Avionul cu care ruşii şi chinezii vor să pună la pământ Boeing şi Airbus

Constructorul rus de avioane OAK şi compania chineză Comac se vor asocia într-un joint venture care intenţionează să producă un avion de pasager lung curier capabil să se bată cu modelele giganţilor Boeing şi Airbus.
Economica.net - sâm, 02 iun. 2012, 07:29
Avionul cu care ruşii şi chinezii vor să pună la pământ Boeing şi Airbus

Rusia şi China au hotărât să se asocieze pentru a concura duopolul exercitat de Boeing şi Airbus pe segmenetul aeronavelor lung-curier, scrie presa franceză. Potrivit declaraţiilor ministrului adjunct al industriei de la Moscova, Iuri Sliusar, asocierea dintre OAK, care grupează toate companiile de profil din Rusia, şi compania de stat chineză Comac ar trebui să fie anunţată oficial peste câteva zile, în timpul vizitei pe care preşedintele rus Vladimir Putin o va face la Moscova, în perioada 5-6 iunie.

Avionul cu care ruşii şi chinezii vor să concureze Boieng şi Airbus va fi dezvoltat plecând de la actualul Iliuşin-96, care face parte din aceeaşi clasă ca şi Airbus A330 şi Boieng 777. Nu există foarte multe detalii despre acest proiect, denumit, cel puţin până în prezent, 2020, dar colaborarea dintre ruşi şi chinezi a început de doi ani.

Cvadrimotorul Il-96 este unul dintre avioanele ruseşti lung-curier cele mai performante, beneficiind acum de motoare americane Pratt&Whitney. A zburat pentru prima dată în 1988 şi a intrat în servciciu în decembrie 2002, fiind achiziţionat, evident, de compania aeronatutică rusă Aeroflot. Pentru construcţia noului avion, ruşii vor veni cu tehnologia iar chinezii cu finanţarea: între 7 şi 12 miliarde de dolari, pe şapte ani. Avionul va fi produs în China.

Colaborarea ruso-chineză se pare că nu va fi afectată de recentul accident în care a fost implicat un avion rusesc de ultimă generaţie. Luna trecută, un avion Suhoi Superjet 100 s-a prăbuşit în Indonezia, chiar în timpul unui zbor demonstrativ. 45 de oameni au murit. Mai mulţi oficiali ruşi s-au grăbit să acuze occidentul de sabotaj, susţinând că un radar militar american ar fi blocat echipamentele de la bordul aeronavei.

Presa franceză mai notează că proiectele din industria aeronautică sunt rezultatul unei puternice voinşe politice, mai ales în Rusia şi China. „O alianţă între cele două puteri, care ar intra astfel în clubul granzilor, are sens, mai ales având în vedere nevoia crescândă a celor două state pentru un astfel de avion” explică un expert rus. Mai ales că statul chinez nu are prea mari şanse să-şi găsească parteneri. Nu sunt decât trei producători de aparate de zbor lung-curier: Statele Unite (care nu sunt foarte deschise la parteneriate), Europa şi Rusia.Totuşi, analiştii notează că interesele comerciale şi tehnologice vor prima în faţa celor strategice: „Avionul va trebui să fie competitiv pentru că Partidul Comunist Chinez nu va impune companiilor aeriene să cumpere un avion mai puţin performant decât un Boeing sau un Airbus” spune Boris Rybak, un expert rus.

Totuşi, proiectul are o problemă, care ţine de piaţă. Mai nimeni nu vrea acum avioane cu patru motoare, pentru că exploatarea şi întreţinerea sunt mai scumpe, dar Rybak nu vede i problemă în asta, argumentând cu cererea mare pentru Airbus 380 şi Boeing 747.

Te-ar mai putea interesa și
Romanian Business Leaders cere partidelor pro-occidentale să strângă rândurile în fața lui Călin Georgescu pentru a apăra libertatea și democrația
Romanian Business Leaders cere partidelor pro-occidentale să strângă rândurile în fața lui Călin Georgescu pentru ...
În urma desfășurării ieri a turului I al alegerilor prezidențiale, Fundația Romanian Business Leaders a transmis un comunicat de presă în care cere apăsat tuturor partidelor pro-ccodentale......
Airbus lansează a doua tranșă a programului de răscumpărare de acțiuni
Airbus lansează a doua tranșă a programului de răscumpărare de acțiuni
Grupul aeronautic european Airbus a anunţat luni a doua tranşă a programului de răscumpărare de acţiuni, transmite ...
Referendum București. Peste 60% dintre votanți au răspuns „Da” la toate întrebările adresate
Referendum București. Peste 60% dintre votanți au răspuns „Da” la toate întrebările adresate
Referendumul iniţiat de primarul general al Capitalei, Nicuşor Dan, a fost validat atât din punct de vedere al prezenţei ...
Magazine DIANA redeschide unitatea din localitatea Mihăești (județul Vâlcea) într-o nouă locație, mai mare
Magazine DIANA redeschide unitatea din localitatea Mihăești (județul Vâlcea) într-o nouă locație, mai mare
Rețeaua Magazine DIANA anunță redeschiderea magazinului din comuna Mihăești, județul Vâlcea, într-un spațiu nou, ...