Şeful Poştei Române: Alţi 5.000 de angajaţi vor intra într-un program de remaniere

Alţi 5.000 de angajaţi ai Poştei Române vor intra, în circa două trei luni, într-un program de remaniere prevăzut în faza a doua de reorganizare a companiei, a declarat, vineri, pentru AGERPRES, noul director general şi preşedinte al Consiliului de Administraţie al Poştei Romane, Ion Smeeianu.
Economica.net - vin, 18 mai 2012, 14:32
Şeful Poştei Române: Alţi 5.000 de angajaţi vor intra într-un program de remaniere

„Faza a doua a programului de reorganizare a Poştei Române ia în considerare şi activităţile direct productive şi oamenii care se ocupă de aceste activităţi şi aici vorbim cu aproximaţie de încă 5.000 de oameni pentru a reuşi să salvăm compania la limită. Vom face o analiză şi cred că în două trei luni şi aceştea vor fi introduşi într-un program de remaniere”, a spus Ion Smeeianu.

Acesta a precizat că vineri a prezentat programul de reorganizare în Consiliu de Administraţie al CNPR, care cuprinde într-o primă fază disponibilizarea unui număr de 1.029 de angajaţi, din care 949 sunt funcţii de conducere.

„În prima fază a programului de reorganizare vor dispărea dintr-un total de 1.029 de posturi, 949 de funcţii de conducere şi personal administrativ, respectiv directori, şefi de departament, jurişti, economişti, personal neproductiv aflat în compartimentele de suport ale societăţii. Eu am obţinut azi suportul Consiliului de Administraţie în ceea ce priveşte structura organigramei şi numărul de personal pe care îl voi restructura, urmând ca luni să am o întâlnire cu sindicatele astfel încât să obţin şi acordul explicit, conform CCM, pe acest tip de restructurare. În momentul când obţin acordul scris, după negociere, organigrama este pusă imediat în aplicare. Eu sunt mandatat de membrii Consiliului de Administraţie ca forma negociată să o trimit electronic tuturor membrilor”, a explicat şeful Poştei Române.

Acesta a precizat că punctul de discordie între conducere şi sindicate este legat de dispariţia celor opt structuri regionale, acesta urmând să fie analizat luni în discuţiile cu sindicatele.

În ceea ce priveşte salariile compensatorii, directorul general al CNPR afirmă că acestea vor fi plătite cel mai probabil în 2013.

„Părerea noastră este că salariile compensatorii le vom lăsa pentru 2013 pentru că avem posibilitatea legală şi pentru că nu vrem să îngreunăm balanţa economică pe anul acesta. Deocamdată nu putem ştii câte salarii se vor da pentru că este în funcţie de vechime şi nu am făcut nici o evaluare a acestora pentru că nu este o primă preocupare. Mergem ferm pe poziţia de a amâna aceste plăţi pentru 2013. Acest punct va fi analizat şi în discuţiile de luni cu sindicatele”, a adăugat şeful CNPR.

Poşta Română a fost găsită la preluarea mandatului cu o pierdere de aproape 100 de milioane de euro, acumulată din anii 2009-2010 -2011, o datorie la buget reeşalonată de circa 110 milioane de lei şi o amendă dată de Consiliul Concurenţei de peste 100 de milioane de lei.

CN Poşta Română SA este operatorul naţional din domeniul serviciilor poştale, având drept acţionar majoritar statul român, reprezentat de Ministerul Comunicaţiilor şi Societăţii Informaţionale /MCSI/ cu 75% din pachetul de acţiuni şi Fondul Proprietatea cu 25 de procente. Poşta Română gestionează în prezent 5.800 unităţi teritoriale şi are 35.000 de angajaţi.

Te-ar mai putea interesa și
Ce spune Rusia despre viziunea politică a lui Călin Georgescu faţă de Kremlin
Ce spune Rusia despre viziunea politică a lui Călin Georgescu faţă de Kremlin
Kremlinul a reacţionat luni în mod reţinut la victoria lui Călin Georgescu, în primul tur al alegerilor prezidenţiale din România, notează EFE, AFP şi Reuters....
SUA – Scott Bessent, numit de Trump pentru şefia Trezoreriei, anunţă că reducerea taxelor este o prioritate
SUA – Scott Bessent, numit de Trump pentru şefia Trezoreriei, anunţă că reducerea taxelor este o prioritate
Scott Bessent, persoana desemnată de preşedintele Donald Trump pentru postul de secretar al Trezoreriei SUA, a declarat ...
MET a cumpărat Comax France SAS
MET a cumpărat Comax France SAS
Grupul energetic MET a achiziţionat o participaţie de 100% la Comax France SAS (Comax), proprietar, operator şi dezvoltator ...
Turcia – Erdogan va discuta cu secretarul general al NATO, Mark Rutte, despre războiul din Ucraina
Turcia – Erdogan va discuta cu secretarul general al NATO, Mark Rutte, despre războiul din Ucraina
Preşedintele turc Recep Tayyip Erdogan va discuta luni despre cele mai recente evoluţii din războiul Rusia-Ucraina cu ...