Guvernul şterge din datoriile CFR – scrisoare FMI

Guvernul va acorda CFR Infrastructură un împrumut pentru plata arieratelor către furnizorii privaţi de energie şi va emite o ordonanţă prin care va decide că doar datoria principală a operatorului feroviar faţă de Electrica va fi achitată, dar eşalonat, în timp ce penalităţile aferente vor fi şterse.
Economica.net - lun, 28 mai 2012, 12:34
Guvernul şterge din datoriile CFR - scrisoare FMI

Potrivit celor mai recente date, companiile feroviare de stat înregistrează datorii de 1,2 miliarde lei către furnizorii de electricitate şi penalităţi de 900 milioane lei.

Împrumutul pentru CFR Infrastructură, prevăzut în ultima scrisoare de intenţie convenită de Guvern cu FMI şi obţinută de MEDIAFAX, va fi acordat sub forma unui „împrumut punte”, care va fi înlocuit până la sfârşitul lunii octombrie de un împrumut garantat de stat.

„Vom continua să căutăm să identificăm măsuri adiţionale de creştere a veniturilor şi reducere a costurilor, inclusiv prin aplicarea standardelor de cost, pentru a îmbunătăţi în continuare poziţia financiară a întreprinderilor de stat din sectorul transporturi. Ca acţiune prealabilă, Guvernul va acorda un împrumut punte pentru eliminarea arieratelor CFR Infrastructură către furnizorii privaţi de energie şi va emite o ordonanţă pentru anularea penalităţilor şi plata treptată a principalului la arieratele datorate Electrica”, se arată în document.

Până la jumătatea lunii iunie va fi negociată între Ministerul Finanţelor, Ministerul Economiei şi Ministerul Administraţiei o schemă de anulare a arieratelor acumulate şi de CFR Marfă faţă de Electrica şi centralele electrice locale. În cazul CFR Călători, vor fi analizate la nivelul Ministerului Finanţelor posibilităţile de acordare până la finele lunii iunie a unor „compensări” în cuantum de 300 milioane lei, pentru echilibrarea bugetului pe acest an al companiei.

Pentru a obţine acordul Fondului Monetar Internaţional (FMI) şi al Comisiei Europene, Guvernul reia în scrisoare o promisiune des invocată şi în anii anteriori, dar fără efect, şi anume că, drept condiţie pentru această schemă de eliminare a arieratelor, CFR SA va prezenta şi va aplica măsuri de reducere a costurilor şi de creştere a veniturilor, pentru a-şi asigura viabilitatea financiară „în anul 2013 şi pe mai departe”.

În acelaşi timp, Guvernul promite că până la sfârşitul lunii iunie va semna contracte cu firme de consultanţă pentru numirea, până la finele lunii septembrie, a managementului privat la CFR SA şi CFR Călători şi va închiria sau închide aproximativ 550 kilometri linie de cale ferată.

În luna aprilie, Guvernul a avizat începerea procedurii prin care datoriile bugetare înregistrate de CFR SA la finele anului trecut, de 3,99 miliarde lei, sunt anulate prin conversia în acţiuni.

O operaţiune similară de ştergere a datoriilor a fost aprobată de Guvern prin ordonanţă de urgenţă aprobată în ultima şedinţă din 2006, înainte de intrarea României în Uniunea Europeană, pentru 34 de societăţi comerciale, inclusiv CFR SA, dar Comisia Europeană nu a avizat actul normativ nici până în prezent.

În 2008, Ministerul Transporturilor a propus conversia în acţiuni a datoriilor bugetare ale CFR SA către Electrica, dar măsura a fost respinsă atunci de Ministerul Economiei şi Finanţelor, pe motiv că operatorul de transport nu este inclus în lista companiilor care trebuie privatizate, ceea ce înseamnă că acţiunile nu vor putea fi valorificate ulterior.

Nici pentru perioada imediată Guvernul nu are în vedere privatizarea CFR SA, ci restructurarea companiei.

Te-ar mai putea interesa și
Trump a tăiat 7,3% din prețul mondial al aurului. Cât câștigi dacă investești în aur? Prin ETF cam 32% în ultimul an, în lingouri între 25% – 29%
Trump a tăiat 7,3% din prețul mondial al aurului. Cât câștigi dacă investești în aur? Prin ETF cam 32% în ultimul ...
Dacă războiul din Ucraina a crescut cu 10% prețul aurului în doi ani, victoria lui Donald Trump la președinția SUA a tăiat 7,3% in zece zile. Cu toate acestea, cei care investesc în aur și......
Finanțarea deficitului bugetar ne crește dobânda la credite. Lichiditatea din piața bancară a scăzut și ROBOR și-a reluat creșterea
Finanțarea deficitului bugetar ne crește dobânda la credite. Lichiditatea din piața bancară a scăzut și ROBOR și-a ...
În ultimele 10 zile, ROBOR la 3 luni și cel la 6 luni a crescut cu 20 de puncte de bază, semn că bancile au împrumutat ...
Surpriză de proporții la alegerile prezidențiale, turul 1: După numărarea a peste 60% din voturile din țară, Călin Georgescu este pe pimul loc
Surpriză de proporții la alegerile prezidențiale, turul 1: După numărarea a peste 60% din voturile din țară, Călin ...
Candidatul independent Călin Georgescu este pe pe primul loc în preferințele alegătorilor in țară după numărarea ...
Referendumul din București a trecut în favoarea lui Nicușor Dan. Primarul solicită Parlamentului să țină cont de voința bucureștenilor
Referendumul din București a trecut în favoarea lui Nicușor Dan. Primarul solicită Parlamentului să țină cont de voința ...
Votul de la referendumul local trebuie confirmat de Parlament, iar partidele politice nu pot să ignore voinţa a 500.000 ...