Dar oficialii Comisiei Europene şi Fondului Monetar Internaţional contactaţi de Reuters au refuzat să comenteze declaraţiile politicianului portughez, care s-a întâlnit joi cu reprezentanţii FMI şi UE.
‘S-a spus la reuniune că Portugalia a depăşit în acest moment cea mai dificilă fază, că este pe punctul de a lăsa în urmă ce a fost mai greu’, le-a declarat reporterilor Adolfo Mesquita Nunes.
Economia Portugaliei a avut o evoluţie peste aşteptări în primul trimestru din 2012, înregistrând un declin de doar 0,1%, comparativ cu precedentele trei luni, deşi ţara încă este în recesiune, a anunţat recent Institutul Naţional de Statistică.
A fost cel mai mic declin trimestrial de când Portugalia a intrat în recesiune, la sfârşitul lui 2010. În ritm anual, Produsul Intern Brut al Portugaliei a înregistrat în perioada ianuarie-martie 2012 o scădere de 2,2%.
Dar Portugalia mai are de rezolvat numeroase probleme. Referindu-se la creşterea deficitului public în perioada ianuarie-aprilie 2012 la 3,06 miliarde de euro, de la 2,45 miliarde de euro în perioada similară din 2011, Mesquita Nunes a recunoscut că execuţia bugetară a fost ‘sub aşteptări, din cauza declinului veniturilor fiscale’. Acesta a adăugat: ‘Dar, conform inspectorilor FMI şi UE, declinul va fi sigur compensat de veştile bune de pe frontul recesiunii’.
Pentru acest an Institutul Naţional de Statistică estimează un declin al economiei de 3%, din cauza măsurilor de austeritate adoptate pentru a îndeplini termenii acordului cu UE şi FMI, care au acordat anul trecut Lisabonei un pachet de asistenţă financiară de 78 miliarde de euro până în 2013.
OECD a avertizat săptămâna acesta că recesiunea din Portugalia ar putea dura mai mult decât se aşteaptă autorităţile de la Lisabona. Mulţi investitori se aşteaptă ca Portugalia, din cauza declinului economiei, să solicite încă un pachet de asistenţă financiară şi mai mult timp pentru achitarea împrumuturilor, înainte de a reveni pe pieţele de obligaţiuni.
Dar Pedro Filipe Soares, deputat de la Blocul de stânga, a afirmat după întâlnirea cu inspectorii FMI şi UE, că ‘tema unui al doilea pachet de asistenţă financiară este tabu pentru troika (UE, BCE şi FMI), în ciuda recesiunii, scăderii veniturilor din taxe şi a creşterii şomajului’.