Potrivit sursei citate, planul de echilibrare financiară depinde exclusiv de decizia politică, dat fiind modul în care funcţionează Televiziunea Publică, iar blocarea activităţii acestei instituţii în perioadă electorală periclitează transmiterea a două evenimente sportive importante şi aşteptate de publicul larg, respectiv Campionatul European de Fotbal şi Jocurile Olimpice de la Londra.
Preşedintele-director general al TVR, Alexandru Lăzescu, a afirmat, joi, într-o întâlnire cu jurnalişti şi reprezentanţi ai societăţii civile, că o radiografie completă a situaţiei financiare istorice a Televiziunii va putea fi consultată în perioada următoare, aceasta fiind întocmită de Curtea de Conturi şi depusă la cabinetul său în urmă cu două zile.
„Raportul Curţii de Conturi, care va fi depus la Parlament, confirmă în bună parte ceea ce am spus în repetate rânduri cu privire la principalele cauze ale situaţiei financiare actuale (ex. contractele cu NBC Universal din 2004 – 2005 şi cu UEFA Champions League, din 2008 – n. r.). Este o radiografie corectă făcută de o instituţie publică abilitată”, a spus Alexandru Lăzescu, conform unui comunicat al TVR.
El a completat că planul de echilibrare financiară a Televiziunii Publice – care prevede reformarea instituţiei, scăderea bazei de cheltuieli, corelate cu creşterea veniturilor prin indexarea taxei TV – depinde exclusiv de decizia politică, dat fiind modul în care funcţionează TVR.
„Cadrul legal e total depăşit. Permite un amestec politic generos în activitatea instituţiei”, a afirmat Lăzescu.
ANAF a blocat luni conturile operaţionale ale Televiziunii Române din cauza datoriilor acumulate – din 2005 până la finalul lui 2011 – către bugetul de stat. La finalul anului trecut, potrivit TVR, acestea erau în valoare de 272.699.000 de lei, din care circa o treime sunt penalităţi.