Românii au vorbit pe mobil 58 de miliarde de minute în 2011

Anul trecut românii au vorbit pe mobil aproape 58 de miliarde de minute în creştere cu 11% faţă de 2010, se arată în ultimul raport al ANCOM.
laurentiu.matache - joi, 24 mai 2012, 08:22
Românii au vorbit pe mobil 58 de miliarde de minute în 2011

Din traficul total de voce realizat la nivelul anului 2011, 85,6% (peste 49 miliarde minute) a fost reprezentat de traficul în reţelele proprii ale operatorilor, 9,6% de traficul realizat către celelalte reţele de telefonie mobilă (5,5 miliarde minute), 3,8% fiind trafic către reţele de telefonie fixă (în creştere cu +29% faţă de cel efectuat în anul 2010) şi 1% trafic către reţele internaţionale (creştere anuală cu +16%). 

Conform datelor raportate de cei şase operatori de telefonie mobilă care activează pe piaţa din România, în anul 2011 numărul utilizatorilor activi a scăzut, crescând în schimb traficul, atât cel de voce, cât şi cel de mesaje SMS.

În medie, în fiecare lună din perioada iulie-decembrie a anului trecut, de pe o cartelă SIM activă s-au efectuat apeluri care au însumat 3 ore şi 26 minute şi s-au trimis 43 mesaje SMS.

Numărul total de utilizatori activi de telefonie mobilă era de 23,4 milioane la sfârşitul anului 2011, în scădere cu 1% comparativ cu cel înregistrat la jumătatea anului şi cu 4% faţă de cel înregistrat la finele lui 2010. Numărul cartelelor preplătite active a scăzut în 2011 cu 6%, ajungând la 14,05 milioane, în timp ce numărul abonamentelor persoanelor fizice a scăzut cu 3% (până la 6,42 milioane), iar numărul abonamentelor încheiate de persoane juridice a crescut cu 5% (ajungând la 2,94 milioane), în comparaţie cu valorile înregistrate la nivelul anului 2010. Rata de penetrare a serviciilor de telefonie mobilă la sfârşitul anului 2011 era de 123 cartele SIM active la 100 locuitori şi a fost calculată pe baza rezultatelor preliminare ale recensământului desfăşurat în 2011.

Durata medie a unui apel originat în reţelele publice mobile a fost de 2 minute şi 17 secunde în a doua jumătate a anului 2011, în scădere uşoară (-6 secunde) faţă de cea înregistrată în perioada ianuarie-iunie a aceluiaşi an. Durata medie a unui apel efectuat de către utilizatorii de cartele preplătite (02:32) a fost mai mare decât durata medie a unui apel iniţiat de utilizatorii pe bază de abonament (02:02).

În ceea ce priveşte utilizarea serviciilor de roaming, în timp ce volumul apelurilor efectuate a rămas constant în anul 2011 faţă de anul precedent, cel al apelurilor primite a înregistrat o creştere importantă, de la 184 milioane minute în anul 2010 la 227 milioane minute în 2011 (+23%), iar numărul de mesaje SMS trimise în roaming a crescut cu 10%, ajungând la 103 de milioane în 2011.

Te-ar mai putea interesa și
Kazahstanul vrea să-și crească masiv exportuirle de petrol ocolind Rusia
Kazahstanul vrea să-și crească masiv exportuirle de petrol ocolind Rusia
Kazahstanul şi-ar putea majora semnificativ exporturile de ţiţei de la portul turcesc Ceyhan, a declarat luni ministrul Energiei, Almasadam Satkaliyev, o decizie care ar reduce ponderea de peste......
Elon Musk consideră că SUA ar trebui să renunțe la avioanele de vănâtoare în favoarea dronelor
Elon Musk consideră că SUA ar trebui să renunțe la avioanele de vănâtoare în favoarea dronelor
Miliardarul american Elon Musk, desemnat de preşedintele ales al SUA, Donald Trump, să conducă un departament care va ...
Olaf Scholz se opune amenzilor impuse de UE companiilor auto care nu respectă limitele impuse emisiilor de carbon
Olaf Scholz se opune amenzilor impuse de UE companiilor auto care nu respectă limitele impuse emisiilor de carbon
Cancelarul german Olaf Scholz a declarat luni că nu ar trebui să existe amenzi în Uniunea Europeană pentru companiile ...
Romanian Business Leaders cere partidelor pro-occidentale să strângă rândurile în fața lui Călin Georgescu pentru a apăra libertatea și democrația
Romanian Business Leaders cere partidelor pro-occidentale să strângă rândurile în fața lui Călin Georgescu pentru ...
În urma desfășurării ieri a turului I al alegerilor prezidențiale, Fundația Romanian Business Leaders a transmis un ...