Guvernul a decis azi reducerea cheltuielilor cu protocolul şi deplasările în instituţiile publice

Cheltuielile de protocol şi cheltuielile cu deplasările în străinătate ale instituţiilor publice centrale şi locale vor fi reduse, în semestrul al doilea al acestui an, a decis, miercuri, Guvernul, printr-o ordonanţă de urgenţă.
Economica.net - mie, 06 iun. 2012, 11:51
Guvernul a decis azi reducerea cheltuielilor cu protocolul şi deplasările în instituţiile publice

„Sunt acele cheltuieli pe care le-am criticat cât am fost în Opoziţie şi pe care nu dorim să le continuăm după ce am preluat noi scaunele”, a declarat premierul Victor Ponta.

Proiectul de act normativ iniţiat de Ministerul Finanţelor prevede reducerea cheltuielilor cu protocolul şi deplasările în semestrul II al anului 2012 cu 30% faţă de cheltuielile de această natură efectuate în aceeaşi perioadă a anului 2011.

Conform proiectului, fac excepţie de la această prevedere cheltuielile de protocol şi cheltuielile cu deplasările în străinătate aferente proiectelor finanţate din fonduri externe nerambursabile, cheltuielile cu deplasările în străinătate aferente participării forţelor armate la misiunile prevăzute la art. 2 din Legea nr.121/2011 privind participarea forţelor armate la misiuni şi operaţii în afara teritoriului statului român, precum şi cheltuielile cu deplasările în străinătate ale poliţiştilor şi funcţionarilor publici cu statut special din sistemul administraţiei penitenciare care desfăşoară misiuni în cadrul forţelor de menţinere a păcii.

Miniştrii, miniştrii delegaţi, secretarul general al Guvernului, secretarii de stat, subsecretarii de stat, personalul încadrat în funcţii asimilate acestora, primarii, viceprimarii, preşedinţii şi vicepreşedinţii consiliilor judeţene, consilierii locali, precum şi înalţii funcţionari publici, pe perioada deplasărilor în străinătate vor putea fi însoţiţi de cel mult două persoane.

În cazul deplasărilor în străinătate, delegaţiile ministerelor, Secretariatului General al Guvernului, instituţiilor publice din subordinea/coordonarea Guvernului sau a ministerelor, instituţiilor şi autorităţilor publice ale administraţiei publice locale pot fi alcătuite din maximum două persoane.

Excepţii se vor aplica în cazul deplasărilor la instituţiile Uniunii Europene şi ale NATO, deplasărilor personalului forţelor armate la misiuni, exerciţii, antrenamente, ceremoniale şi activităţi conexe organizate în afara teritoriului statului român, deplasărilor la reuniunile de cooperare transfrontalieră, deplasărilor poliţiştilor şi funcţionarilor publici cu statut special din sistemul administraţiei penitenciare care desfăşoară misiuni în cadrul forţelor de menţinere a păcii, precum şi deplasărilor din cadrul proiectelor finanţate din fonduri externe nerambursabile.

În cazuri temeinic justificate, la propunerea ordonatorilor principali de credite, majorarea numărului de persoane se poate aproba de către primul-ministru sau vice-prim-ministrul, şi, respectiv, de către consiliile locale sau consiliile judeţene, după caz.

O altă prevedere a proiectului de ordonanţă de urgenţă era aceea că autorităţile şi instituţiile publice ale administraţiei publice centrale şi locale, indiferent de modul de finanţare şi subordonare, societăţile naţionale, companiile naţionale şi societăţile comerciale cu capital integral sau majoritar de stat, precum şi regiile autonome care au în structura organizatorică personal propriu de specialitate juridică nu pot achiziţiona servicii juridice de consultanţă, asistenţă şi/sau reprezentare.

Aceste servicii vor putea fi achiziţionate doar în situaţii temeinic justificate, în care activităţile juridice de consultanţă, asistenţă şi/sau reprezentare necesare nu se pot asigura de către personal de specialitate juridică angajat în aceste entităţi. În situaţia aceasta, va fi necesară aprobarea Guvernului, prin memorandum pentru: autorităţile şi instituţiile publice ale administraţiei publice centrale, precum şi pentru regiile autonome, societăţile şi companiile naţionale şi societăţile comerciale la care statul este acţionar integral sau majoritar, sau a Consiliilor locale sau Consiliilor judeţene, după caz, pentru: autorităţile şi instituţiile publice ale administraţiei publice locale, precum şi pentru regiile autonome şi societăţile comerciale la care unităţile administrativ-teritoriale sunt acţionari integrali sau majoritari.

