Preşedinte Bulgaria: Scutul antirachetă NATO este valoros pentru noi

 Bulgaria se va afla printre primele cinci ţări care vor beneficia de acoperirea scutului antirachetă al NATO, a declarat sâmbătă la Chicago preşedintele ţării, Rosen Plevneliev, relatează site-ul Novinite.com.
Economica.net - Dum, 20 mai 2012, 07:09
Preşedinte Bulgaria: Scutul antirachetă NATO este valoros pentru noi

„Primele cinci ţări care vor fi acoperite de scut se află în Europa, iar Bulgaria este una dintre ele. Trebuie să fim foarte recunoscători şi beneficiem foarte mult. În prezent, aproximativ 30 de state deţin rachete balistice, iar în cele mai multe cazuri acestea nu sunt membre NATO, lucru ce reprezintă o ameninţare”, a declarat, cu o zi înainte de deschiderea summitului, Plevneliev, care efectuează prima sa vizită în calitate de preşedinte în Statele Unite.

În opinia sa, prima etapă de instalare a scutului antirachetă s-a încheiat deja, având în vedere că în urmă cu o lună au fost efectuate teste, cu succes. Între celelalte state care se vor afla printre primele care vor beneficia de apărarea scutului, el a menţionat Turcia, România şi Polonia.

La sosirea sa la Chicago, unde va participa la summitul din perioada 20-21 mai, preşedintele bulgar a declarat pentru presă că este un lucru sigur că Bulgaria va participa la misiunea NATO din Afganistan chiar şi după 2014, cu instructori militari. De asemenea, el a subliniat că programul retragerii trupelor bulgare a fost deja aprobat de către Parlament şi că acesta nu va suporta nicio modificare.

Situaţia din Afganistan va domina programul reuniunii, alături de apărarea antirachetă în Europa.

Te-ar mai putea interesa și
Vot diaspora / Alegeri prezidenţiale. Care sunt ţările unde au votat cei mai mulţi români – Top 5
Vot diaspora / Alegeri prezidenţiale. Care sunt ţările unde au votat cei mai mulţi români – Top 5
Cei mai mulţi români care au votat în străinătate şi-au exercitat dreptul la vot în Germania. Economica.net vă prezintă topul ţărilor cu cele mai multe voturi. Datele sunt cele comunicate......
Erdogan doreşte „expansiunea” comerţului dintre Turcia şi Rusia
Erdogan doreşte „expansiunea” comerţului dintre Turcia şi Rusia
Preşedintele turc Recep Tayyip Erdogan a afirmat că doreşte "expansiunea" volumului de schimburi comerciale între Turcia ...
Referendum Bucureşti – A fost atins pragul de 30% din numărul celor înscrişi în listele electorale, potrivit datelor AEP
Referendum Bucureşti – A fost atins pragul de 30% din numărul celor înscrişi în listele electorale, potrivit datelor ...
Referendumul iniţiat de primarul general, Nicuşor Dan, în Capitală, a atins pragul de 30% din numărul celor înscrişi ...
Iran anunţă discuţii cu Franţa, Germania şi Regatul Unit asupra programului său nuclear
Iran anunţă discuţii cu Franţa, Germania şi Regatul Unit asupra programului său nuclear
Iranul va purta vineri discuţii asupra programului său nuclear cu Franţa, Germania şi Regatul Unit, trei ţări care ...