Lăzescu: Demersul de a decredibiliza TVR e penibil, mai ales că vine din partea unor membri ai CA

Alexandru Lăzescu, preşedintele-director general al Televiziunii Române, spune, într-un comunicat remis MEDIAFAX, că le va cere celor opt membri ai CA al TVR, care l-au acuzat recent de "săvârşirea unor acte de corupţie", să probeze în justiţie aceste afirmaţii.
Economica.net - mar, 29 mai 2012, 19:55
Lăzescu: Demersul de a decredibiliza TVR e penibil, mai ales că vine din partea unor membri ai CA

Opt membri ai Consiliului de Administraţie (CA) al TVR au solicitat, într-o scrisoare deschisă adresată în 25 mai lui Traian Băsescu şi lui Victor Ponta, ca autorităţile să facă lumină „în ilegalităţile” comise de Alexandru Lăzescu, spunând că acesta ar trebui să demisioneze. Scrisoarea deschisă, intitulată „Apocalipsa după Lăzescu”, a fost semnată de Anne Jugănaru, Cristian Niţulescu, Claudiu Brânzan (membri în CNA din partea PSD), Lucia Hossu Longin (din partea PNL), Sorin Burtea şi Traian Bărbulescu (din partea angajaţilor TVR), Raico Cornea (din partea minorităţilor) şi Karen Sebesi (UDMR).

La rândul său, Alexandru Lăzescu spune, într-un comunicat remis MEDIAFAX: „În primul rând, la acuzaţiile calomnioase pe care aceştia le fac – ex. «săvârşirea unor acte de corupţie» – le voi cere acestora să le probeze în justiţie. În al doilea rând, voi clarifica neadevărurile pe care unii membri ai CA le diseminează în presă, cu intenţia de a intoxica opinia publică şi de a destabiliza televiziunea publică, în prag electoral. Dumnealor cunosc foarte bine istoricul financiar al instituţiei: aproape jumătate din aceştia au făcut parte din consiliile de administraţie anterioare, sub care televiziunea publică a început să intre pe pierdere şi să acumuleze datorii către bugetul de stat”.

Referitor la afirmaţia din scrisoarea deschisă potrivit căreia „Alexandru Lăzescu nu a autorizat plata CAS în ultimii doi ani, de când a preluat conducerea SRTv”, preşedintele-director general al TVR le cere membrilor CA să probeze această afirmaţie. „Până în septembrie 2011, toate plăţile electronice – inclusiv contribuţia la bugetul de stat – au fost autorizate exclusiv de directorul financiar Cipriana Voicu. Abia ulterior, când Ciprina Voicu s-a retras din motive medicale, eu şi actualul director financiar contabil, Mihaela Voicu, am început să autorizăm plăţile instituţiei. Toate deciziile de plată au fost luate în cadrul unui colectiv compus din principalii directori de direcţii şi directorul financiar interimar”, mai spune Lăzescu.

El spune că un „alt neadevăr” ţine de modalitatea în care se fac aceste plăţi. „O minimă documentare din partea acestor membri ai CA înainte de a se adresa preşedintelui ţării şi prim-ministrului, respectiv înainte de a face declaraţii presei, ar fi limpezit situaţia. Este vorba despre Codul de Procedură Fiscală, care reglementează maniera de repartizare a sumelor datorate către bugetul de stat în cazul în care există popriri pe conturi”, spune Lăzescu.

El precizează că „blocajul financiar al TVR nu ar trebui să constituie o surpriză pentru membrii CA”, menţionând din nou că o parte dintre aceştia „s-au regăsit şi în consiliile prezidate de domnul Alexandru Sassu, respectiv dl Tudor Giurgiu”. „TVR a avut unele conturi poprite încă din februarie 2010, când eu nu eram aici, dar dumnealor erau. Chiar în prima zi la TVR, pe 1 iulie 2010, am resimţit cutremurul financiar al TVR, pe care aveam să îl fac public angajaţilor, presei şi membrilor Parlamentului, la puţin timp după. TVR avea o obligaţie de plată de peste 5 mil. de dolari către NBC Universal (încheiat sub conducerea lui Valentin Nicolau), a trebuit să negociez împingerea acestui termen. Dacă nu aş fi reuşit acest lucru atunci, TVR ar fi intrat în blocaj financiar chiar de la 1 iulie 2010, în prima mea zi de mandat”, spune Lăzescu.

