Cioloş: CE a solicitat ca fiecare stat membru să aibă o singură agenţie de plăţi din 2014

Comisia Europeană a solicitat, în propunerile legislative privind Politica Agricolă Comună (PAC), ca fiecare stat membru să aibă o singură agenţie de plăţi în agricultură, începând cu 2014, a declarat, luni, comisarul european pentru Agricultură şi Dezvoltare Rurală, Dacian Cioloş, la finalul întrevederii cu ministrul Agriculturii, Daniel Constantin.
Economica.net - lun, 21 mai 2012, 12:49
Cioloş: CE a solicitat ca fiecare stat membru să aibă o singură agenţie de plăţi din 2014

„Am înţeles că există intenţia de a analiza posibilitatea fuziunii celor două agenţii de plăţi din agricultură. Eu am recomandat să facă deja primii paşi, astfel încât să nu fie luate decizii pripite care să afecteze capacitatea de gestiune a fondurilor europene în această perioadă, iar Ministerul Agriculturii să poate să se pregătească până în 2014 în această direcţie”, a precizat Cioloş.

Şeful MADR consideră că fuziunea celor două agenţii de plăţi, Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură (APIA) şi Agenţia de Plăţi pentru Dezvoltare Rurală şi Pescuit, presupune în primul rând construirea unei agenţii eficiente din punct de vedere al absorbţiei de fonduri europene, fără a viza disponibilizări în aceste agenţii.
„Sub nicio formă nu ne gândim la disponibilizări, ci la o agenţie eficientă din punct de vedere al absorbţiei de fonduri europene. În acest mandat, care este limitat, vrem să punem bazele fuziunii viitoare, iar obiectivul nostru este să avem o singură agenţie la 1 ianuarie 2014. În aceste zile vom demara o misiune de audit intern sau extern, astfel încât să vedem ce servicii putem unifica mai repede şi pe care mai târziu. Noi considerăm şi din punct de vedere politic dar şi economic că este mai bine ca beneficiarul să se adreseze unei singure instituţii, atunci când vine să depună un proiect pe fonduri europene, fie că vorbim de Pilonul II sau de Pilonul I. Voi încerca să organizăm noua agenţie de plăţi pe principii regionale”, a explicat Daniel Constantin.

APIA funcţionează în subordinea Ministerului Agriculturii şi Dezvoltării Rurale şi începând cu 1 ianuarie 2007 derulează fondurile europene pentru implementarea măsurilor de sprijin finanţate din Fondul European pentru Garantare în Agricultură (FEGA).

APDRP a fost înfiinţată prin reorganizarea Agenţiei SAPARD şi a primit acreditarea de funcţionare la finalul anului 2007, fiind gestionara fondurilor europene provenite din Fondul European Agricol pentru Dezvoltare Rurală.

Comisarul european pentru agricultură şi dezvoltare rurală, Dacian Cioloş, se află în România, în perioada 21 – 22 mai 2012, având programate întâlniri cu Victor Ponta, prim-ministrul României, cu Daniel Constantin, ministrul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale, şi cu Leonard Orban, ministrul Afacerilor Europene.

Te-ar mai putea interesa și
AROBS Engineering începe testarea prototipului AlertBox, care va conecta Starlink și Iridium la sistemele naționale de management al situațiilor de urgență
AROBS Engineering începe testarea prototipului AlertBox, care va conecta Starlink și Iridium la sistemele naționale de ...
AROBS Engineering, parte a grupului AROBS, cea mai mare companie de tehnologie listată la Bursa de Valori București, anunță începerea fazei de testare a dispozitivelor prototip AlertBox, create......
Oppo lansează în România telefonul Find X8 Pro, echipat cu camere Hasselblad și ColorOS 15
Oppo lansează în România telefonul Find X8 Pro, echipat cu camere Hasselblad și ColorOS 15
OPPO a lansat la nivel global seria Find X8, Europa fiind regiunea care prezintă în exclusivitate modelul premium, Find ...
UniCredit Bank a încheiat cu succes cea mai mare emisiune a sa pe piaţa locală de obligațiuni corporative negarantate, în valoare de 750 milioane de lei
UniCredit Bank a încheiat cu succes cea mai mare emisiune a sa pe piaţa locală de obligațiuni corporative negarantate, ...
UniCredit Bank anunță finalizarea cu succes a unei noi emisiuni de obligațiuni corporative în lei (negarantate, de rang ...
95% dintre gospodăriile din marile orașe ale UE aveau acces la internet anul trecut
95% dintre gospodăriile din marile orașe ale UE aveau acces la internet anul trecut
Anul trecut, 95% dintre gospodăriile aflate în oraşele mari din Uniunea Europeană aveau acces la internet, comparativ ...