Milionarul Alin Popa (Edy Spedition) a murit într-un accident rutier

Patronul Edy Spedition, unul dintre cei mai bogați oameni din România, a murit, miercuri după-amiază, într-un accident de circulație.
Economica.net - mie, 30 mai 2012, 14:51
Milionarul Alin Popa (Edy Spedition) a murit într-un accident rutier

Alin Popa a pierdut controlul volanului şi a intrat cu maşina sub un camion. Accidentul s-a petrecut pe Drumul Naţional 59, între Şag şi Jebel.

Alin Popa, unul dintre cei mai bogati oameni din România, a călcat pedala de acceleraţie prea tare, a intrat într-o depăşire şi s-a izbit în plin de un tir care venea din sensul opus, relateaza debanat.ro.

A fost nevoie de un echipaj de la descarcerare pentru a scoate victima dintre fiarele contorsionate, însă, în urma impactului, Popa a murit pe loc. De asemenea, bărbatul care se afla la volanului vehiculului de mare tonaj fost transportat cu o ambulanţă la spital, fiind lovit la cap.

Hunedoreanul Alin Popa a fost fondatorul şi patronul companiei de transport rutier Edy Spedition, una dintre cele mai mari companii româneşti de profil, cu o flotă de peste 1.100 de camioane. Popa deținea o avere estimată la 20 de milioane de euro, fiind prezent în top 500 al celor mai bogaţi oameni din România. 

 

Sursa foto: Opinia Timișoarei

Te-ar mai putea interesa și
EXCLUSIV Finanțele, despre posibilitatea ca România să piardă miliardele din fonduri europene: S-a apreciat că măsurile nu sunt suficiente. Creșteri de taxe și impozite, la orizont
EXCLUSIV Finanțele, despre posibilitatea ca România să piardă miliardele din fonduri europene: S-a apreciat că măsurile ...
Economica scria recent, în exclusivitate, că România va pierde miliardele din fonduri europene, dacă nu va aplica măsuri de reducere a deficitului bugetar, în frunte cu creșteri semnificative......
Pronunțarea sentinenței împotriva lui Trump în dosarul Stormy Daniels a fost amânată până la o dată neprecizată
Pronunțarea sentinenței împotriva lui Trump în dosarul Stormy Daniels a fost amânată până la o dată neprecizată
Judecătorul în procesul lui Donald Trump de la New York în legătură cu o plată făcută actriţei de filme porno Stormy ...
CFR anunță că traficul feroviar este afectat de vremea nefavorabilă pe raza Sucursalelor Regionale CF Iaşi şi Braşov
CFR anunță că traficul feroviar este afectat de vremea nefavorabilă pe raza Sucursalelor Regionale CF Iaşi şi Braşov
Traficul feroviar este adaptat la condiţiile meteo nefavorabile înregistrate pe raza judeţelor aflate sub Cod Galben şi ...
Anturajul lui Trump ia în considerare impunerea de sacțiuni de amploare împotriva membrilor CPI care au decis emiterea de mandate de arestare pe numele lui Netanyahu și Gallant
Anturajul lui Trump ia în considerare impunerea de sacțiuni de amploare împotriva membrilor CPI care au decis emiterea ...
Preşedintele ales al SUA, Donald Trump, va depune jurământul abia pe 20 ianuarie 2025, dar anturajul său ia în considerare ...