Fiscul a pus sechestru pe activele Nokia de la Jucu, pentru datorii de 10 milioane dolari

Agenţia Naţională de Administrare Fiscală a instituit, vineri, sechestru pe activele Nokia de la Jucu, pentru datorii neplătite de 10 milioane de dolari, a declarat pentru Mediafax preşedintele ANAF, Sorin Blejnar. Nokia spune că analizează situația.
Economica.net - vin, 11 nov. 2011, 08:47

UPDATE: “Analizăm situația și colaborăm cu autoritățile competente pentru a ne asigura că este soluționată în mod satisfacator” , au declarat reprezentanții Nokia.

„Ca urmare a unui control, societatea are obligaţii neplătite de natura taxelor vamale în valoare de 10 milioane de dolari. S-a instituit sechestru asiguratoriu, dar măsura nu periclitează activitatea societăţii în continuare. Este o măsură preventivă”, a spus Blejnar.

Preşedintele ANAF a arătat că sechestrul a fost instituit pe o suprafaţă de 28.000 de metri pătraţi asupra bunurilor imobile ale companiei, inclusiv birourile şi halele de producţie.

Nokia a anunţat la sfârşitul lunii septembrie că închide fabrica de la Jucu. Această măsură va afecta 2.200 de oameni, care vor rămâne fără loc de muncă. Măsura a fost luată în cadrul unui program de eficientizare şi reducere a costurilor, întrucât unităţile de producţie de mare volum din Asia sunt mai eficiente pentru grupul finlandez. Fabrica de la Jucu a fost inaugurată în februarie 2008.

Angajaţii au fost anunţaţi că fabrica va funcţiona tot anul şi că vor fi plătiţi până în martie 2012.

Te-ar mai putea interesa și
Ducele de Luxemburg, Henri, va ceda puterea fiului său în octombrie 2025
Ducele de Luxemburg, Henri, va ceda puterea fiului său în octombrie 2025
Abdicarea Marelui Duce de Luxemburg este din ce în ce mai clară. Henri de Luxembourg, care în iunie anul trecut a schiţat transferul de putere către fiul său cel mare, a dezvăluit data reală......
Producția Toyota a scăzut pentru a 10-a lună consecutiv, în ciuda creșterii vânzărilor
Producția Toyota a scăzut pentru a 10-a lună consecutiv, în ciuda creșterii vânzărilor
Producția globală a Toyota Motor a scăzut pentru a 10-a lună consecutiv în noiembrie, deși vânzările sale la nivel ...
Nouă centrală electrică mare pe gaze în Transilvania? Ministerul Energiei reia un proiect vechi de zeci de ani
Nouă centrală electrică mare pe gaze în Transilvania? Ministerul Energiei reia un proiect vechi de zeci de ani
Ministerul Energiei a prezentat, în noul program de guvernare, vechiul proiect al unei centrale electrice pe gaze în ciclu ...
Anchetă după o avarie la un cablu electric submarin ce face legătura între Finlanda şi Estonia. Suspiciuni de sabotaj
Anchetă după o avarie la un cablu electric submarin ce face legătura între Finlanda şi Estonia. Suspiciuni de sabotaj
Poliţia finlandeză a anunţat joi că investighează dacă o navă străină a fost implicată în deteriorarea unui cablu ...