În ceea ce priveşte o altă afirmaţie din scrisoarea deschisă a membrilor CA, „TVR este falimentară, obedientă politic, neprofesionistă, într-un cuvânt, dezastruoasă”, Lăzescu spune că situaţia financiară este critică, într-adevăr. „Fără o restructurare şi o indexare a taxei TV, principala sursă de venituri a TVR, instituţia nici nu are cum să revină pe linia de plutire. Însă TVR este departe de a fi «neprofesionistă şi dezastruoasă». Un sondaj CURS din toamna lui 2011 arată că românii cred despre TVR că schimbarea în materie de programe merge într-o direcţie bună; că TVR progresează şi se modernizează; că este un post care îi ajută pe români să cunoască lumea; că este nonviolent, serios şi de încredere”, mai spune Lăzescu.

În ceea ce priveşte TVR Info, despre care membrii CA care au semnat scrisoarea deschisă spuneau că este „o invenţie a d-lui Lăzescu, despre care nu a suflat o vorbă în CA, până în ultima clipă”, Alexandru Lăzescu spune că televiziunea a fost lansată în în 31 decembrie 2008 şi nu este o „invenţie” a sa, ci a unui CA precedent.

„Era, mult spus, un canal de televiziune, care difuza preponderent imagini din trafic sau din parcuri. Dar care – sub acelaşi CA precedent, din care au făcut parte şi actualii protestatari – a implicat costuri mari (circa 150.000 de euro pentru ilustraţie muzicală în 2009). Am pus împreună acest canal pe picioare, cu costuri mult mai mici de operare comparativ cu ale staţiilor de ştiri private. Iar CA a avut cunoştinţă de acest lucru. TVR Info are o viziune în spate, cu potenţial clar de a deveni lider pe piaţa ştirilor de televiziune în câţiva ani. A fost prima televiziune de ştiri care a dezvoltat o aplicaţie care să le permită oamenilor să vadă ştirile pe telefoanele inteligente şi pe tablete, în timp real. Apoi am livrat ştiri către aproape un milion de români din întreaga ţară, în urma unui parteneriat cu ZebraPay, companie care oferă servicii de plată electronice prin intermediul unor terminale de tip self-service. Este un parteneriat unic pe piaţa media, inovator pentru televiziunea publică”, mai spune Lăzescu.

El precizează că, recent, a fost lansat site-ul de ştiri TVRInfo.ro, care agregă conţinut informaţional pe care televiziunea publică îl produce pentru toate canalele sale. „Obiectivul este să devină unul dintre cele mai importante site-uri de ştiri din România, iar reacţia de după lansare este extraordinară, în special în reţelele sociale”, susţine Lăzescu, precizând că ştirile sunt „coloana vertebrală a unei televiziuni publice, iar demersul de a capitaliza pe acest segment este cât se poate de firesc”.

„Demersul de a decredibiliza însă progresul televiziunii publice şi de a-i leza imaginea este însă penibil, condamnabil, cu atât mai mult cu cât el vine din interior, chiar din partea unor membri CA. Cum mai putem vorbi despre progres – sau chiar despre o reformare a televiziunii publice – cu o astfel de atitudine?”, se întreabă Lăzescu.

Lăzescu face referire şi la o altă afirmaţie din scrisoarea deschisă, potrivit căreia TVR Interactiv implică un buget anual de producţie de 150.000 de euro şi salarii de 60.000 de euro pe lună. „CA încă nu a aflat valoarea contractului cu firma «Publyo.com», agreată de dl. Lăzescu, care foloseşte, însă, o platformă de lucru gratuită pe web(!), rezultatul fiind acela că SRTV este, probabil, singura televiziune din lume care încă nu are un sistem video web!”, se mai spunea în scrisoarea deschisă semnată de cei opt membri ai CA.

În acest context, Lăzescu le reaminteşte membrilor CA că valoarea contractului respectiv este publică. „Informaţia a fost trimisă şi presei la 18 mai 2012, cu trei zile înainte de lansarea Tvrinfo.ro, noul site de ştiri al TVR. Domniile lor primesc şi newsletterul electronic săptămânal al TVR, în care informaţia se regăseşte de asemenea: «Site-ul tvrinfo.ro e dezvoltat în parteneriat cu Publyo, companie desemnată în urma unei selecţii de oferte care a avut loc la sfârşitul anului trecut (…).Costul serviciilor de proiectare şi dezvoltare web, precum şi evaluarea tehnică şi mentenanţa pe o perioadă de 48 de luni se ridică la 14.600 euro»”.

Totodată, Lăzescu spune că bugetul de salarii al angajaţilor TVR Interactiv care se ocupă de cele cinci proiecte din zona online programate pentru acest an este de 28.000 de euro lunar (inclusiv sporurile prevăzute de CCM şi contribuţiile SRTv), „deci mai puţin de jumătate din suma vehiculată” de cei opt membri ai CA, respectiv 60.000 euro lunar.

