BNR a cheltuit 700 mil. euro în mai pentru a apăra leul – ING

Leul a fost susţinut constant de către Banca Naţională în luna mai, care a cheltuit în jurul a 700 de milioane de euro din rezerva valutară pentru a proteja moneda naţională de o depreciere puternică, estimează analiştii ING.
Mihai Banita - joi, 31 mai 2012, 10:37
BNR a cheltuit 700 mil. euro în mai pentru a apăra leul – ING

„În mod interesant, în prima parte a sedinţei leul a fost destul de puternic, apreciindu-se dincolo de 4,46/EUR într-o mişcare ce nu a fost în linie cu evoluţia regională. Deşi leul a părut că este susţinut în mod constant de către banca centrală în ultimele săptămâni (estimăm că aceasta a utilizat aproximativ 0,7 miliarde euro pentru susţine moneda naţională în luna mai, ceea ce ar însemna probabil o scădere a rezervelor valutare la 33,4 miliarde euro), volumele tranzacţionate în şedinţa de ieri indică intervenţii valutare semnificativ mai puternice. Aceasta ar putea fi rezultatul faptului că tranzacţiile de ieri vor fi decontate în iunie, deci nu au impact asupra nivelului rezervelor valutare din mai”, spun analiştii ING.

Aceştia consideră că intervenţiile BNR vor fi din ce în ce mai scumpe, cu impact mai mare asupra rezervelor valutare.

„O administrare atât de atentă a intervenţiilor valutare ar sugera ca nivelul costurilor acestor operaţiuni a ajuns destul de ridicat (prin costuri ne referim la impactul asupra rezervelor valutare şi ratelor de dobândă) şi creşte probabilitatea ca scăderea rezervei valutare să fie semnificativă”.

Leul s-a apreciat cu 0,2% în prima parte a şedinţei de astăzi, după ce a deschis la 4,4741 a câştigat teren până la 4,4650, astfel că BNR a anunţat un curs oficial de 4,4652/EUR. Leul a s-a depreciat apoi brusc la 4,4750 la ora 13:30.

Te-ar mai putea interesa și
Prospecțiuni SA ar urma să facă explorare seismică pentru petrol și gaze în Ucraina – surse
Prospecțiuni SA ar urma să facă explorare seismică pentru petrol și gaze în Ucraina – surse
Compania românească Prospectiuni ar putea începe în curând explorarea seismică 3D în Ucraina, susțin surse din piață ale ExPro, o firmă de consultanță în energie din Ucraina...
Portul Constanța a doua creștere din Europa, după Gdansk
Portul Constanța a doua creștere din Europa, după Gdansk
Portul Constanţa a avut anul trecut a doua cea mai mare creştere procentuală în rândul porturilor europene, în funcţie ...
Ghidul de care aveai nevoie pentru Blackjack
Ghidul de care aveai nevoie pentru Blackjack
Când vine vorba de jocuri de cazino, puține sunt la fel de captivante și de îndrăgite ca blackjack-ul. De-a lungul anilor, ...
Elvețienii de la Roche, aproape să preia americanii de Poseida, într-o tranzacție de 1,5 miliarde de dolari
Elvețienii de la Roche, aproape să preia americanii de Poseida, într-o tranzacție de 1,5 miliarde de dolari
Compania medicală Roche din Elveția va achiziționa partenerul său de colaborare din SUA Poseida Therapeutics într-o ...