Bosch: Ajutorul de stat constă în subvenţii, nu scutiri de taxe

Bosch va primi ajutor de stat pentru investiţiile de la Blaj şi la Cluj, dar acestea nu vor fi scutiri de plata impozitelor, ci subvenţii în baza facturilor prezentate de grup, reprezentanţii Bosch considerând că respectivele proiecte ar fi fost fezabile şi în lipsa sprijinului de la autorităţi.
Economica.net - joi, 31 mai 2012, 13:54
Bosch: Ajutorul de stat constă în subvenţii, nu scutiri de taxe

„Am făcut calculele şi investiţia ar fi fost eficientă şi fără acest ajutor de stat. Pentru noi ar fi meritat să facem investiţiile şi în lipsa ajutorului de stat, care este însă binevenit. Cred că pentru ambele părţi este o situaţie de câştig”, a declarat joi, într-o conferinţă de presă, Brigitte Eble, directorul general al Robert Bosch SRL şi reprezentant al grupului german pentru România.

Ea a afirmat că statul român a stabilit reguli clare pentru aceste facilităţi, care nu sunt implementate în alte ţări, unde se preferă varianta scutirilor de taxe, mai puţin avantajoasă.

„În România plătim normal taxele către stat. În acest fel, Ministerul Finanţelor îşi bugetează acel ajutor de stat promis şi primim banii după ce arătăm facturile”, a spus Eble.

Ea a arătat că ajutorul de stat poate ajunge la 375 euro/ metru pătrat construit şi la cel mult 50% din valoarea echipamentelor, fiind condiţionat de evoluţia în ansamblu a investiţiei. Grupul estimează că nivelul investiţiilor pentru construcţia proiectelor anunţate este de 1.200 euro pe metru pătrat.

„De regulă, noi calculăm o perioadă de amortizare de opt până la zece ani”, a adăugat ea.

Grupul a anunţat că îşi va extinde semnificativ prezenţa în România şi va investi până la finele anului 2013 circa 120 milioane euro.

Astfel, fabrica de la Blaj va fi extinsă cu o nouă linie de producţie, urmând ca în locaţia respectivă să fie produşi senzori de turaţie pentru industia auto. Totodată, grupul va deshide un centru nou la Cluj, unde va produce unităţi electronice de comandă pentru autovehicule.

Pentru centrul de producţie din Cluj, investiţia aferentă primei etape, care se va încheia la finele anului 2013, se ridică la 77 milioane euro. Până la sfârşitul anului viitor Bosch va investi 43 milioane euro în proiectul de la Blaj.

Preşedintele Consiliului Judeţean Cluj, Alin Tişe, a declarat la începutul lunii mai că Ministerul Finanţelor a aprobat ajutorul de stat acordat Bosch, de circa 30 milioane euro, astfel că grupul german poate începe investiţia din Parcul Industrial Tetarom III din comuna Jucu. El a arătat că sprijinul constă în scutiri, eşalonări sau taxe reduse la operaţiuni de import-export.

Eble a afirmat însă că informaţiile sunt eronate.

„M-am minunat că toată lumea a preluat cifra fără să se uite în niciun fel la ea. Valoarea nu este corectă. Afirmaţia domnului Tişe a fost greşită atât ca şi cuantum, cât şi în ceea ce priveşte scutirea de taxe”, a precizat reprezentantul Bosch.

Ea a arătat că grupul a estimat o valoare aproximativă a subvenţiei, pe care nu doreşte să o facă publică, dar care este mult mai redusă faţă de nivelul avansat de autorităţi.

Bosch este prezent pe piaţa românească din 1994 şi deţine firmele Robert Bosch şi BSH Electrocasnice (Bucureşti), Bosch Rexroth (Blaj) şi Bosch Communication Center (Timişoara).

Te-ar mai putea interesa și
ThyssenKrupp Steel plănuiește să renunțe la 40% din forța sa de muncă
ThyssenKrupp Steel plănuiește să renunțe la 40% din forța sa de muncă
ThyssenKrupp Steel intenţionează să renunţe la 5.000 de angajaţi până în 2030 şi la încă 6.000 prin vânzarea activităţilor comerciale sau transferul către furnizori externi de......
Philip Morris România lansează pliculețele cu nicotină, fără tutun, ZYN pentru a accelera tranziția către un viitor fără fum
Philip Morris România lansează pliculețele cu nicotină, fără tutun, ZYN pentru a accelera tranziția către un viitor ...
Consecventă cu angajamentul său de a accelera tranziția către un viitor fără țigări, Philip Morris România (PMI) ...
Ce crede Călin Georgescu despre euro, bănci şi economie: „Relaţiile cu FMI, inutile şi dezavantajoase”
Ce crede Călin Georgescu despre euro, bănci şi economie: „Relaţiile cu FMI, inutile şi dezavantajoase”
Candidatul independent Călin Georgescu a obţinut cele mai multe voturi la primul tur de scrutin al alegerilor prezidenţiale. ...
E oficial. Călin Georgescu şi Elena Lasconi merg în turul al doilea al alegerilor prezidenţiale 2024
E oficial. Călin Georgescu şi Elena Lasconi merg în turul al doilea al alegerilor prezidenţiale 2024
Rezultate finale oficiale. După numărarea tuturor proceselor verbale din toate secţiile de votare, candidaţii Călin ...