„De asemenea, afirmaţia potrivit căreia «SRTv este, probabil, singura televiziune din lume care încă nu are un sistem video web!» denotă fie lipsă de documentare, ca în situaţiile descrise mai sus, fie nepricepere, fie rea-credinţă. Toate site-urile TVR – tvr.ro, tvrinfo.ro precum şi site-urile dedicate unor evenimente precum Eurovision sau Campionatul European de Fotbal – au atât streaming live cât şi materiale video înregistrate. Succesele TVR în materie de webcasting, atât la Festivalul George Enescu, cât şi la Selecţia Naţională a Eurovision sunt de notorietate. TVR a primit chiar felicitări de la EBU pentru faptul că România s-a aflat în top 5 european la audienţa pe Internet a finalei româneşti Eurovision. Membrii CA au fost informaţi cu privire la aceste lucruri, atât prin comunicatele pe care le primesc o dată cu jurnaliştii, cât şi prin intermediul newsletterului şi a Intranetului”, mai spune Lăzescu.

Totodată, Alexandru Lăzescu afirmă că este „îngrijorător faptul că opt membri ai CA – care deţin pârghiile financiare şi strategice ale serviciului public de televiziune – nu au cunoştinţele şi priceperea minime necesare în înţelegerea fundamentală a mecanismului şi tendinţelor industriei”. „A nu migra spre web acum, folosindu-te de noile tehnologii, şi a nu fructifica tot conţinutul produs de TVR în cei 55 de ani de existenţă – o adevărată comoară, pe care televiziunile private nu o au – ar fi o greşeală fatală. La momentul preluării funcţiei, de site-ul TVR se ocupau doar 8 redactori din cei 3.292 de angajaţi. Traficul site-ului televiziunii publice, cu şase canale, era comparabil cu al unor ziare locale. Ce înseamnă acest numar – opt oameni – pentru televiziunea cu cea mai mare producţie de pe piaţă? Interactivitatea cu publicul nu e un moft, nu e o invenţie. E o necesitate. Aş îndrăzni chiar să îi spun salvarea televiziunii publice, pe termen lung”, susţine Lăzescu.

Lăzescu face referire şi la o altă afirmaţie din scrisoarea deschisă a celor opt membrii CA: „Sub pretextul că fotbalul costă mult mai mulţi bani decât poate aduce din publicitate, Lăzescu a cedat către TV Dolce drepturile pentru toate competiţiile sportive importante, contra a jumătate de campionat din Liga lui Mitică! În curând, vom vedea la Dolce meciuri din Campionatul European de fotbal care stă să înceapă, transmisiuni de la Olimpiada de la Londra, după cum am văzut cu toţii deja meciuri din Liga Campionilor. Ce a căpătat TVR în schimb? 17 meciuri din 34 din Liga lui Mitică din recent încheiatul campionat. Ce a difuzat? Un singur meci!”.

„Sublicenţierea nu numai că a fost un demers legal, ci şi necesar în contextul financiar actual. O soluţie care a îmbinat dorinţa de a oferi fotbal telespectatorilor TVR cu importanţa reducerii efortului financiar. În primul rând, cifra de 34 este greşită. TVR a achiziţionat 51 de meciuri pe 3 sezoane. Am difuzat un singur meci până acum din motive strategice. Dat fiind că oferta TVR în materie de fotbal a fost generoasă în această perioadă – Champions League, CE de Fotbal – , vom oferi restul de 50 de meciuri în următoarele două sezoane. Dacă am fi achiziţionat singuri aceste meciuri, costurile ar fi fost de, poate, opt ori mai mari. Membrii CA au fost informaţi cu privire la aceste aspecte la momentul respectiv, când presiunea de a achiziţiona Liga I era uriaşă. Soluţia găsită este avantajoasă şi a scutit TVR de multe milioane de euro. În plus, TVR va difuza toate meciurile de fotbal de la CE şi toate competiţiile principale de la Jocurile Olimpice”, mai spune Lăzescu.

În ceea ce priveşte acuzaţia că ar fi făcut 600 de angajări de la preluarea mandatului său, Lăzescu spune: „Numărul este departe de a fi adevărat. Diferenţa dintre iunie 2010 şi aprilie 2012 este de 45 de persoane. În condiţiile în care am relansat un canal de ştiri, am reîmprospătat grilele cu producţii noi şi avem câteva proiecte de dezvoltare pe web de anvergură”, spune Lăzescu.

El precizează că „lista de neadevăruri şi speculaţii din partea celor opt membri CA este lungă, însa nu e demn pentru organizaţia pe care o reprezint să răspund cu aceeaşi monedă la atacuri comandate politic”. Lăzescu face însă câteva comentarii pe marginea situaţiei actuale.

