Subway, cel mai mare lanţ de restaurante din lume va deschide în curând o nouă unitate, a cincea din reţea, în Piteşti. Potrivit site-ului oficial al companiei americane, locaţia aleasă pentru noul restaurant din reţea este în zona centrală a oraşului, pe strada Victoriei bloc 2.
Subway a deschis deja pe plan local două restaurante, primul în Piaţa Victoriei din Capitală, după care a urmat Clujul, în cadrul centrului comercial Iulius Mall. De asemenea, pentru perioada imediat următoare, compania a anunţat alte două unităţi, la Iaşi, în Palas Shopping Mall şi un al doilea restaurant în Bucureşti, în cadrul Sun Plaza.
Anul acesta, americanii vor inaugura cel puţin 20 de restaurante în toată ţara. Cu ocazia deschiderii primei unităţi din România, pe 10 aprilie, Rumen Radev, agentul de dezvoltare al Subway declara pentru ECONOMICA.NET că a semnat deja 20 de contracte de franciză cu antreprenori români. În următorii 4 ani, planul este să deschidă 40 de restaurante.
În 2010, grupul american Subway a devenit cel mai mare lanţ de restaurante tip fast-food din lume, compania detronând atunci Mc Donald’s din punct de vedere al numărului de unităţi. La data de 1 ianuarie 2011, Subway avea 33.479 de restaurante la nivel mondial şi vânzări de 15,2 miliarde de dolari.