Cursul a scăzut uşor în prima oră a şedinţei de luni, la 4,4620 – 4,4630 lei/euro

Cursul de schimb a scăzut uşor în prima oră a şedinţei, la 4,4620 - 4,4630 lei/euro, într-o piaţă în care leul a urmat linia monedelor statelor din regiune, în contextul aprecierii euro în raport cu dolarul, după ce Spania a obţinut un ajutor pentru bănci de până la 100 miliarde euro.
Economica.net - lun, 11 iun. 2012, 08:45
Cursul a scăzut uşor în prima oră a şedinţei de luni, la 4,4620 - 4,4630 lei/euro

Primele tranzacţii au fost realizate la 4,4615 – 4,4620 lei/euro, cu 0,2 – 0,3 bani sub ultimele cotaţii de vineri, de 4,4635 -4,4650 lei/euro.

Ulterior, în prima oră cursul a variat foarte uşor în jurul nivelului de la deschidere, astfel că la ora 10:00, băncile cotau euro la 4,4620 – 4,4630 lei/euro.

„Sprijinul obţinut de Spania a dus la creşteri pe pieţe şi la o diminuare a riscului jucătorilor, astfel că euro s-a apreciat în raport cu dolarul. Sentimentul pozitiv pentru Europa a dus şi la întărirea monedelor statelor din regiune. În principiu, valutele emergente sunt considerate mai riscante decât euro, iar dolarul este văzut ca o monedă mai sigură. Pe piaţa locală, aprecierea leului a venit pe volume foarte reduse de tranzacţionare”, a afirmat un dealer.

După prima oră a şedinţei interbancare de la Bucureşti, zlotul şi forintul se întăreau cu aproximativ 0,4% în raport cu euro.

Potrivit dealerilor, cursul leu/euro nu a fost influenţat de datele privind inflaţia. Rata anuală a inflaţiei a coborât în mai la 1,79%, nou minim istoric, după ce creşterea preţurilor de consum faţă de aprilie a fost de 0,2%.

Cursul de referinţă anunţat vineri de Banca Naţională a României (BNR) a scăzut uşor, cu 0,15 bani, la 4,4610 lei/euro.

Leul s-a depreciat însă în raport cu dolarul, ca urmare a scăderii euro în faţa monedei americane. Astfel, paritatea oficială leu/dolar a crescut cu 2,79 bani, la 3,5734 unităţi, după ce joi a fost de 3,5455 lei/dolar.

Pentru francul elveţian, rata de schimb afişată de Banca Naţională a României a scăzut foarte uşor, de la 3,7152 lei/franc la 3,7143 lei/franc.

Băncile comerciale au afişat luni dimineaţă dobânzi de 5% – 5,5% pe an pentru plasamentele cu scadenţă la o zi, cu puţin peste cele de vineri, de 4,89% – 5,37% pe an.

Te-ar mai putea interesa și
Kazahstanul vrea să-și crească masiv exportuirle de petrol ocolind Rusia
Kazahstanul vrea să-și crească masiv exportuirle de petrol ocolind Rusia
Kazahstanul şi-ar putea majora semnificativ exporturile de ţiţei de la portul turcesc Ceyhan, a declarat luni ministrul Energiei, Almasadam Satkaliyev, o decizie care ar reduce ponderea de peste......
Elon Musk consideră că SUA ar trebui să renunțe la avioanele de vănâtoare în favoarea dronelor
Elon Musk consideră că SUA ar trebui să renunțe la avioanele de vănâtoare în favoarea dronelor
Miliardarul american Elon Musk, desemnat de preşedintele ales al SUA, Donald Trump, să conducă un departament care va ...
Olaf Scholz se opune amenzilor impuse de UE companiilor auto care nu respectă limitele impuse emisiilor de carbon
Olaf Scholz se opune amenzilor impuse de UE companiilor auto care nu respectă limitele impuse emisiilor de carbon
Cancelarul german Olaf Scholz a declarat luni că nu ar trebui să existe amenzi în Uniunea Europeană pentru companiile ...
Romanian Business Leaders cere partidelor pro-occidentale să strângă rândurile în fața lui Călin Georgescu pentru a apăra libertatea și democrația
Romanian Business Leaders cere partidelor pro-occidentale să strângă rândurile în fața lui Călin Georgescu pentru ...
În urma desfășurării ieri a turului I al alegerilor prezidențiale, Fundația Romanian Business Leaders a transmis un ...