Taxa pe averile mari, respinsă de Camera Deputaţilor, care este forul decizional

Proiectul de lege iniţiat de UNPR referitor la instituirea unei taxe de solidaritate din impozitarea averilor mari a fost respins, marţi, de Camera Deputaţilor deoarece nu a întrunit numărul necesar de voturi, 106 de deputaţi votând "pentru", 101 "împotrivă", iar 20 s-au abţinut.
Economica.net - mar, 22 mai 2012, 13:20
Taxa pe averile mari, respinsă de Camera Deputaţilor, care este forul decizional

Liderul deputaţilor UNPR, Eugen Nicolicea, i-a criticat pe parlamentarii fostei coaliţii de guvernare pentru că nu şi-au respectat promisiunea faţă de UNPR de a vota acest proiect de lege.

„Fosta coaliţie, ani de zile, a stat la guvernare cu voturile membrilor UNPR care au dat acest vot pentru stabilitatea României şi, bineînţeles, că nu s-au ţinut de cuvânt şi după ce au căzut de la putere şi-au arătat adevărata faţă şi nu au votat această lege”, a spus spus reprezentantul UNPR despre foştii săi parteneri de guvernare.

Nicolicea le-a mulţumit, în schimb, reprezentanţilor PSD pentru că au votat proiectul şi au respectat astfel protocolul încheiat între PSD şi UNPR.

„Nu aveam nicio pretenţie faţă de PNL, care a spus întotdeauna că nu va vota această lege. (…) Astăzi s-a separat stânga de dreapta, se vede cine ţine cu populaţia defavorizată, cine ţine cu bogaţii. A fost în balanţă astăzi soarta celor săraci faţă de averea şefilor unor partide de dreapta”, a apreciat Nicolicea.

El a mai spus că UNPR „nu renunţă la bătălie”, arătând că proiectul ar putea fi adoptat după alegerile parlamentare, „când, poate, cei bogaţi vor apela din nou la voturile săracilor pentru a-i aduce la putere”.

Şi Senatul a respins proiectul, în urmă cu un an, iar Camera Deputaţilor este forul decizional.

Te-ar mai putea interesa și
Brașovenii de la Allview construiesc un parc fotovoltaic de 25 mil. euro în Ialomița, care va ajunge la Petrom
Brașovenii de la Allview construiesc un parc fotovoltaic de 25 mil. euro în Ialomița, care va ajunge la Petrom
Divizia Renewable EPC by Allview semnează un contract de anvergură în valoare de aproximativ 24,6 milioane de euro, pentru dezvoltarea unui parc fotovoltaic 45 MW, arată compania într-un......
Depozitele bancare ale românilor au crescut cu 1,2%, la aproape 602 miliarde de lei în octombrie
Depozitele bancare ale românilor au crescut cu 1,2%, la aproape 602 miliarde de lei în octombrie
Depozitele rezidenţilor clienţi neguvernamentali au crescut în luna octombrie 2024 cu 1,2% faţă de luna anterioară, ...
Primă egală cu 3 salarii de bază pentru inspectorii ANAF ce depășesc un anumit prag de încasări
Primă egală cu 3 salarii de bază pentru inspectorii ANAF ce depășesc un anumit prag de încasări
Angajații ANAF care în urma inspecțiilor, controalelor antifraudă sau executărilor silite stabilesc și încasează ...
Primul tren produs de PESA și cumpărat de România va ajunge în țară la sfârșitul primei jumătăți a anului viitor
Primul tren produs de PESA și cumpărat de România va ajunge în țară la sfârșitul primei jumătăți a anului viitor
Primul tren nou produs de polonezii de la PESA, achiziţionat de Autoritatea pentru Reformă Feroviară (ARF), este programat ...