Ileana Ciutan, numită preşedinte al Casei Naţionale de Pensii Publice

Ileana Ciutan a fost numită joi, 24 mai, preşedintele Casei Naţionale de Pensii, de către prim-ministrul Victor Ponta, în locul Doinei Pârcălabu, care a fost demisă de premier în aceeaşi zi.
Cristina Şomănescu - vin, 25 mai 2012, 12:19
Ileana Ciutan, numită preşedinte al Casei Naţionale de Pensii Publice

Ileana Ciutan este doctor în economie şi absolventă a Facultăţii de Drept “Nicolae Titulescu” din Craiova.
Ciutan a fost director executiv al Casei de Pensii Dolj, în perioada 2005 – 2009. Între 1990 şi 2005, Ileana Ciutan a ocupat funcţii de conducere şi de execuţie în cadrul aceleiaşi instituţii.

Ileana Ciutan va asigura punerea în aplicare a măsurilor cuprinse în noul program de guvernare.

“Pentru acest mandat, îmi propun să asigur, împreună cu echipa, continuitatea proceselor începute la nivelul Casei Naţionale de Pensii Publice, să îmbunătăţesc imaginea instituţiei şi să creştem nivelul de performanţă al serviciilor publice realizate de casele teritoriale de pensii. În centrul preocupărilor mele vor sta, în permanenţă, problemele pensionarilor, pentru care îmi exprim întreaga disponibilitate şi consideraţie”, a declarat Ileana Ciutan la preluarea funcţiei de preşedinte al Casei Naţionale de Pensii Publice.

Citeşte şi:

Doina Pârcălabu a fost demisă de la preşedinţia Casei Naţionale de Pensii.

 

Te-ar mai putea interesa și
Kazahstanul vrea să-și crească masiv exportuirle de petrol ocolind Rusia
Kazahstanul vrea să-și crească masiv exportuirle de petrol ocolind Rusia
Kazahstanul şi-ar putea majora semnificativ exporturile de ţiţei de la portul turcesc Ceyhan, a declarat luni ministrul Energiei, Almasadam Satkaliyev, o decizie care ar reduce ponderea de peste......
Elon Musk consideră că SUA ar trebui să renunțe la avioanele de vănâtoare în favoarea dronelor
Elon Musk consideră că SUA ar trebui să renunțe la avioanele de vănâtoare în favoarea dronelor
Miliardarul american Elon Musk, desemnat de preşedintele ales al SUA, Donald Trump, să conducă un departament care va ...
Olaf Scholz se opune amenzilor impuse de UE companiilor auto care nu respectă limitele impuse emisiilor de carbon
Olaf Scholz se opune amenzilor impuse de UE companiilor auto care nu respectă limitele impuse emisiilor de carbon
Cancelarul german Olaf Scholz a declarat luni că nu ar trebui să existe amenzi în Uniunea Europeană pentru companiile ...
Romanian Business Leaders cere partidelor pro-occidentale să strângă rândurile în fața lui Călin Georgescu pentru a apăra libertatea și democrația
Romanian Business Leaders cere partidelor pro-occidentale să strângă rândurile în fața lui Călin Georgescu pentru ...
În urma desfășurării ieri a turului I al alegerilor prezidențiale, Fundația Romanian Business Leaders a transmis un ...