Totodată, conform proiectului de OUG, din fondurile publice, vor putea fi achiziţionate tipărituri şi alte bunuri pentru acţiunile de reprezentare şi protocol, precum şi pentru zile festive şi onomastice, în condiţiile legii, numai pentru cele organizate la nivelul Preşedintelui României, Preşedintelui Senatului, Preşedintelui Camerei Deputaţilor, Primului-ministru, Preşedintelui Curţii Constituţionale, Preşedintelui Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, Preşedintelui Consiliului Superior al Magistraturii, Preşedintelui Curţii de Conturi, miniştrilor şi celorlalţi conducători ai instituţiilor şi autorităţilor publice centrale şi locale cu rol de ordonator principal de credite.

Societăţile naţionale, companiile naţionale şi societăţile comerciale cu capital integral sau majoritar de stat, precum şi regiile autonome, de subordonare centrală şi locală, care au înregistrat pierderi în anul precedent, nu pot achiziţiona tipărituri şi alte bunuri pentru zile festive şi onomastice.

Excepţie fac acţiunile de reprezentare şi protocol aferente proiectelor finanţate din fonduri externe nerambursabile aprobate în condiţiile legii.

De asemenea, autorităţilor şi instituţiilor publice ale administraţiei publice centrale şi locale, indiferent de modul de finanţare şi subordonare, li se va interzice efectuarea de cheltuieli pentru achiziţionarea şi/sau elaborarea studiilor de prefezabilitate, a studiilor de fezabilitate şi a altor studii aferente obiectivelor de investiţii, dacă în ultimii 5 ani bugetari au fost întocmite şi înregistrate în contabilitate studii având acelaşi obiect; în această situaţie se procedează la actualizarea studiilor existente, dacă obiectivul de investiţii publice nu va putea fi inclus în programul de investiţii publice în anul bugetar următor.

În cazuri temeinic justificate, aceste achiziţii se pot realiza numai cu aprobarea Guvernului, prin memorandum iniţiat de ordonatorul principal de credite în cazul autorităţilor şi instituţiilor publice ale administraţiei publice centrale, sau, după caz, cu aprobarea consiliilor locale sau consiliilor judeţene în cazul autorităţilor şi instituţiilor publice ale administraţiei publice locale. Sunt exceptate de la aceste prevederi studiile întocmite în vederea accesării de fonduri externe nerambursabile.

În programul de investiţii publice vor fi introduse doar acele obiective/proiecte sau categorii de investiţii a căror finanţare poate fi asigurată integral, conform documentaţiilor tehnico-economice aprobate, în limitele de cheltuieli stabilite potrivit cadrului multianual de cheltuieli pe termen mediu şi/sau strategiei fiscal-bugetare.

Te-ar mai putea interesa și
Autostrada Unirii A8: Ultimul lot din tronsonul montan, trimis la ANAP. Are pasaje și tuneluri pe 70% din traseu
Autostrada Unirii A8: Ultimul lot din tronsonul montan, trimis la ANAP. Are pasaje și tuneluri pe 70% din traseu
Compania Națională de Investiții Rutiere a transmis, astăzi, spre validare către Agenția Națională pentru Achiziții Publice, documentația pentru proiectarea și execuția lotului 2 B......
S-a vândut „La Fântâna”. Americanii de la Axel Johnson au cumpărat business-ul creat de antreprenorul Cristian Amza de la Oresa
S-a vândut „La Fântâna”. Americanii de la Axel Johnson au cumpărat business-ul creat de antreprenorul Cristian ...
Compania americană Axel Johnson Inc. (AJI) a achiziționat La Fântâna S.R.L, unul din principalii furnizori pe piața ...
CE Oltenia se pregătește să iasă din acordul cu Tinmar pentru constucția noilor capacități în fotovoltaic și pe gaze și își angajează avocați. Burduja: “Am fost mai mult decât înțelegători, ajunge!”
CE Oltenia se pregătește să iasă din acordul cu Tinmar pentru constucția noilor capacități în fotovoltaic și pe ...
În condițiile în care proiectele de parcuri fotovoltaice și de grup nou pe gaze care ar fi urmat să fie construite împreună ...
Europa este aproape de un acord cu Azerbaidjan pentru a continua să primească gaze via Ucraina
Europa este aproape de un acord cu Azerbaidjan pentru a continua să primească gaze via Ucraina
Mai mulţi cumpărători europeni de gaze sunt aproape de semnarea unui acord comercial cu Azerbaidjan, acord care va permite ...