Bank – Comisioane de administrare ZERO pentru două pachete bancare achiziționate în 25-27 noiembrie
CEC Bank – Comisioane de administrare ZERO pentru două pachete bancare achiziționate în 25-27 noiembrie
CEC Bank desfășoară o campanie aniversară în perioada 25 – 27 noiembrie 2024, în care comisioanele de administrare ...