Activele străine ale Japoniei au crescut anul trecut cu 0,6%, la 253.010 miliarde yeni (3.200 miliarde dolari), a anunţat marţi ministerul japonez al Finanţelor.
Cea mai ridicată expunere a Japoniei pe pieţe străine, de aproape 300.000 miliarde yeni (3.700 miliarde dolari), a fost înregistrată la sfârşitul anului 2009. Datele sunt înregistrate din 1996.
Ministerul japonez al Finanţelor notează că poziţia externă netă a Japoniei este cu siguranţă cea mai mare din lume, deşi mai multe ţări, inclusiv Statele Unite, nu au raportat încă datele corespunzătoare.
Activele externe brute ale Japoniei au crescut anul trecut cu 3,3%, la 582.048 miliarde yeni (7.300 miliarde dolari), datorită majorării creditării internaţionale de către băncile japoneze şi extinderea rezervelor de valută prin intervenţiile agresive ale guvernului japonez pe piaţa valutară.
Rezervele valutare ale Japoniei au urcat anul trecut cu 11.187 miliarde yeni (140 miliarde dolari), la 100.517 miliarde yeni (1.260 miliarde dolari).
Datoria externă brută a statului a urcat cu 5,5% în 2011, la 329.038 miliarde yeni (aproape 4.200 miliarde dolari).