Bursa crește uşor în prima parte a şedinţei. Rulajul este salvat de două deal-uri cu acţiuni FP

 Bursa de la Bucureşti a crescut cu 0,23% în prima parte a şedinţei, însă majoritatea investitorilor au continuat să adopte poziţii de aşteptare, iar lichiditatea a fost salvată de două deal-uri cu acţiuni Fondul Proprietatea (FP).
Economica.net - mar, 29 mai 2012, 10:37
Bursa crește uşor în prima parte a şedinţei. Rulajul este salvat de două deal-uri cu acţiuni FP

Piaţa a fost pe creştere încă din primele minute, însă volumele de tranzacţionare au fost foarte reduse. La ora 11:15 au fost realizate două transferuri negociate cu 0,072% din titlurile Fondului Proprietatea, pentru 4,9 milioane lei (1,1 milioane euro), care au ridicat lichiditatea pieţei acţiunilor.

Deal-urile au asigurat 61% din rulajul pieţei, de 8,1 milioane lei (1,8 milioane euro). Lichiditatea a fost, astfel, de aproape trei ori mai mare decât rulajul din prima parte a şedinţei precedente, de doar 2,8 milioane lei (640.000 de euro).

Tranzacţiile negociate cu titlurile FP au fost realizate la 0,491 lei, preţ cu 0,72% peste închiderea de luni, iar pe piaţa principală cotaţia a crescut cu 0,62%, la 0,4905 lei. Pe piaţa principală, acţiunile Fondului Proprietatea au continuat să fie cele mai lichide, cu un rulaj, de 745.000 de lei.

La mijlocul, cele mai lichide zece acţiuni plasau indicele BET cu 0,27% peste închiderea de luni, iar indicele BET-NG, al titlurilor companiilor din sectorul energetic, era în creştere cu doar 0,2%.

Indicele BET-FI, al acţiunilor celor cinci SIF-uri şi al titlurilor Fondului Proprietatea, avansa cu 0,34%.
În acelaşi timp, indicele extins al Bursei, BET-XT, se plasa cu 0,25% peste nivelul şedinţei precedente. Indicele reflectă evoluţia primelor 25 de acţiuni în funcţie de lichiditate, inclusiv SIF-urile şi Fondul Proprietatea.

Acţiunile Azomureş (AZO) au consemnat al doilea rulaj din piaţa principală, de 740.000 de lei, iar preţul a stagnat la 2,186 lei. Cotaţia este cu puţin sub preţul propus de Ameropa Holding în oferta de preluare, de 2,22 lei/acţiune.

La mijlocul şedinţei de la Bucureşti, bursele de la Paris şi Londra erau în scădere cu 0,1% şi, respectiv, cu 0,2%, iar piaţa de la Frankfurt avansa cu 0,3%. Pieţele au fost pe verde în prima parte a zilei, datorită evoluţiei pozitive a burselor din Asia, sprijinite de speranţele privind adoptarea unor noi măsuri de stimulare a creşterii economice în China, însă creşterea a fost limitată de temerile legate de băncile spaniole.

Te-ar mai putea interesa și
Traian Halalai a primit un nou mandat la conducerea Exim Banca Românească
Traian Halalai a primit un nou mandat la conducerea Exim Banca Românească
Conducerea Exim Banca Românească va fi asigurată, în următorii patru ani, de Traian Halalai în calitate de preşedinte executiv şi de trei vicepreşedinţi, în urma deciziei de luni a......
Activele nete ale fondurilor de investiții care activează în România au ajuns în octombrie la valoarea de 48,5 miliarde de lei
Activele nete ale fondurilor de investiții care activează în România au ajuns în octombrie la valoarea de 48,5 miliarde ...
Activele nete ale celor 247 de fonduri deschise şi închise, locale şi străine, din România au crescut în luna octombrie, ...
CNAIR a primit trei oferte la licitația pentru construirea lotului 2 al Autostrăzii Pașcani – Suceava. În cursă au intrat două asocieri de firme românești și una de firme italiene
CNAIR a primit trei oferte la licitația pentru construirea lotului 2 al Autostrăzii Pașcani – Suceava. În cursă ...
Directorul general al Companiei Naționale de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR) Cristian Pistol a anunțat că ...
O ambarcațiune turistică egipteană s-a scufundat în Marea Roșie. 28 de persoane au fost salvate și 17 sunt dispărute
O ambarcațiune turistică egipteană s-a scufundat în Marea Roșie. 28 de persoane au fost salvate și 17 sunt dispărute
Autorităţile egiptene au anunţat luni că 28 de persoane au fost salvate după ce o ambarcaţiune turistică s-a scufundat ...