APAPR: Potenţialul pensiilor facultative este ridicat. Sunt 3,5 milioane posibili cotizanţi

Potenţialul de dezvoltare a pieţei pensiilor facultative (Pilonul III) este foarte ridicat, circa 3,5 milioane de persoane având fondurile necesare pentru plata contribuţiei la acest sistem, a declarat preşedintele Asociaţiei pentru Pensiile Administrate Privat din România (APAPR), Cornelia Coman.
Economica.net - lun, 21 mai 2012, 11:00
APAPR: Potenţialul pensiilor facultative este ridicat. Sunt 3,5 milioane posibili cotizanţi

„Potrivit studiilor noastre, circa 3,5 milioane de persoane dispun de fondurile necesare pentru achitarea lunară a contribuţiei. În prezent, doar puţin peste 270.000 de salariaţi contribuie la Pilonul III, ceea ce este foarte puţin. Dacă am reuşi în anii următori să atragem o treime din cei 3,5 milioane de potenţiali participanţi, cifrele pe Pilonul III ar arăta altfel”, a afirmat Coman la un seminar pe tema asigurărilor organizat la Sinaia.

Primele contribuţii la Pilonul III au fost virate în mai 2007.

La finele lunii aprilie, activele nete ale celor 11 fonduri prezente pe segmentul pensiilor facultative au atins 495 milioane de lei, iar numărul de participanţi a ajuns la 271.441, potrivit datelor Comisiei de Supraveghere a Sistemului de Pensii Private (CSSPP).

„De la lansare şi până în prezent, administratorii au reuşit să obţină un randament mediu anual de 7,8%”, a spus Coman.

Pe segmentul pensiilor private obligatorii (Pilonul II) sunt prezente nouă fonduri, cu 5,63 milioane de participanţi şi active nete de 7,5 miliarde de lei.

Primele contribuţii la Pilonul II au fost virate în mai 2008.

„Datele arată că administratorii au obţinut randament mediu anual de 12%, de la lansare până în prezent. Cifra a fost calculată ca diferenţă între valoarea actuală a activelor şi suma contribuţiilor virate, de 6,45 miliarde de lei. Practic, administratorii au adus în conturile participanţilor 1,05 miliarde de lei”, a mai spus Coman.

Asociaţia pentru Pensiile Administrate Privat din România are 16 membri, dintre care 11 administratori de fonduri de pensii private şi 5 bănci depozitare.

Te-ar mai putea interesa și
Statele Unite își pierd locul în Comitetul Executiv al Agenţiei Mondiale Antidoping, pentru că nu au achitat cotizația anuală
Statele Unite își pierd locul în Comitetul Executiv al Agenţiei Mondiale Antidoping, pentru că nu au achitat cotizația ...
Agenţia Mondială Antidoping (AMA/WADA) a confirmat faptul că SUA îşi pierde automat locul în Comitetul Executiv al organizaţiei pentru că a refuzat să îşi achite contribuţia sa anuală,......
Trump rămâne cu condamnarea în dosarul Stormy Daniels, dar va fi scutit de executarea pedepsei. El devine astfel primul președinte american condamnat penal
Trump rămâne cu condamnarea în dosarul Stormy Daniels, dar va fi scutit de executarea pedepsei. El devine astfel primul ...
Un judecător din New York a confirmat vineri condamnarea lui Donald Trump în procesul în care acesta este acuzat de plăţi ...
O nouă ediție TEZAUR începe din 13 ianuarie, cu dobânzi neimpozabile de până la 7,8%
O nouă ediție TEZAUR începe din 13 ianuarie, cu dobânzi neimpozabile de până la 7,8%
Românii pot investi, începând de luni, 13 ianuarie, în titlurile de stat TEZAUR, cu maturități de 1, 3 și 5 ani, cu ...
Petrolul Brent s-a scumpit vineri cu 3,9% și a ajuns la cel mai ridicat nivel din ultimele trei luni
Petrolul Brent s-a scumpit vineri cu 3,9% și a ajuns la cel mai ridicat nivel din ultimele trei luni
Preţul petrolului Brent, cu livrare în martie, a crescut vineri, la mijlocul zilei, cu 3,9% la bursa futures din Londra, ...