Ruşii ar putea aduce conducta South Stream în România. Nu se mai înţeleg cu bulgarii

Bulgaria nu este mulţumită de condiţiile economice ale proiectului rusesc de gazoduct South Stream, iar dacă vecinii noştri şi partea rusă nu se înţeleg până în toamnă, gazoductul ar urma să fie construit prin România, nu prin Bulgaria, aşa cum arată proiectul actual.
Economica.net - mar, 05 iun. 2012, 11:08
Ruşii ar putea aduce conducta South Stream în România. Nu se mai înţeleg cu bulgarii

Ministrul economiei, energiei şi turismului din Bulgaria, Delyan Dobrev, a anunţat luni că Sofia nu va semna până la 15 noiembrie acordul privind construcţia South Stream, care ar urma să transporte gaze din Rusia în Europa prin Marea Neagră, potrivit publicaţiei ruse Kommersant. Bulgarii sunt de fapt nemulţumiţi de faptul că taxele de tranzit ce ar urma să fie plătite pentru gazul care trece prin Bulgaria vor fi mai mici. Gazprom a anunţat că va oferi un discount de 11% pentru gazele livrate consumatorilor din Bulgaria, dar încă nu au venit cu nimic scris deşi partea bulgară spune că a trimis de două săptămâno documentaţia.

Pe de altă parte, termenul de 15 iunie a fost impus chiar de preşedintele rus Vladimir Putin, care şi-a manifestat expres dorinţa ca lucrările să fie demarate în decembrie. Bulgarii nu par însă mulţumiţi. „În acord au apărut alţi parametri referitori la modelul financiar al proiectului, care nu poate fi semnat aşa dintr-o dată, întrucât dorim să apărăm interesul naţional în cel mai înalt grad”, după cum a declarat ministrul bulgar al Economiei şi Energiei, scrie Kommersant.

Ca atare, bulgarii încă negociază cu Gazprom, dar poziţiile celor două părţi par din ce în ce mai greu de conciliat, iar Sofia pare dispusă să renunţe la proiect dacă nu i se va oferi ce cere. Dacă nu se vor înţelege, Bulgaria ar putea fi înlocuită cu România, deşi în acest caz costurile proiectului vor creşte, spune Komemrsant.

Potrivit lui Atanas Tasev, un analist bulgar al pieţei de energie, „situaţia este delicată”. „În cazul în care Compania bulgară de energie nu va ajunge curând la un acord cu Gazprom, locul Bulgariei în South Stream ar putea fi luat de România, care insistă demult să intre în proiect” spune analistul bulgar.

Partener tradiţional al Rusiei, Bulgaria a mai rupt câteva înţelegeri cu Rusia, în domeniul energetic: oleoductul Burgas-Alexandropolis şi centrala nucleară de la Belene, proiecte care rămân pe hârtie pentru că partea bulgară le-a refuzat.

Gazoductul South Stream ar urma să plece dinspre litoralul estic al Mării Negre, prin zona comercială turcă, urmând să ajungă la suprafaţă în zona portului bulgăresc Varna. Apoi, gazoductul va trece prin Bulgaria, Serbia, Ungaria şi Slovenia, până în nord-estul Italiei. Iniţial, proiectul prevedea o derivaţie spre Austria, care implica şi România în acest proiect, dar, acum câteva săptămâni Gazprom a anunţat că nu va mai fi construită.

Gazoductul ar urma să transporte peste 60 de miliarde de metri cubi de gaz (de circa patru ori consumul României) în 2015, când va fi terminat. Gazprom are 50% din proiect, restul fiind deţinut de Eni, EDF şi Wintershall.

Te-ar mai putea interesa și
Revolut își face rețea proprie de ATM-uri și va acorda credite pentru companii. Banca digitală a ajuns la 50 de milioane de clienți și a lansat un card special din metal
Revolut își face rețea proprie de ATM-uri și va acorda credite pentru companii. Banca digitală a ajuns la 50 de milioane ...
Pentru 2025, Revolut a pregătit lansarea creditului ipotecar, integral digitalizat, a propriei rețele de bancomate și unul dintre primii asistenți bancari bazați pe inteligență artificială. O......
Seulul susține că Rusia a livrat Coreei de Nord rachete antiaerine în schimbul trupelor trimise să lupte în Ucraina
Seulul susține că Rusia a livrat Coreei de Nord rachete antiaerine în schimbul trupelor trimise să lupte în Ucraina
Rusia a furnizat Coreei de Nord rachete antiaeriene în schimbul trimiterii a mii de soldaţi pentru a sprijini războiul ...
Sebastian Burduja: Cel mai probabil vom depăşi în 2024, după foarte mulţi ani, 1.000 de MW noi instalați în Sistemul Energetic Naţional
Sebastian Burduja: Cel mai probabil vom depăşi în 2024, după foarte mulţi ani, 1.000 de MW noi instalați în Sistemul ...
Capacităţile de producţie a energiei electrice puse în funcţiune până la această dată totalizează 900 MW şi ne ...
Viktor Orban: Votul pentru aderarea României și Bulgariei la spațiul Schengen terestru va avea loc pe 12 decembrie
Viktor Orban: Votul pentru aderarea României și Bulgariei la spațiul Schengen terestru va avea loc pe 12 decembrie
Miniştrii de interne din Uniunea Europeană vor vota pe 12 decembrie cu privire la propunerea Ungariei de a permite României ...