PNL: Toate achiziţiile în ministerele Economiei, Dezvoltării, Transporturilor vor fi verificate

Vicepreşedintele PNL Relu Fenechiu a declarat, luni, la finalul şedinţei Biroului Politic Central, că miniştrii liberali ai Economiei, Dezvoltării Regionale şi Transporturilor au prezentat situaţia financiară din aceste instituţii, decizia fiind de verificare a tuturor achiziţiilor publice.
Economica.net - lun, 21 mai 2012, 12:44
PNL: Toate achiziţiile în ministerele Economiei, Dezvoltării, Transporturilor vor fi verificate

Fenechiu a arătat că, în Biroul Politic Central, mai mulţi miniştri liberali au prezentat situaţia politică şi economică pe care au găsit-o în ministerele pe care le conduc.

„Cel puţin în trei ministere – Economiei, Dezvoltării Regionale şi Transporturilor – unde există suspiciuni de drenare a banilor publici în ultimi ani, s-a hotărât verificarea tuturor achiziţiilor publice şi a banilor cheltuiţi în aceste instituţii”, a spus vicepreşedintele PNL.

Relu Fenechiu a mai spus că încă nu s-au finalizat aceste rapoarte din ministerele conduse de PNL.

„Abia au început aceste controale, avem nişte termene foarte scurte în acordul cu FMI şi celelalte instituţii europene”, a menţionat Relu Fenechiu, precizând că ministrul Economiei, Daniel Chiţoiu, a venit cu propunerea de nimire cât mai rapidă la societăţile care urmează în viitorul mai apropiat sau mai îndepărtat a fi privatizate, de manageri profesionişti „într-o primă fază”.

Vicepreşedintele PNL a mai spus că acesta este primul pas spre trecerea la managementul privat.

„Este important că trebuie să schimbăm conducerile politice ale acestor instituţii”, a mai spus Fenechiu.

Te-ar mai putea interesa și
Ministerul Finanţelor a publicat proiectul prin care sunt alocate 5 miliarde de lei pentru sprijinirea industriei prelucrătoare
Ministerul Finanţelor a publicat proiectul prin care sunt alocate 5 miliarde de lei pentru sprijinirea industriei prelucrătoare
Ministerul Finanţelor a publicat proiectul prin care sunt alocate 5 miliarde de lei pentru investiţii strategice în industria prelucrătoare, precum fabrici noi, extinderea capacităţilor de......
O navă chineză e suspectată în ancheta privind secționarea a două cabluri de telecomuncații din Marea Baltică
O navă chineză e suspectată în ancheta privind secționarea a două cabluri de telecomuncații din Marea Baltică
O navă chineză imobilizată de trei zile în apropierea coastelor Danemarcei se află în centrul suspiciunilor şi demersurilor ...
Ucraina va primi un nou ajutor de la Banca Mondială, în scopuri sociale și umanitare
Ucraina va primi un nou ajutor de la Banca Mondială, în scopuri sociale și umanitare
Ucraina va primi în curând 4,8 miliarde de dolari de la Banca Mondială în scopuri sociale şi umanitare, a anunţat vineri ...
TikTok anunță că a luat măsuri pentru protejarea integrității alegerilor în România. Platforma colaborează cu ONG-ul Funky Citizens în acest demers
TikTok anunță că a luat măsuri pentru protejarea integrității alegerilor în România. Platforma colaborează cu ONG-ul ...
TikTok anunță că își reafirmă angajamentul, în contextul alegerilor prezidențiale și parlamentare din România, ...