Scăderea acţiunilor Facebook s-a accelerat la peste 10%

Scăderea acţiunilor Facebook s-a accelerat la peste 10% la scurt timp de la deschiderea şedinţei bursiere din SUA, deşi piaţa americană a început şedinţa în urcare, după declinul puternic de săptămâna precedentă.
Economica.net - lun, 21 mai 2012, 14:52
Scăderea acţiunilor Facebook s-a accelerat la peste 10%

Acţiunile Facebook se aflau în scădere cu 13,7% (16:54, ora României), la 33 dolari, după ce au deschis tranzacţiile în scădere cu 4,45%, la 36,53 dolari, comparativ cu închiderea de vineri, de 38,23 dolari.

Indicele industrial Dow Jones a urcat cu 0,24%, Standard & Poor’s 500 cu 0,21%, iar Indicele Compozit Nasdaq cu 0,15%, potrivit Reuters.

Scăderea sub preţul de listare atât de repede este considerată jenantă pentru Facebook, după ce compania a atras vineri 16 miliarde de dolari prin oferta publică iniţială, cu o capitalizare a companiei la debut de 104 miliarde dolari.

În pofida entuziasmului care a înconjurat procesul de listare a celei mai mari reţele de socializare din lume, acţiunile Facebook au avut probleme în a se menţine peste pragul de 38 de dolari pe parcursul şedinţei de vineri.

Titurile Facebook au intrat vineri dimineaţa la tranzacţionare cu întârziere şi au deschis cu 11% peste preţul de 38 de dolari la care s-a derulat oferta publică iniţială. După ce au atins un maxim de 45 de dolari, titlurile tranzacţionare sub simbolul FB au scăzut rapid până la finalul şedinţei şi au închis la 38,23 dolari.

Analiştii anticipau că acţiunile companiei vor închide vineri pe Nasdaq cu creşteri de 10-50%.

Surse din piaţă susţin că banca de investiţii Morgan Stanley, principalul intermediar al ofertei publice iniţiale, a fost nevoită să cumpere acţiuni vineri pentru a apăra nivelul de 38 de dolari la care s-a listat Facebook.

Te-ar mai putea interesa și
Romanian Business Leaders cere partidelor pro-occidentale să strângă rândurile în fața lui Călin Georgescu pentru a apăra libertatea și democrația
Romanian Business Leaders cere partidelor pro-occidentale să strângă rândurile în fața lui Călin Georgescu pentru ...
În urma desfășurării ieri a turului I al alegerilor prezidențiale, Fundația Romanian Business Leaders a transmis un comunicat de presă în care cere apăsat tuturor partidelor pro-ccodentale......
Airbus lansează a doua tranșă a programului de răscumpărare de acțiuni
Airbus lansează a doua tranșă a programului de răscumpărare de acțiuni
Grupul aeronautic european Airbus a anunţat luni a doua tranşă a programului de răscumpărare de acţiuni, transmite ...
Referendum București. Peste 60% dintre votanți au răspuns „Da” la toate întrebările adresate
Referendum București. Peste 60% dintre votanți au răspuns „Da” la toate întrebările adresate
Referendumul iniţiat de primarul general al Capitalei, Nicuşor Dan, a fost validat atât din punct de vedere al prezenţei ...
Magazine DIANA redeschide unitatea din localitatea Mihăești (județul Vâlcea) într-o nouă locație, mai mare
Magazine DIANA redeschide unitatea din localitatea Mihăești (județul Vâlcea) într-o nouă locație, mai mare
Rețeaua Magazine DIANA anunță redeschiderea magazinului din comuna Mihăești, județul Vâlcea, într-un spațiu nou, ...