Băsescu: Nu sunt speranţe ca Tarom să reia cursele spre SUA

Preşedintele Traian Băsescu a declarat, sâmbătă seara, că nu vrea să alimenteze speranţele unei reluări a curselor TAROM de la Bucureşti spre SUA, în condiţiile în care în prezent acestea produc pierderi mari companiei naţionale de transport aerian.
Economica.net - Dum, 20 mai 2012, 06:29
Băsescu: Nu sunt speranţe ca Tarom să reia cursele spre SUA

„O să fiu foarte deschis. Din câte ştiu acum: nu! Pentru că TAROM zbura utilizând două aeronave Airbus 310, care, datorită numărului mic de locuri pentru această relaţie, avea 180 de locuri, şi datorită competiţiei extraordinare la transportul transatlantic, între Europa şi aeroporturi din SUA, nu a putut face faţă concurenţei. Cursa pe SUA, fiecare din ele, aducând pierderi de zeci de mii de dolari la cursă, milioane de dolari anual. TAROM este o companie care nu mai este subvenţionată şi trebuie să privească la propria ei supravieţuire”, a spus Băsescu la Chicago, la o întâlnire cu românii din SUA, care au dorit să ştie dacă sunt şanse pentru reluarea acestor zboruri ale TAROM.

El a subliniat că e greu de crezut că acestea vor fi reluate în condiţiile actuale.

„Avioane avem prea mici ca să fie rentabile pe relaţia transatlantică. Cel puţin acesta este punctul de vedere al TAROM-ului. Deci, dacă v-aş da speranţe că măcar la anul o să fie, ar fi speranţe deşarte şi mai bine vă spun: e greu acum”, a mai afirmat Băsescu, care a recunoscut totuşi importanţa, măcar şi sentimentală, a unui zbor direct al companiei naţionale de transport aerian care să lege România de SUA.

Te-ar mai putea interesa și
Vot diaspora / Alegeri prezidenţiale. Care sunt ţările unde au votat cei mai mulţi români – Top 5
Vot diaspora / Alegeri prezidenţiale. Care sunt ţările unde au votat cei mai mulţi români – Top 5
Cei mai mulţi români care au votat în străinătate şi-au exercitat dreptul la vot în Germania. Economica.net vă prezintă topul ţărilor cu cele mai multe voturi. Datele sunt cele comunicate......
Erdogan doreşte „expansiunea” comerţului dintre Turcia şi Rusia
Erdogan doreşte „expansiunea” comerţului dintre Turcia şi Rusia
Preşedintele turc Recep Tayyip Erdogan a afirmat că doreşte "expansiunea" volumului de schimburi comerciale între Turcia ...
Referendum Bucureşti – A fost atins pragul de 30% din numărul celor înscrişi în listele electorale, potrivit datelor AEP
Referendum Bucureşti – A fost atins pragul de 30% din numărul celor înscrişi în listele electorale, potrivit datelor ...
Referendumul iniţiat de primarul general, Nicuşor Dan, în Capitală, a atins pragul de 30% din numărul celor înscrişi ...
Iran anunţă discuţii cu Franţa, Germania şi Regatul Unit asupra programului său nuclear
Iran anunţă discuţii cu Franţa, Germania şi Regatul Unit asupra programului său nuclear
Iranul va purta vineri discuţii asupra programului său nuclear cu Franţa, Germania şi Regatul Unit, trei ţări care ...