Eduard Hellvig: Trebuie să fim perfecţi pentru ca turiştii să vină la noi

Ministrul Dezvoltării Regionale şi Turismului, Eduard Hellvig, consideră că în turism reuşesc cei care au cele mai bune costuri, cea mai bună infrastructură şi cele mai bune servicii şi că, pentru a atrage turişti, trebuie să fim perfecţi.
Economica.net - vin, 01 iun. 2012, 19:59
Eduard Hellvig: Trebuie să fim perfecţi pentru ca turiştii să vină la noi

‘Noi nu trebuie să câştigăm competiţia cu alţii. Trebuie să câştigăm competiţia cu noi, cu mentalităţile noastre, cu comportamentul nostru şi cu capacitatea noastră de a înţelege că ne aflăm într-un spaţiu competitiv, într-un spaţiu european în care cine are cele mai bune servicii, cine are cele mai bune costuri, cine are cea mai bună infrastructură şi cine are cele mai bune servicii, acela va reuşi’, a declarat Eduard Hellvig, întrebat vineri, la Alba Iulia, într-o conferinţă de presă, dacă vom câştiga vreodată ‘bătălia’ cu bulgarii în ceea ce priveşte turismul de litoral.

Acesta a adăugat că ‘nu ţine de a ne uita la ce fac alţii, ci ţine de noi, să avem capacitatea să înţelegem că, în primul rând, trebuie să fim perfecţi pentru ca ceilalţi să vină la noi’ şi că, dacă o să îndeplinim aceste lucruri, vor veni în România şi turiştii bulgari şi turiştii austrieci.

Ministrul Turismului a apreciat că ‘nu există decât un singur lucru în ceea ce înseamnă industria de turism: competiţia permanentă între noi şi ceea ce vrem să facem noi mai departe’.

În opinia lui Eduard Hellvig este foarte important ca să se introducă sistemul de competitivitate şi de competiţie internă în industria serviciilor de turism, ‘pentru că, cu cât vom avea capacitatea să creăm instrumentele de competiţie în industria de turism, cu atât serviciile şi gradul lor de acceptabilitate în rândul populaţiei vor creşte’.

Şeful MDRT a subliniat că nu trebuie să ne uităm niciodată la ce fac alţii ci, ‘în primul rând, trebuie să ne uităm la noi dacă avem într-adevăr capacitatea şi posibilitatea să facem un turism adevărat, performant’.

Ministrul a mai spus că turismul de nişă – turismul cultural, turismul specific eco, turismul medical – sunt componente pe care le putem acoperi dacă avem determinare, competenţă, pregătire şi tot ceea ce presupune elemente de competiţie în relaţia cu piaţa.

‘Atâta timp cât lucrurile astea nu le rezolvăm la nivelul nostru, să ştiţi că indiferent de câte politici naţionale o să realizăm, competiţia o să o pierdem’, a conchis ministrul Dezvoltării Regionale şi Turismului.

Te-ar mai putea interesa și
Sebastian Burduja, ministrul Energiei: Proiectul Neptun Deep îşi continuă parcursul fără impedimente
Sebastian Burduja, ministrul Energiei: Proiectul Neptun Deep îşi continuă parcursul fără impedimente
Proiectul Neptun Deep îşi continuă parcursul fără impedimente, în ritm accelerat, iar activităţile de foraj pentru cele zece sonde de exploatare din perimetru sunt derulate conform......
Aquatique este desemnată, din nou, Cea mai bună apă minerală plată pentru copii și Cea mai bună apă minerală plată pentru sugari
Aquatique este desemnată, din nou, Cea mai bună apă minerală plată pentru copii și Cea mai bună apă minerală plată ...
Forbes Kids și D&D Research au realizat un studiu amplu privind opinia mamelor despre cele mai de încredere produse pentru ...
ALUMIL: Angajament pentru un viitor sustenabil, dedicat oamenilor și naturii
ALUMIL: Angajament pentru un viitor sustenabil, dedicat oamenilor și naturii
Transparența și comunicarea activă cu toți partenerii sunt esențiale în strategia de dezvoltare durabilă a ALUMIL, ...
HARTĂ – Vreme rea în toată ţara, Cod roşu de viscol în şapte judeţe, în următoarele ore; Cod galben şi portocaliu de vreme rea, până sâmbătă seara
HARTĂ – Vreme rea în toată ţara, Cod roşu de viscol în şapte judeţe, în următoarele ore; Cod galben şi portocaliu ...
Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM) a emis, vineri, o serie de noi avertizări Cod roşu, Cod portocaliu şi ...