„Cei care vor o televiziune publică slăbită şi hărţuită politic sunt mai mulţi decât cei care o vor puternică. Am spus acest lucru încă din primul meu email către angajaţii TVR şi către jurnalişti, în 2010. Mi-am asumat ostilitatea climatului atunci, aşa cum mi-l asum şi acum. Mi-am asumat rolul de manager de criză atunci, mi-l asum în continuare”, spune Lăzescu, precizând că „majoritatea televiziunilor publice europene se află în suferinţă, există cazuri mai dificile chiar decât în România”. „Unele au fost şicanate politic până au ajuns să fie subordonate – prin modul de finanţare – direct Guvernului. Altele şi-au văzut trunchiată activitatea, pierzând astfel un start important către viitorul în televiziune, care este digital”, spune Lăzescu.

Potrivit acestuia, redresarea şi modernizarea TVR au fost şi rămân principalele sale obiective, ca director general al televiziunii publice. „Pe palierul dezvoltării către web şi noile tehnologii, al interacţiunii cu publicul, am pus pe picioare multe proiecte, în premieră pentru TVR. Dar mi-e dificil să îmi asum aceleaşi obiective şi în calitate de preşedinte al CA, în lipsa unei coagulări de energii şi de preocupări în jurul acestui obiectiv, vital în opinia mea. Apreciez grija colegilor din CA pentru cheltuirea banului public, dar le amintesc totodată că indecizia CA de până acum nu a făcut decât să adâncească starea de fapt actuală. Lipsa de asumare de către CA – de acum, dar şi din mandatele trecute – a unui plan de restructurare din temelii a TVR a condus la rezultatele financiare care se văd”, spune Lăzescu.

„Modul de funcţionare a televiziunii publice este defect şi va rămâne defect, legea fiind depăşită şi permiţând intruziunea politicului în administraţia televiziunii. Am spus-o şi o repet. Ce politicieni au avut curajul, îl au sau îl vor avea să schimbe paradigma?”, se întreabă în final Lăzescu.

Alexandru Lăzescu a prezentat, joia trecută, într-o conferinţă de presă, cauzele care au făcut ca Televiziunea Română să aibă datorii acumulate – din 2005 până la sfârşitul lui 2011 – către bugetul de stat în valoare de 272.699.000 lei. Din cauza acestor datorii, pe 22 mai, Agenţia Naţională de Administrare Fiscală (ANAF) a blocat în totalitate conturile operaţionale ale Televiziunii Române.

La aceeaşi conferinţă de presă, Lăzescu a mai spus că nu a luat în calcul posibilitatea de a demisiona, pentru că nu este el responsabil de actuala situaţie financiară a instituţiei, iar dacă demersul ANAF de blocare a conturilor televiziunii este unul politic, el trebuie asumat ca atare.

Totodată, Lăzescu a precizat că Televiziunea Română va trimite o adresă la ANAF în care va solicita reeşalonarea datoriilor Televiziunii Române, precizând că speră că ANAF va avea suficientă deschidere pentru a debloca funcţionarea televiziunii.

Te-ar mai putea interesa și
CFR anunță că prelungește până pe 12 decembrie termenul pentru finalizarea lucrărilor de înlocuire a elementelor suprastructurii liniei de cale ferată Piteşti – Goleşti
CFR anunță că prelungește până pe 12 decembrie termenul pentru finalizarea lucrărilor de înlocuire a elementelor ...
Reluarea circulaţiei trenurilor pe distanţa Piteşti - Goleşti, anunţată pentru data de 25 noiembrie 2024, se amână pentru 12 decembrie 2024, având în vedere că lucrările de înlocuire la......
Ministerul Finanţelor a publicat proiectul prin care sunt alocate 5 miliarde de lei pentru sprijinirea industriei prelucrătoare
Ministerul Finanţelor a publicat proiectul prin care sunt alocate 5 miliarde de lei pentru sprijinirea industriei prelucrătoare
Ministerul Finanţelor a publicat proiectul prin care sunt alocate 5 miliarde de lei pentru investiţii strategice în industria ...
O navă chineză e suspectată în ancheta privind secționarea a două cabluri de telecomuncații din Marea Baltică
O navă chineză e suspectată în ancheta privind secționarea a două cabluri de telecomuncații din Marea Baltică
O navă chineză imobilizată de trei zile în apropierea coastelor Danemarcei se află în centrul suspiciunilor şi demersurilor ...
Ucraina va primi un nou ajutor de la Banca Mondială, în scopuri sociale și umanitare
Ucraina va primi un nou ajutor de la Banca Mondială, în scopuri sociale și umanitare
Ucraina va primi în curând 4,8 miliarde de dolari de la Banca Mondială în scopuri sociale şi umanitare, a anunţat vineri ...