Economia „de teflon” a Germaniei începe să simtă criza din zona euro

Încrederea mediului de afaceri german s-a prăbuşit în mai, iar sectorul industriei prelucrătoare s-a contractat, întrucât dificultăţile din zona euro au neliniştit firmele, ameninţând cu sfârşitul izolării celei mai mari economii europene faţă de problemele din uniunea monetară.
Economica.net - joi, 24 mai 2012, 12:41
Economia

Economia „de teflon” a Germaniei a evitat până în prezent situaţia statelor vecine din Europa, susţinută de exporturile puternice către alte regiuni ale lumii şi de cererea internă solidă. Datele publicate joi au confirmat estimarea iniţială că economia a crescut cu 0,5% în primul trimestru.

Perspectivele economiei germane s-au înrăutăţit, însă, odată cu escaladarea crizei din zona euro şi discutarea în mod deschis a posibilităţii ca Grecia să părăsească uniunea monetară.

„Companiile germane s-au trezit la realitate: insule ale fericirii pot exista, dar insule economice în zona euro nu prea. În ultimele câteva luni părea că indicele Ifo indică aşteptări de creştere prea pozitive. Datele Ifo de astăzi (joi, n.r.) au corectat această imagine dintr-o dată”, a afirmat Carsten Brzeski, analist la birourile ING din Bruxelles.

Indicatorul Ifo, calculat pe baza unui sondaj la care participă circa 7.000 de companii, a scăzut de la 109,9 puncte în aprilie la 106,9 puncte în mai. Scăderea a depăşit cu mult şi cele mai pesimiste estimări, fiind primul declin începând din octombrie şi cel mai puternic din august.

Datele anunţate de Ifo au împins euro la, 1,2515 dolari, minimul a 22 de luni.

Un subindice care indică situaţia actuală a coborât de la 117,5 puncte la 113,5 puncte.

Indicatorul compozit Purchasing Managers’ Index (PMI), pentru industria prelucrătoare şi servicii, a scăzut în Germania de la 50,5 puncte în aprilie la 49,6 puncte în mai, potrivit datelor publicate joi de firma Markit Economics.

Pentru zona euro, indicele PMI a scăzut de la 46,7 puncte la 45,9 puncte. Mai este a patra lună de declin consecutiv, iar indicatorul a ajuns la cel mai scăzut nivel începând din iunie 2009.

Germania a înregistrat creştere economică puternică pe parcursul celei mai mari părţi a crizei datoriilor. În primele trei luni, Germania a avut un avans al PIB de 0,5%, după contracţia de 0,2% din ultimul trimestru al anului trecut.

Revenirea din ianuarie-martie a fost susţinută de consumul privat, în urcare cu 0,4%, şi de exporturi, care au avansat cu 1,7%.

Indicatorii economici au semnalat, însă, posibile probleme de ceva timp, notează Reuters. Date publicate săptămâna trecută au indicat o scădere puternică a moralului investitorilor în mai, încheind o serie de creşteri, ca urmare a incertitudinilor politice, atât în Germania cât şi în afara ţării.

Te-ar mai putea interesa și
Cum poți cere despăgubiri în cazul achiziționării unor produse defecte. Comisia Europeană a clarificat situația platformelor digitale și a producătorilor de gadgeturi
Cum poți cere despăgubiri în cazul achiziționării unor produse defecte. Comisia Europeană a clarificat situația platformelor ...
Din decembrie 2026 va fi în vigoare o nouă legislație care va susține demersurile consumatorilor care au achiziționat produse defecte și au suferit prejudicii din cauza aceasta. Sunt vizate de......
Prețul gazelor crește și a a ajuns la nivelul maxim al ultimului an pe piața românească. Posibile probleme cu plafonarea
Prețul gazelor crește și a a ajuns la nivelul maxim al ultimului an pe piața românească. Posibile probleme cu plafonarea
Prețul gazelor pe piața spot a BRM a ajuns la cel mai mare nivel al ultimului an. Prețuile sunt în creștere în toată ...
COP29 – Cel mai recent proiect de acord a fost respins de UE, SUA, China și statele arabe
COP29 – Cel mai recent proiect de acord a fost respins de UE, SUA, China și statele arabe
Ţările bogate şi cele în curs de dezvoltare nu s-au apropiat de un acord joi, în cadrul conferinţei privind schimbările ...
Turiștii care aleg Grecia încep să se orienteze către lunile din afara sezonului de vârf tradițional
Turiștii care aleg Grecia încep să se orienteze către lunile din afara sezonului de vârf tradițional
În Grecia, cererea de călătorii în timpul verii se modifică, de la lunile de vârf tradiţionale iulie şi august, la ...