Nasdaq, investigată dacă a respectat regulile tehnice la listarea Facebook

Autorităţile de reglementare a pieţei financiare din SUA invetighează dacă Nasdaq a respectat regulile tehnice la debutul acţiunilor Facebook de săptămâna trecută, potrivit unor surse apropiate situaţiei, citate de Reuters.
Economica.net - lun, 28 mai 2012, 06:47
Nasdaq, investigată dacă a respectat regulile tehnice la listarea Facebook

Evaluarea posibilelor incorectitudini tehnice face parte dintr-o investigaţie mai largă a Comisiei americane pentru bursă şi valori mobiliare (SEC) referitoare la rolul Nasdaq în oferta publică iniţială a Facebook, inclusiv decizia de a continua tranzacţiile, în pofida disfuncţionalităţilor apărute, au spus sursele.

SEC analizează şi comunicarea Nasdaq cu participanţii la tranzacţii, a precizat una din surse.

Încălcarea regulilor de natură tehnică este o problemă minoră faţă de alte probleme legate de oferta publică, dar SEC poate uneori să deschidă acţiuni legale împotriva burselor folosindu-se de aceste deficienţe ca punct de plecare.

„Există probabil numeroase încălcări ale regulilor”, a spus una din surse. Un purtător de cuvânt al Nasdaq a refuzat să comenteze.

Legislaţia federală referitoare la operaţiunile cu acţiuni impune ca regulile de operare a burselor să fie transparente şi publice. Încălcarea legii poate apărea dacă bursa decide să schimbe regulile sau să acţioneze contrar acestora fără să ceară acordul prealabil al SEC.

Acţiunile Facebook au fost lansate la tranzacţionare cu o întârziere de jumătate de oră şi a existat o perioadă de două ore şi jumătate în care brokerii nu au ştiut dacă comenzile lor au fost efectuate.

Problemele de la lansarea Facebook, cea mai mare din istorie în funcţie de volum, au pus Nasdaq într-o poziţie jenantă, iar brokerii dau operatorul în judecată din cauza pierderilor legate, în opinia lor, de problemele tehnice.

Patru dintre cei mai mari market makeri de pe Wall Street acuză operatorul bursier Nasdaq OMX că, prin pregătirea neglijentă a listării Facebook, le-a provocat pierderi de peste 100 milioane de dolari. În această situaţie sunt mii de brokeri care nu au putut urmări în timp real câte acţiuni Facebook au reuşit să cumpere, pentru a putea face ajustări şi a reduce pierderile clienţilor.

În centrul investigaţiei SEC se află decizia Nasdaq de a nu suspenda sau anula debutul bursier al Facebook, în pofida problemelor tehnice, au spus sursele.

Facebook a atras 16 miliarde de dolari prin oferta publică iniţială efectuată săptămâna trecută, dar ulterior acţiunile s-au depreciat cu circa 16%.

Te-ar mai putea interesa și
Trump a tăiat 7,3% din prețul mondial al aurului. Cât câștigi dacă investești în aur? Prin ETF cam 32% în ultimul an, în lingouri între 25% – 29%
Trump a tăiat 7,3% din prețul mondial al aurului. Cât câștigi dacă investești în aur? Prin ETF cam 32% în ultimul ...
Dacă războiul din Ucraina a crescut cu 10% prețul aurului în doi ani, victoria lui Donald Trump la președinția SUA a tăiat 7,3% in zece zile. Cu toate acestea, cei care investesc în aur și......
Finanțarea deficitului bugetar ne crește dobânda la credite. Lichiditatea din piața bancară a scăzut și ROBOR și-a reluat creșterea
Finanțarea deficitului bugetar ne crește dobânda la credite. Lichiditatea din piața bancară a scăzut și ROBOR și-a ...
În ultimele 10 zile, ROBOR la 3 luni și cel la 6 luni a crescut cu 20 de puncte de bază, semn că bancile au împrumutat ...
Surpriză de proporții la alegerile prezidențiale, turul 1: După numărarea a peste 60% din voturile din țară, Călin Georgescu este pe pimul loc
Surpriză de proporții la alegerile prezidențiale, turul 1: După numărarea a peste 60% din voturile din țară, Călin ...
Candidatul independent Călin Georgescu este pe pe primul loc în preferințele alegătorilor in țară după numărarea ...
Referendumul din București a trecut în favoarea lui Nicușor Dan. Primarul solicită Parlamentului să țină cont de voința bucureștenilor
Referendumul din București a trecut în favoarea lui Nicușor Dan. Primarul solicită Parlamentului să țină cont de voința ...
Votul de la referendumul local trebuie confirmat de Parlament, iar partidele politice nu pot să ignore voinţa a 500.000 ...