Şeful Opel, către angajaţii fabricii din Bochum: Unitatea nu se închide până în 2014

Directorul general al Opel, Karl-Friedrich Stracke, s-a întâlnit luni cu angajaţii de la fabrica din Bochum, Germania, pe care i-a asigurat că unitatea nu se va închide până în 2014, după informaţii apărute în presă privind posibila închidere a operaţiunii, transmite Reuters.
Economica.net - lun, 21 mai 2012, 06:58
Şeful Opel, către angajaţii fabricii din Bochum: Unitatea nu se închide până în 2014

Opel, subsidiară a grupului american General Motors (GM), a început recent să oprească producţia modelului Astra în Germania, angajaţii celor patru fabrici din ţară fiind îngrijoraţi de siguranţa locurilor de muncă după apariţia, în presă, a unor informaţii că producătorul de automobile ar putea închide o unitate.

Stracke a căutat, luni, să calmeze temerile angajaţilor că Opel ar putea închide una dintre fabricile din Germania. El le-a spus salariaţilor de la Bochum că nu a fost laută încă o decizie privind viitorul uzinei dincolo de anul 2014.
Premierul landului Renania de Nord – Wesfalia, Hannelore Kraft, a cerut recent şefului Opel clarificări privind intenţiile companiei referitoare la fabricile din Germania.

Pe lângă retragerea producţiei Astra din Germania, sindicatele se tem că fabrica de la Bochum ar putea pierde şi modelul Zafira în favoarea fabricii mai mari de la Ruesselsheim.

Prima unitate afectată de oprirea producţiei Astra în Germania a fost fabrica de la Bochum.
O eventuală decizie de a închide fabrica ar marca cea mai dramatică măsură luată până acum de constructorii auto europeni, care încearcă să se adapteze la scăderea puternică a cererii în urma crizelor financiare din ultimii trei ani.
Fabrica de la Bochum are 3.100 de angajaţi şi o capacitate de producţie de aproximativ 160.000 autoturisme pe an.
O sursă sindicală germană a declarat pentru săptămânalul WirtschaftsWoche că urmează să dezvăluie dovezi că Opel „a pregătit în secret” un plan de închidere a fabricii de la Bochum.

GM este pe cale să oprească producţia Astra şi la cea mai mare fabrică Opel din Germania, situată la Ruesselsheim, modelul urmând să fie asamblat numai în Marea Britanie şi Polonia. Grupul american este pe pierdere în Europa de peste 10 ani.

Anul trecut, GM a înregistrat o pierdere de 747 milioane de dolari în Europa, iar zvonurile din industrie că grupul american ar putea relua încercările de vânzare a Opel sunt reîmprospătate periodic de diverse surse din industrie.
Încercările anterioare de vânzare a Opel au fost abandonate de GM acum trei ani, după proteste în Germania privind miile de locuri de muncă puse în pericol de măsură.

Sindicatele au criticat strategia GM, după ce managementul Opel a promis, acum doi ani, că grupul nu va închide nicio fabrică din Germania şi nu va efectua concedieri masive.

Producţia unităţii de la Bochum care nu vizează modelul Astra va fi transferată cel mai probabil la Ruesselsheim.

Te-ar mai putea interesa și
Predoiu, despre Schengen: Era important să avem un acord. Ne-am atins acest obiectiv, toate ţările, nu numai România
Predoiu, despre Schengen: Era important să avem un acord. Ne-am atins acest obiectiv, toate ţările, nu numai România
Ministrul Afacerilor Interne, Cătălin Predoiu, a declarat vineri, la Budapesta, că era important ca vineri să se ajungă la un acord cu privire la aderarea României şi Bulgariei la Schengen......
SOCAR vrea să-şi vândă participaţiile deţinute la firmele Bursagaz şi Kayserigaz din Turcia
SOCAR vrea să-şi vândă participaţiile deţinute la firmele Bursagaz şi Kayserigaz din Turcia
SOCAR, firma energetică de stat din Azerbaidjan, este în negocieri cu potenţiali cumpărători pentru vânzarea participaţiilor ...
Ciucă: Am pierdut politic fiindcă am format o coaliţie cu PSD
Ciucă: Am pierdut politic fiindcă am format o coaliţie cu PSD
Preşedintele PNL, Nicolae Ciucă, candidat al partidului pentru funcţia de şef al statului, a declarat joi seara, la Craiova, ...
Ciucă: PSD va pierde încă o dată alegerile prezidenţiale
Ciucă: PSD va pierde încă o dată alegerile prezidenţiale
Preşedintele PNL, Nicolae Ciucă, candidat al partidului pentru funcţia de şef al statului, a declarat joi seara, la Craiova, ...