The Guardian: Salvarea băncilor spaniole nu elimină necesitatea unor măsuri economice ferme

Acordul de salvare a băncilor spaniole a fost aşteptat de toată lumea, astfel încât poate părea doar un nou mic pas către rezolvarea crizei datoriilor din zona euro, dar este de fapt un moment extraordinar, având în vedere mărimea economiei Spaniei, comentează publicaţia britanică The Guardian.
Economica.net - Dum, 10 iun. 2012, 15:41
The Guardian: Salvarea băncilor spaniole nu elimină necesitatea unor măsuri economice ferme

Aducerea modernităţii şi prosperităţii în Spania, ţară cu o istorie semi-rurală, ar fi trebuit să fie o încununare a proiectului monedei unice.

Recunoaşterea faptului că guvernul de la Madrid nu mai poate să îşi protejeze băncile, împovărate de creditele neperformante generate de un deceniu de frenezie imobiliară, scoate în evidenţă adevărul dur că, departe de a proteja instituţiile financiare de lumea economică rapace, apartenenţa la uniunea monetară le-a atras într-o prăbuşire catastrofală.

Ajutorul pentru băncile spaniole, de 100 de miliarde de euro, sumă menţionată de miniştrii europeni de Finanţe, este mai mare decât au sugerat informaţiile iniţiale, dar mulţi analişti consideră că, având în vedere ieşirile de capital din Spania, va fi insuficient pentru prevenirea unui program de susţinere a întregii economii, la o dată ulterioară.

Susţinerea băncilor spaniole va împiedica îngheţarea întregului sistem financiar european, dar va face prea puţin pentru economia spaniolă, care este în genunchi, se arată în articolul din The Guardian.

La redeschiderea pieţelor financiare, luni, dealerii vor decide dacă sunt convinşi de acţiunea liderilor din zona euro sau se vor întreba care va fi următoarea ţară victimă.

Italia, văzută ca următoarea piesă de domino care urmează să cadă, ar putea fi viitoarea ţintă a unui atac concertat.

Dacă scenariul din ultimii doi ani se va repeta, preţurile acţiunilor vor creşte în semn de uşurare că s-a făcut ceva. În zilele şi săptămânile care vor urma tendinţa descendentă a pieţelor va reveni, după ce investitorii îşi vor reaminti că Spania se află într-o recesiune gravă, cu un sfert din forţa de muncă aflată în şomaj, existând slabe speranţe ca guvernul de la Madrid să respecte ţinta deficului bugetar convenită cu Comisia Europeană.

Preşedintele Băncii Centrale Europene, Mario Draghi, a decis menţinerea dobânzii de politică monetară la nivelul de 1% şi să nu ofere noi împrumuturi ieftine băncilor, deşi este aproape sigur că va fi nevoit să ia în curând noi măsuri de susţinere.

Şi de parcă nu ar fi de ajuns pentru economia mondială, creşterea economică din Statele Unite şi China încetineşte.

Te-ar mai putea interesa și
Întreruperea furnizării de gaze rusești către Austria, motivată de Rusia cu explozia conductei Nord Stream
Întreruperea furnizării de gaze rusești către Austria, motivată de Rusia cu explozia conductei Nord Stream
Rusia a întrerupt sâmbătă livrările de gaze către Austria în urma unui litigiu între compania energetică austriacă OMV, deţinută parţial de stat, şi gigantul energetic rus Gazprom cu......
RAR, nevoit să oprească activitatea din întreaga țară din cauza unei probleme a sistemului informatic
RAR, nevoit să oprească activitatea din întreaga țară din cauza unei probleme a sistemului informatic
Registrul Auto Român (RAR) a oprit ieri activitatea la toate sediile sale din țară din cauza unui „incident tehnic”. ...
Cancelarul german Olaf Scholz are probleme. SPD, partidul său, e cotat în sondaje cu 15%, sub jumătate față de conservatorii germani
Cancelarul german Olaf Scholz are probleme. SPD, partidul său, e cotat în sondaje cu 15%, sub jumătate față de conservatorii ...
Cancelarul german Olaf Scholz urma să candideze pentru un al doilea mandat la viitoarele alegeri anticipate, după ce popularul ...
Analiza SWOT a industriei din România. Punctele tari și amenințările sectorului care asigură 20% din PIB
Analiza SWOT a industriei din România. Punctele tari și amenințările sectorului care asigură 20% din PIB
Un proiect de hotărâre de guvern privind aprobarea unei strategii naționale privind dezvoltarea industriei până în ...