Austria a angajat Morgan Stanley pentru vânzarea Kommunalkredit

Banca americană de investiţii Morgan Stanley a fost selectată de statul austriac să se ocupe de vânzarea Kommunalkredit Austria AG, o bancă specializată pe finanţarea colectivităţilor locale care trebuie vândută până la mijlocul anului următor conform regulilor Uniunii Europene, transmite Bloomberg.
Economica.net - mar, 05 iun. 2012, 20:11
Austria a angajat Morgan Stanley pentru vânzarea Kommunalkredit

„Am ales Morgan Stanley şi le-am cerut să lucreze la o strategie optimă de privatizare”, a declarat şeful agenţiei care administrează băncile naţionalizate şi ajutoarele de stat din Austria (Fimbag), Klaus Liebscher.

În luna februarie a acestui an agenţia Fimbag a invitat băncile interesate să intermedieze vânzarea Kommunalkredit Austria AG să depună oferte.

La finele lui 2008, Kommunalkredit Austria AG a devenit prima instituţie bancară din Austria naţionalizată ca urmare a crizei financiare internaţionale. Pentru un preţ simbolic de doar doi euro, statul austriac a preluat 99,78 la sută din acţiunile băncii Kommunalkredit Austria AG. Înainte de naţionalizare, Kommunalkredit Austria era deţinută înainte de grupul franco-belgian Dexia şi grupul austriac Oesterreichische Volksbanken.

Statul austriac a restructurat Kommunalkredit prin separarea activelor neperformante, care au fost transferate către KA Finanz AG, şi a injectat noi fonduri în valoare de 250 milioane de euro. În schimb, Uniunea Europeană a impus Austriei să vândă Kommunalkredit până în luna iunie 2013 în schimbul aprobării ajutoarelor de stat.

O altă bancă austriacă naţionalizată, Hypo Alpe-Adria-Bank International AG,, a demarat procedurile pentru vânzarea unităţilor sale din Austria, Italia şi fosta Iugoslavie şi a angajat JPMorgan Chase & Co., Citigroup Inc. şi Deutsche Bank AG să se ocupe de cele trei licitaţii.

 

Te-ar mai putea interesa și
Vot diaspora / Alegeri prezidenţiale. Care sunt ţările unde au votat cei mai mulţi români – Top 5
Vot diaspora / Alegeri prezidenţiale. Care sunt ţările unde au votat cei mai mulţi români – Top 5
Cei mai mulţi români care au votat în străinătate şi-au exercitat dreptul la vot în Germania. Economica.net vă prezintă topul ţărilor cu cele mai multe voturi. Datele sunt cele comunicate......
Erdogan doreşte „expansiunea” comerţului dintre Turcia şi Rusia
Erdogan doreşte „expansiunea” comerţului dintre Turcia şi Rusia
Preşedintele turc Recep Tayyip Erdogan a afirmat că doreşte "expansiunea" volumului de schimburi comerciale între Turcia ...
Referendum Bucureşti – A fost atins pragul de 30% din numărul celor înscrişi în listele electorale, potrivit datelor AEP
Referendum Bucureşti – A fost atins pragul de 30% din numărul celor înscrişi în listele electorale, potrivit datelor ...
Referendumul iniţiat de primarul general, Nicuşor Dan, în Capitală, a atins pragul de 30% din numărul celor înscrişi ...
Iran anunţă discuţii cu Franţa, Germania şi Regatul Unit asupra programului său nuclear
Iran anunţă discuţii cu Franţa, Germania şi Regatul Unit asupra programului său nuclear
Iranul va purta vineri discuţii asupra programului său nuclear cu Franţa, Germania şi Regatul Unit, trei ţări care ...