A plouat. Autostrada Bucureşti-Ploieşti se amână cu alte două săptămâni

Patronii Euroconstruct Trading, una din ultimele firme care mai au de făcut lucrări pe autostrada Bucureşti-Ploieşti, spun că nu pot lucra pe ploaie. La 5 zile după ce încetează ploile, termină şi ei lucrările, adică în jurul datei de 10 iunie
Florin Cojocaru - lun, 28 mai 2012, 21:07

Autostrada Bucureşti – Ploieşti va fi dată în folosinţă la 5 zile după ce încetează ploile, spune pentru ECONOMICA.NET, Dan Besciu, patronul Euroconstruct Trading 98, firmă care încă mai are de lucru pe sectorul său din autostradă. Prognozele meteo arată că în sudul ţării ploile vor ţine până pe 5 iunie astfel încât autostrada ar putea fi finalizată în jurul datei de 10 iunie. În urmă cu două săptămâni acelaşi Besciu aprecia că la 1 iunie proiectul va fi finalizat „dacă nu plouă”. Cum vremea a fost potrivnică, constructorul s-a repliat şi dă ca sigură finalizarea lucrărilor imediat după terminarea ploilor.
„Mai avem de trasat marcajele şi de pus strat de uzură pe 2 km adică exact lucru de cinci zile. Dar trebuie, mai întâi, să se oprească ploaia”, arată constructorul.

Sâmbătă, noul ministru al Transporturilor, Ovidiu Silaghi, a dat un nou termen pentru finalizarea lucrărilor: 30 iunie.”Termenul pentru autostrada Bucureşti – Ploieşti, de la centura Bucureştiului până la centura Ploieştiului este 30 iunie. Ferm. Trebuia să fie acum în mai, nu au fost respectate termenele şi uite aşa ne-am lungit. Nu am crezut că va fi atât de departe, dar 30 iunie este un termen real, în urma analizei pe care au făcut-o cei de la minister”, a declarat Ovidiu Silaghi.

Aşadar, dacă Besciu se ţine de cuvânt, va termina autostrada înainte de termenul impus de autorităţi.

7 ani de amânări

La începutul acestui an, fostul premier Mihai-Răzvan Ungureanu cerea constructorilor cu întârzieri în lucrări să predea la cheie autostrada Bucureşti-Ploieşti la 15 mai 2012. Termenul nu a fost respectat. Următorul termen asumat de constructorul Eurocontruct Trading 98 a fost 30 mai însă nici acesta nu poate fi respectat. Ministrul Transporturilor Ovidiu Silaghi a avansat ca termen final pentru finalizarea tuturor lucrărilor 30 iunie.
Lucrările la autostrada Bucureşti-Ploieşti au început în urmă cu şapte ani şi au avansat într-un ritm extrem de lent. Au început în mandatul lui Gheorghe Dobre de la PDL şi au continuat în mandatele lui Ludovic Orban(PNL), Radu Berceanu(PDL), Anca Boagiu(PDL), Alexandru Nazare(PDL) şi Ovidiu Silaghi(PNL)

Construcţia Autostrăzii Bucuresti-Ploiesti au fost împărţite în două sectoare, respectiv Bucureşti-Moara Vlăsiei, unde lucrează consorţiul italian Impressa Pizzarotti/Tirrena Scavi, şi Moara Vlăsiei-Ploieşti, unde lucrează asocierea Spedition UMB/Pa&Co International/Euroconstruct Trading 98/Com-Axa. Din cel de-al doilea sector, mai este de finalizat o singură secţiune, cea care a revenit companiei Eurconstruct Trading 98 a oamenilor de afaceri Dan Besciu şi Sorin Vulpescu. Şi consorţiul italian mai are de lucru însă reprezentanţii acestuia nu au precizat când vor termina lucrările.

 

citeşte şi Autostrada Bucureşti – Ploieşti se deschide de 1 iunie. Dacă nu plouă

 

Te-ar mai putea interesa și
Întreruperea furnizării de gaze rusești către Austria, motivată de Rusia cu explozia conductei Nord Stream
Întreruperea furnizării de gaze rusești către Austria, motivată de Rusia cu explozia conductei Nord Stream
Rusia a întrerupt sâmbătă livrările de gaze către Austria în urma unui litigiu între compania energetică austriacă OMV, deţinută parţial de stat, şi gigantul energetic rus Gazprom cu......
RAR, nevoit să oprească activitatea în întreaga țară din cauza unei probleme a sistemului informatic
RAR, nevoit să oprească activitatea în întreaga țară din cauza unei probleme a sistemului informatic
Registrul Auto Român (RAR) a oprit ieri activitatea la toate sediile sale din țară din cauza unui „incident tehnic”. ...
Cancelarul german Olaf Scholz are probleme. SPD, partidul său, e cotat în sondaje cu 15%, sub jumătate față de conservatorii germani
Cancelarul german Olaf Scholz are probleme. SPD, partidul său, e cotat în sondaje cu 15%, sub jumătate față de conservatorii ...
Cancelarul german Olaf Scholz urma să candideze pentru un al doilea mandat la viitoarele alegeri anticipate, după ce popularul ...
Analiza SWOT a industriei din România. Punctele tari și amenințările sectorului care asigură 20% din PIB
Analiza SWOT a industriei din România. Punctele tari și amenințările sectorului care asigură 20% din PIB
Un proiect de hotărâre de guvern privind aprobarea unei strategii naționale privind dezvoltarea industriei până în ...