REZULTATE FINALE: Olguţa Vasilescu câştigă Primăria Craiova cu 45,6 %, Solomon are 40,09 %

Candidatul USL la Primăria Craiova, Lia Olguţa Vasilescu, a câştigat alegerile cu 45,6 la sută din voturi, în timp ce actualul primar, Antonie Solomon, a obţinut 40,09 la sută din voturi, potrivit rezultatelor finale anunţate, luni seară, de Biroul Electoral Judeţean Dolj.
Economica.net - lun, 11 iun. 2012, 20:17
REZULTATE FINALE: Olguţa Vasilescu câştigă Primăria Craiova cu 45,6 %, Solomon are 40,09 %

Bej Dol a anunţat, luni seară, că Lia Olguţa Vasilescu s-a clasat pe locul întâi cu 57.383 voturi obţinute, respectiv, 45,6 la sută, în timp ce principalul său contracandidat, actualul primar, Antonie Solomon, a obţinut 51.448 de voturi, clasându-se astfel pe locul al doilea cu 40,9 la sută, transmite corespondentul MEDIAFAX.

Mărinică Dincă a fost votat de 9.781 de persoane, obţinând un scor de 7, 7 la sută, în timp ce Ionel Pană a primit 4.552 de voturi adică a fost votat de 3,6 la sută din numărul de voturi valabil exprimate de craiovenii care au mers la urne duminică.

În ceea ce priveşte participarea la vot pentru alegerea primarului Craiovei, numărul voturilor valabil exprimate a fost 125.815, iar numărul total de voturi nule a fost 2.201.

La Consiliul Local Craiova, numărul voturilor valabil exprimate a fost de 123.998, nule fiind 4.011 buletine de vot.

Distribuţia mandatelor în Consiliul Local este următoarea: USL – 15 mandate, UNPR – şapte mandate, PDL – trei mandate şi PP-DD – două mandate.

Municipiul Craiova a fost condus în ultimii opt ani de Antonie Solomon, trecut de la PSD la PDL şi ajuns la UNPR. În 2004, el a fost ales din partea PSD, la alegerile locale din 2008 a candidat din partea PDL şi a obţinut al doilea mandat, fiind ales din primul tur, iar acum a candidat din partea UNPR.

În martie 2010, primarul Antonie Solomon a fost reţinut de procurorii DNA, iar apoi a fost arestat pentru luare de mită în formă continuată, uz de fals şi fals intelectual. La o săptămână după ce magistraţii Tribunalului Argeş au emis mandatul de arestare, Antonie Solomon a fost suspendat din funcţia de primar.

În dosarul în care este judecat şi omul de afaceri Cornel Penescu, Solomon este acuzat că ar fi primit 50.000 de euro mită de la Cornel Penescu, acţionar principal al firmei PIC din Piteşti, pentru a-i facilita diverse servicii în Craiova. După şase luni de detenţie, timp în care a fost transferat din Penitenciarul Colibaşi la Penitenciarul din Galaţi, Antonie Solomon a fost eliberat în 8 septembrie 2010, iar la un an şi patru luni de la suspendarea din funcţie, Antonie Solomon s-a întors în fruntea Primăriei Craiova.

Te-ar mai putea interesa și
CFR anunță că prelungește până pe 12 decembrie termenul pentru finalizarea lucrărilor de înlocuire a elementelor suprastructurii liniei de cale ferată Piteşti – Goleşti
CFR anunță că prelungește până pe 12 decembrie termenul pentru finalizarea lucrărilor de înlocuire a elementelor ...
Reluarea circulaţiei trenurilor pe distanţa Piteşti - Goleşti, anunţată pentru data de 25 noiembrie 2024, se amână pentru 12 decembrie 2024, având în vedere că lucrările de înlocuire la......
Ministerul Finanţelor a publicat proiectul prin care sunt alocate 5 miliarde de lei pentru sprijinirea industriei prelucrătoare
Ministerul Finanţelor a publicat proiectul prin care sunt alocate 5 miliarde de lei pentru sprijinirea industriei prelucrătoare
Ministerul Finanţelor a publicat proiectul prin care sunt alocate 5 miliarde de lei pentru investiţii strategice în industria ...
O navă chineză e suspectată în ancheta privind secționarea a două cabluri de telecomuncații din Marea Baltică
O navă chineză e suspectată în ancheta privind secționarea a două cabluri de telecomuncații din Marea Baltică
O navă chineză imobilizată de trei zile în apropierea coastelor Danemarcei se află în centrul suspiciunilor şi demersurilor ...
Ucraina va primi un nou ajutor de la Banca Mondială, în scopuri sociale și umanitare
Ucraina va primi un nou ajutor de la Banca Mondială, în scopuri sociale și umanitare
Ucraina va primi în curând 4,8 miliarde de dolari de la Banca Mondială în scopuri sociale şi umanitare, a anunţat vineri ...